Bunul-simț, al șaselea simț

Cine ar spune că degeaba ai cele cinci simțuri funcționale dacă nu le-ai educat să se comporte adecvat prin bunul-simț ar rosti un mare adevăr. Astăzi, când politețea pare un bibelou de porțelan cu care toți se joacă în statele evoluate și când este cu totul absentă în statele pretins evoluate, ne dăm seama că bunul-simț este pe cale de dispa­riție. Bunicii nu-și mai educă nepoții cum au făcut-o în trecut, doamna învățătoare nu mai reprezintă întotdeauna o variantă sigură de educare în absența părinților, care, la rândul lor, sunt mai preo­cu­pați de învățarea digitală a urmașilor, mai bine-zis, de ecranarea cât mai completă a acestora. În tot acest peisaj, bunul-simț nu-și mai găsește cu ușurință locul, sensul, desfășurarea optimă pentru a însoți viața copilului de la primii șapte ani de acasă și până la ultima sa zi din viața pământească.

În Biserică, bunul-simț constituie o calitate de la sine înțeleasă care trebuie să se manifeste în viața creștinului. Indiferent de celelalte virtuți pe care le avem, dacă nu dobândim bunul-simț, le surpăm pe toate. Un creștin prost-cres­cut, cu un limbaj suburban, un comportament de mahala, un stil necioplit este o rușine pentru comunitatea sa și, indiferent de cât de urât s-ar comporta cineva cu el, nu are nici o scuză dacă alege să procedeze în mod similar. Desigur, bunul-simț nu rezolvă nimic de unul singur, dacă avem alte păcate mari - lăcomia, desfrânarea, zgârcenia etc. -, dar reprezintă un bun punct de plecare al vieții duhovni­cești.

Însă pentru a dobândi bun-simț este nevoie de o educație făcută corect sau retușată în chip amplu în cazul în care nu a ieșit de la început așa cum trebuie, de un anumit nivel de cultură, de o vorbire corectă, de lipsa unor vicii la care noi, românii, ne dedăm cu ușurin­ță: clevetirea, consumul excesiv de alcool, glumele nepotrivite, limbajul fără perdea. Prea des întâlnim tineri care nu doar că nu au reușit să-și creioneze un comportament decent, dar chiar l-au „îm­bo­gățit” pe al părinților și cunoș­tin­țelor lor, adăugând noi fațete lipsei de bun-simț.

De exemplu, ține de bunul-simț elementar să dai locul în autobuz unei persoane în vârstă, unei femei gravide sau unui om căruia i s-a făcut brusc rău. Ține tot de bunul- simț elementar să saluți primul când ești mai tânăr față de persoana cealaltă, când ești bărbat și întâlnești o femeie, chiar dacă este mai tânără decât tine, când mergi într-un loc unde toată lumea salută pe toată lumea - cum este strada, poate unica stradă, a unui sat uitat de lume. Este firesc să fii respectuos în tot ceea ce spui și faci nu doar față de cei apropiați, ci mai ales față de străini, pentru că prima impresie nu se șterge niciodată și greu mai reușești să o schimbi, în special când omul de lângă tine este inteligent, cultivat, politicos și are minima pretenție să te comporți și tu ca un om bine- crescut, chiar dacă ești mediocru intelectual și ai o cultură limitată sau inexistentă.

Nu trebuie să citim codul bunelor maniere ca să ne dăm seama că la slujbele bisericești se ascultă, nu se vorbește. Nu avem nevoie de un maestru care să ne explice că, dacă slujba a început, nu ne mai perindăm prin biserică dintr-un colț într-altul și de ce făcând astfel ajungem să deranjăm. Și cu siguranță Dumnezeu ar fi foarte mulțumit dacă, în loc să ne facem loc de veci din strană, am mai ceda-o și vecinului mai în vârstă care stă deja de trei ore în picioare și ale cărui junghiuri în coloană parcă reverberează în jur.

Bunul-simț este gândul la celălalt. Bunul-simț nu doar mă împiedică să fac rău altuia, ci mă așază în starea de a mă gândi cum îl pot ajuta, cu ce îi pot fi de folos, cum să mă apropii de el fără a-l răni, cum să-i câștig încrederea fără viclenie, ci în mod onest. De omul cu bun-simț toți se pot apropia, de omul „ne-simțit” nu se apropie nici cei care stau cu el zi de zi în aceeași casă. De aceea, să ne gândim cât de mult avem de câștigat când am dobândit un minim bun-simț și cât de mult avem de pierdut când nu l-am dobândit.

Îndrăznesc să spun că bunul-simț nu este doar al șaselea simț, ci este și cel care ne apropie cel mai mult de Dumnezeu, mai mult decât toate celelalte cinci la un loc.