Căderi și ridicări

Unul dintre cuvintele cele mai pline de speranță, dintre cele care s-au născut în lumea deșertului egiptean, se găsește la avva Sisoe. Gândul său a fost apoi rostogolit prin tot felul de contexte, așa încât a ajuns să îi fie familiar oricărui călugăr sau creștin familiarizat cu literatura ascetică. De multe ori numele avvei Sisoe se pierde, însă rămâne îndemnul.

Apoftegma este următoarea: „Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe: Ce să fac, avva, că am căzut iar în păcat? Bătrânul îi zice: Ridică-te iar. Fratele zice: M-am ridicat și din nou am căzut. Bătrânul îi zice: Ridică-te iar și iar. Fratele zice: Până când? Bătrânul zice: Până când vei fi prins de moarte sau făcând bine sau păcătuind. Căci așa cum este găsit omul în clipa morții, așa se duce dincolo”.

Cuvântul avvei Sisoe sintetizează cel mai bine relația pe care o are creștinul cu păcatul. În primul rând că lupta cu păcatul este una permanentă. Există o dinamică a căderii și a ridicării, în care accentul nu cade pe păcat, ci, dimpotrivă, pe ridicarea imediată. În clipa în care reușești să te ridici, chiar și pentru scurt timp, păcatul se dovedește un accident și nu o normă a vieții tale. Fiecare ridicare demonstrează că păcatul este un intrus și nu îl lasă să se transforme în ceva definitoriu.

Să poți să te ridici constant, indiferent de frecvența căderilor tale, presupune să fii purtat de energia pe care ți-o dă nădejdea. Să găsești în încrederea în Dumnezeu, în ajutorul și milostivirea lui, sursa perpetuă pentru motivarea de a te ridica. Iar efortul de a te ridica este cel care ajunge să te definească și să te structureze. Dorința permanentă de a te ridica este cea care te ancorează în Dumnezeu și te leagă de el.

Jocul căderilor și al ridicărilor se prea poate să dureze o viață întreagă. Cât timp trăim nu există garanția unei victorii definitive. Iminența căderii și tensiunea ridicării sunt tot timpul cu noi. Însă există și un final, în funcție de care se ordonează totul: moartea. Acela este punctul în care deja nimic nu se mai poate schimba. Starea în care vei fi găsit atunci e cea care se eternizează. Tocmai de aceea e important ca după orice cădere să faci efortul imediat de a te ridica, fără întârzieri și fără tergiversări.

Dacă trăiești în tensiunea ridicării din păcat, ancorat în Dumnezeu, înveți să ai încredere că va face El ceea ce nu poți. Iar moartea te va surprinde în starea care a ajuns să te definească: ridicarea sau căderea.