Cădere și pocăință

Pavel cel Simplu, despre care avem o singură povestire în Pateric, ne este cunoscut mai ales din portretul alcătuit de Paladie în Istoria Lausiacă. De acolo aflăm că a mers în pustie abia la bătrânețe, când avea către 60 de ani și l-a „forțat” pe avva Antonie să îl primească ucenic. Marele Antonie a refuzat la început, dar Pavel nu s-a mișcat din fața ușii acestuia timp de trei zile, fără să mănânce și să bea nimic. Apoi, s-a supus tuturor încercărilor călugărului, pentru că voia cu adevărat în inima lui să se facă monah. A stat la rugăciune, a împletit și a despletit funie pe care i-a cerut să o facă Antonie, iar apoi a refuzat să mănânce mai mult decât ascetul pentru că nu căuta nici o derogare de la asprimea vieții călugărești pe care și-o dorea. În felul acesta, prin ascultare și supunere radicală, l-a determinat pe Antonie să îl primească ucenic. Iar ucenicia sa a trecut foarte repede, pentru că la scurtă vreme a fost trimis să locuiască singur și să primească „încercarea demonilor”. Și-a continuat nevoința cu multă simplitate și a primit harisma alungării demonilor. Inima sa curată îi permitea un acces diferit de cel comun la lumea spiritelor, vedea dincolo de aparențe.

Acest dar îl vedem pus în lucrare în apoftegma din Pateric. Avva Pavel stătea la intrarea în biserică și se uita la sufletele oamenilor care intrau, pe care le vedea așa cum vedem noi fețele celorlalți. Și toți cei care intrau la slujbă erau cu fețe luminoase, cu excepția unuia singur, care era „negru și întunecat peste tot trupul. Demonii îl țineau de o parte și de alta, trăgându-l la ei, și-i băgaseră un căpăstru prin nări, în vreme ce îngerul lui sfânt îl urmărea trist și abătut”. În fața acestei priveliști, Pavel începe să plângă și refuză să mai intre în biserică. Rămâne afară și face pocăință adâncă și se roagă pentru cel stăpânit de demoni. Când iese acesta din biserică, îl vede luminos și curat. Prin urmare îi cere să îi spună ce s-a întâmplat. Monahul vorbește despre păcatele lui și despre cum la slujbă a fost străpuns la inimă de cuvintele profetului Isaia care zice „Spălați-vă și vă curățiți, lepădați răutatea din inimile voastre” (Isaia 1, 16). Cuvintele acestea au avut un impact atât de puternic încât s-a rugat adânc și cu pocăință și s-a hotărât să își schimbe radical viața. Pocăința făcută acolo a fost suficientă să îl scoată pe frate de sub stăpânirea demonilor.

Chiar dacă apoftegma pare a fi despre harisma avvei Pavel, în realitate aceasta nu este decât pretexul pentru a vorbi despre pocăință, despre posibilitatea schimbării totale a vieții, oriunde ne-am afla și oricât am fi de adânciți în păcat, dar și despre contribuția pe care o are rugăciunea pentru ceilalți la nașterea și susținerea pocăinței.

Căderea, sau cel puțin posibilitatea ei, nu ocolește pe nimeni. Monahi, laici, preoți toți sunt sub spectrul acestei amenințări. În același timp, perspectiva părinților este încărcată de optimism, chiar dacă este posibilă căderea, mereu există șansa extraordinară a schimbării imediat și a trecerii de la moarte la viață, prin pocăință.