Ca o adiere de vânt lin e voia Domnului

În Tradiţia Bisericii şi în bogata cultură populară de la noi, numele Sfântului Prooroc Ilie este asociat miezului de vară. În luna lui Cuptor, singura sărbătoare însemnată cu cruce roşie este în ziua a 20-a, sărbătoarea profetului mutat de Dumnezeu la cer, în căruţa cea de foc.

Cărţile Regilor consemnează, cu simplitate dumnezeiască, rostirea prin care se articulează, deasupra orânduirilor pământeşti, bolta care ţine şi cuprinde lumea. Soare şi apă, pământ şi cer, peşteră şi lumină, viaţă şi moarte - alcătuiesc împreună graiul minunat prin care Domnul comunică alesului Său, Ilie, voia şi planurile Sale. O viziune cosmică, în care orice gest, orice cuvânt îşi regăseşte valoarea lui primordială. Domnul este prezent oriunde şi oricând, iar libertatea tuturor se fundamentează pe actul creator dintru începuturi. Între răsăritul soarelui, zborul păsării pe cer, lacrima pruncului şi hotărârile mai-marilor acestei lumi sunt legături pe care se construieşte, iar şi iar, ziua de mâine. Recitind viaţa Profetului Ilie, descoperim unitatea întregii creaţii şi modul în care se intercondiţionează dreptatea socială, legile cosmosului şi cea mai profundă spiritualitate, ca stare de comuniune prin rugăciune a omului cu Dumnezeu. Legea dăruită prin Moise pune fundamentele unei legături trainice între Dumnezeu şi oameni, pregătind venirea lui Mesia. Profeţii întreţin şi actualizează în istorie conştiinţa legământului. De aceea, la Schimbarea la Faţă a Domnului, de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului Iisus Hristos - „plinirea Legii şi a Proorocilor“, se află Moise şi Ilie.

În Horeb, muntele Domnului, Ilie Proorocul se retrage din lume, întristat de rătăcirile idolatre ale semenilor săi. Departe de ambiţiile şi deşertăciunile umane, natura păstrează puterea de a transmite glasul Domnului. Lumea toată este a lui Dumnezeu şi, dincolo de nedreptate şi cruzime, de minciună şi păcat, stau legile cele de sus, prin care inima omului înţelege temeliile casei Domnului. La gura peşterii, Ilie aşteaptă glasul Domnului (III Regi 19, 11). Vijelia năprasnică ce despică munţii şi sfărâmă stâncile, cutremurul care mişcă temeliile pământului, focul cel atoatemistuitor prevestesc şi pregătesc cuvintele Celui Preaînalt, care însă Se descoperă în adierea de vânt lin. Aceasta vine ca o izbăvire, vindecătoare de tristeţe şi dătătoare de speranţă.

În lumea noastră de astăzi, preocupată de analize, clasificări şi fragmentări, Scriptura Sfântă ne istoriseşte viaţa Profetului Ilie şi afirmă, de fapt, compatibilitatea şi legătura indisolubilă dintre legile fizice şi cele morale, dintre universul mare şi universul mic, dintre ştiinţă şi spiritualitate. Între interioritatea profundă a rugăciunii şi setea de cunoaştere a energiilor cosmice există o legătură indestructibilă, pecetluită de cuvintele şi actele de putere ale Creatorului. Atunci când oamenii păstrează în minte şi în inimă conştiinţa vie a prezenţei Celui Preaînalt şi Îl caută în rugăciune, există armonie între cer şi pământ. Însă, atunci când se opresc la suprafaţa lucrurilor şi le prefac în idoli, ei se îndreaptă de la linişte către furtună.

Nu este de mirare faptul că, în timpurile noastre, Sfântul Ilie este cinstit ca protector nu numai de monahi, alpiniştii desăvârşirii spirituale, dar şi de oamenii care lucrează cu forţe ce susţin lumea materială, în domenii ca: energetică, aviaţie, zboruri interstelare. Numele Sfântului Ilie este iubit şi de copii şi de vârstnici, este familiar celor trei religii abrahamice (creştinism, mozaism, islam) şi are un loc aparte în folclorul multor popoare de pe Glob.

În luna cea mai călduroasă a anului, chipul Sfântului Prooroc Ilie din Tesba Galaadului ne aduce adierea de vânt lin a credinţei că împlinirea voii Domnului este viaţă de lumină pentru veşnicie.