Bunul şi neuitatul nostru părinte

Am petrecut la Mănăstirea Neamţ cei mai frumoşi ani ai tinereţii mele. Acolo am descoperit un univers inefabil, o lume care nu este din lumea aceasta. Şederea mea la Seminarul şi la Mănăstirea Neamţ se asociază cu oameni pe care‑i păstrez într‑un loc special al inimii, cu privelişti frumoase, aş putea spune nemaiîntâlnite sau rar întâlnite, cu slujbe ce păstrau tradiţia bizantină şi taina coborârii lui Dumnezeu printre oameni. Mănăstirea Neamţ are, pe deasupra, şi privilegiul de a‑i face pe monahii ei contemporani cu voievozii şi istoria sfântă a locurilor noastre.

Am întâlnit la Neamţ persoane ce purtau pe chip şi în suflet dragostea lui Dumnezeu revărsată într‑o lume strâmtă, grăbită şi auto­suficientă. Unii au rămas pentru mine „icoane smerite ale Sfintei Ortodoxii”. Dintre aceştia, Dumnezeu a rânduit să‑l întâlnesc, la începutul slujirii mele, pe arhimandritul Mitrofan Băltuţă. Îl ştiam din primii ani de seminar, dar descoperirea (revelaţia) ce‑am avut‑o s‑a petrecut în anul 1990.

L‑am considerat pe părintele Mitrofan cel mai bun dintre călugării nemţeni pe care i‑am cunoscut. Nu era ascet, dar iubea slujbele şi Liturghia îndeosebi. Nu avea darul slujirii frumoase, dar spunea cuvinte izvorâte din inima lui bună. Nu avea pretenţii academice, nu folosea aparate critice, dar impresiona printr‑o bunăvoinţă rar întâlnită. N‑a strivit pe nimeni cu funcţia şi autoritatea sa. Fiecare avea lângă el spaţiu de afirmare şi îşi găsea întotdeauna împlinirea.

S‑a bucurat mult pentru colegii săi care au urcat în demnitatea episcopală şi poate de aceea cei mai mulţi dintre ei îl vizitau şi se raportau la el ca la un Avraam ospitalier al zilelor noastre. Primitor de oaspeţi, fratern şi înţelegător, milostiv şi iertător, arhimandritul Mitrofan ieşea din tiparele obişnuitului. Oameni ca el se întâlnesc foarte rar. Personal, cred că a câştigat Împărăţia prin bunătatea inimii. O virtute tot mai rar întâlnită printre noi! Căutând în anii din urmă prin arhiva Mănăstirii Neamţ, i‑am descoperit datele biografice, mai multe decât s‑ar fi putut întâlni altundeva. De aceea doresc să le prezint, cu încredinţarea că vom înţelege mai bine viaţa şi faptele părintelui Mitrofan.

S‑a născut la 18 (20) iulie 1927 în satul Nicolae Bălcescu, comuna Flămânzi, din ţinutul Botoşanilor. Părinţii săi, Rozalia şi Vasile, erau agricultori. La Sfântul Botez a primit numele Mihai.

Pe când era încă un copil, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde a trecut prin multe ascultări monahale. A fost atras în perioada şederii la Neamţ de tipografie, în care a lucrat mai mulţi ani ca ucenic la pricepuţii monahi din vremea aceea.

În ziua de 18 februarie 1950, în timpul stăreţiei arhimandritului Melchisedec Dumitriu, a fost tuns în monahism, având ca naş de călugărie pe protosinghelul Nifon Corduneanu, schimbându‑i‑se numele din Mihai în Mitrofan (conform adresei Mitropoliei Moldovei nr. 1297/1949). În perioada următoare a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi apoi pe cele ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, absolvind în anul 1959. Mitropolitul Sebastian Rusan l‑a hirotonit ierodiacon la 29 august 1954, cu prilejul hramului Mănăstirii Secu. Ierodiacon fiind, i s‑a încredinţat în acelaşi an stăreţia Mănăstirii Bistriţa – Neamţ, ascultare pe care a îndeplinit‑o până în 1961, când a fost transferat ghid la Mănăstirea Neamţ.

În anul 1968 primea stăreţia Mănăstirii Cetăţuia – Iaşi, unde a rămas până în ultima clipă a vieţii. În vremea stăreţiei sale, Mănăstirea Cetăţuia a fost restaurată în întregime. La biserica mare s‑a refăcut acoperişul cu tablă din zinc, apoi s‑a renovat exteriorul. Interiorul a fost pardosit cu marmură, s‑a confecţionat mobilier nou, s‑au achiziţionat veşminte, vase şi obiecte de cult etc. S‑au refăcut Casa Domnească, clădirea stăreţiei, Casa cu sala gotică (în care s‑a amenajat un paraclis pentru iarnă şi zilele de peste săptămână), clopotniţa, baia turcească, zidurile împrejmuitoare şi s‑a organizat biblioteca. S‑au construit, în afara incintei mănăstirii, chilii pentru monahi şi o gospodărie anexă. Pe lângă toate acestea, stareţul Mitrofan s‑a îngrijit şi de spaţiile verzi, plantând tot felul de arbuşti şi flori, turnând alei din beton în incintă şi în spaţiul dimprejurul mănăstirii. Pentru toate aceste realizări, arhimandritul Mitrofan a fost socotit mare ctitor restaurator al Mănăstirii Cetăţuia.

Din anul 1984, când a fost hirotonit ieromonah de către Mitropolitul Teoctist Arăpaşu al Moldovei şi Sucevei şi a primit rangurile de protosinghel şi arhimandrit, părintelui Mitrofan i s‑a încredinţat şi ascultarea de exarh al mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor, calitate în care a participat la numeroase hramuri de mănăstiri, sfinţiri de biserici, tunderi în monahism, înmormântări ale călugărilor şi alte evenimente eclesiale, ca delegat al mitropolitului locului.

Pentru a rezolva problemele legate de exarhat, a venit în dimineaţa zilei de 15 iunie 1995 la biroul din Cancelaria Sfintei Arhiepiscopii. La orele amiezii a suferit un accident cerebral, apoi a fost internat de urgenţă la Spitalul de Neurochirurgie îSfânta Treime" din Iaşi, unde a trecut în lumea veşniciei chiar în dimineaţa zilei următoare. Vestea morţii sale a îndurerat pe mulţi dintre cei care l‑au cunoscut şi preţuit.

Arhimandritul Mitrofan Băltu­ţă a fost un om apreciat în aceeaşi măsură de fraţii din cinul căruia aparţinea, de numeroşi oameni de cultură (ar putea fi amintite nume cu rezonanţă în spaţiul ieşean şi nu numai, precum acad. Constantin Ciopraga, acad. Alexandru Zub, Grigore Ilisei, Magda Ciopraga, Ioan Holban, Ion Ţăranu ş.a.), cu care a păstrat strânse legături de prietenie şi, nu în ultimul rând, de mai mulţi ierarhi şi preoţi ai Bisericii noastre, care l‑au cunoscut sau i‑au fost colegi de studii (între ei amintesc pe vrednicul de pomenire Mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Adrian Hriţcu, Arhiepiscopul Lucian Florea, Arhiepiscopul Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Pimen Zainea, Episcopul Gherasim Cucoşel, arhimandritul Partenie Apetrei, arhimandritul Chesarie Gheor­ghescu, preotul profesor doctor Dumitru Popescu - coleg de facultate - şi mulţi alţii).

Va urma