Căile alese de inimă

„Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale…“ (I Timotei 4, 12)

Prea puţini părinţi se pot lăuda astăzi că şi-au educat copii cum-se-cuvine. Unii părinţi, buni şi îngăduitori, au copii cu un caracter neaşteptat, complet nepotrivit. Una din principalele cauze o reprezintă chiar părinţii. Numeroşi părinţi fie sunt nepăsători faţă de educaţia religioasă şi morală a propriilor copii, fie sunt atât de orbiţi de iubirea lor iraţională faţă de aceştia, încât nu vor să vadă nimic rău în firea şi în comportamentul lor, rămânând surzi la avertismentele binevoitorilor, nevrând să asculte adevărul şi sfaturile bune. Când viciile tinerilor devin insuportabile, chiar şi pentru părinţii lor, nu numai pentru şcoală şi societate, abia atunci încep să se gândescă la îndreptare, să caute soluţii, dar această decizie de multe ori se dovedeşte a fi tardivă. „Tânărul care este lăsat în voia apucăturilor lui face ruşine maicii sale…“ (Pilde 29, 15)

Societatea de astăzi se confruntă, din ce în ce mai des, cu probleme pe care noua generaţie le presară la tot pasul, în viaţa cotidiană. Privim, de multe ori cu neputinţă, la tabloul tinereţii uşuratice, care este catalogată, de multe ori, ca fiind superficială, neserioasă şi orbită de patima independenţei. Cu mintea necoaptă, nu vor să mai accepte „jugul“ lui Hristos, care li se pare greu de purtat, iar poruncile Lui, anevoioase. În mintea lor totul este posibil, trăiesc cu falsa idee că pot sluji şi lui Dumnezeu, dar fără a refuza să slujească şi lumii. Îşi spun că sunt destul de puternici să reziste tentaţiilor pierzătoare şi ispitelor, că pot singuri să rămână fermi în adevăr şi învăţătură sănătoasă (dacă o doresc). Doresc posibilitatea de a-şi întări voinţa singuri în mijlocul ispitelor şi a tentaţiilor şi să se convingă prin propria experienţă de hidoşenia păcatului şi, astfel, încetează să mai asculte de părinţi, de sfaturile şcolii şi ale bisericii, încetează să mai studieze cuvântul lui Dumnezeu şi îşi omoară timpul cu tot felul de ocupaţii vremelnice, nemaigăsind posibilitatea să se ocupe cum se cuvine de lucrurile evlavioase, folosind cea mai mare parte a timpului pentru plăcerea trupului, în detrimentul sufletului. Cu alte cuvinte, cu fiecare zi se dedau mai mult lumii, uitând de cuvântul Scripturii, care zice: „Bucură-te, tinere, de tinereţea ta, umblă pe căile alese de inima ta; dar să ştii că pentru toate astea te va chema Dumnezeu la judecată...“ (Ecles. 11, 9)

De aceea tinerii ar trebui să fie strict interesaţi de comportamentul lor, să nu neglijeze învăţăturile părinţilor, învăţăturile şcolii, pentru că: „Cel ce neglijează învăţătura în tinereţe, pierde trecutul şi e mort pe viitor“ (Euripides), dar mai ales să nu uite de învăţăturile sfinte ale Bisericii şi să nu-şi dispreţuiască tinereţea cu minunatele ei puteri şi capacităţi sufleteşti şi trupeşti, ci să o pună în slujba societăţii şi în slujba lui Dumnezeu.

De aceea nimeni să nu dispreţuiască tinereţea ta, dar nu uita: în primul rând, să nu ţi-o dispreţuieşti singur!