Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Călător în ritmul veşniciei
Rătăcind pe străzile Tesalonicului în căutarea unui loc de cazare, am auzit cântare de slujbă, mult după ce se înserase, şi am mers fără să ştiu unde, dar auzind din ce în ce mai clar cuvinte înţelese cu duhul - era seara unei privegheri deosebite. Mă aflam acolo într-o scurtă călătorie de documentare în probleme de arhitectură şi istorie medievală şi am cerut binecuvântare pentru a participa la o Liturghie - singura pe care o mai puteam prinde în acea săptămână, potrivit timpului meu de zăbovire şi programului de la Mitropolia Tesalonicului. Aşa am înţeles, la prima vedere şi o citire rapidă a unui afiş pus pe uşă, printre altele rămase de la hramul Sfântului Nectarie şi cele referitoare la Sfântul Grigorie Palama - a cărui pomenire urma să înceapă. Aşadar, îmi pregătisem sufletul din ţară pentru momentul ce puncta întoarcerea din Veria prin Kastoria. Dis-de-dimineaţă, adică mult mai în noapte decât obişnuim noi să ne trezim duminica, dar mult mai târziu decât ceasul la care colegii prindeau răsăritul prin fereastra altarului în care părintele meu duhovnic slujea Liturghia, m-am îndreptat spre locul doririi mele şi, iată, am găsit o nelămurită linişte. Am aşteptat un ceas şi am fost nevoită să sparg bucuria pe care o are omul într-o ţară străină, nevorbind cu nimeni - mă refer aici la harul neamestecării, nesocotirii şi însingurării. Desigur, ceea ce citisem nu era programul Mitropoliei, ci lista lăcaşurilor în care urma să slujească Mitropolitul. În acea zi era la Sfântul Mina. Atunci am înţeles de ce rătăcisem cu o seară înainte, fără direcţie, bătută de vânturi, pe străzile oraşului: ca să găsesc a doua zi la timp biserica. "Donât cry, donât cry", îmi repeta neîncetat domnul ce poartă de grijă şi face curat la biserică (îngrijitorul) şi nu m-a lăsat să plec fără ceva din partea Sfântului Grigorie. Am avut impresia că mi-ar fi dat totul, numai să-mi oprească lacrimile. Îmi doream de ani de zile şi până azi a rămas o dorinţă parţial împlinită... Acum ştiam drumul şi am ajuns degrabă la Sfântul Mina, pe lângă Sfânta Sofia şi Sfinţii Apostoli. Am avut prilej să văd în mod real o Liturghie Îngerească - scena aceea reprezentată iconografic în naos, deasupra locului în care era altădată plasată Sfânta Masă, sus, la primul nivel al turlei, în şirul imediat de deasupra pandantivelor cu Evangheliştii: înconjurat de îngeri, într-o mişcare circulară neîntreruptă, fără început şi sfârşit din vecuri, Hristos este adus şi Se aduce, Se frânge şi Se împarte netrupeştilor cete, de o parte şi de alta. El Însuşi Jertfitor şi Jertfă - acelaşi în mijloc, de o parte şi de alta, la vest pe epitaf, la est pe Sfânta Masă, acelaşi sus, ca Pantocrator, acelaşi jos, printre oameni. De această dată înfăţişat ca preot, doi preoţi în aceleaşi veşminte, în dreapta şi în stânga uşilor, cu două mari potire - lucru neobişnuit la noi, dar frecvent în ceruri şi în rânduiala greacă - din care oamenii desprinşi pe lateral din mulţime gustau şi se întorceau mergând mai departe. Mişcări circulare ce m-au surprins altădată la noi, de Pogorârea Sfântului Duh, atât de mult, încât am rămas privind la policandrul ce se rotea deodată cu cei care treceau de la Altar pe lângă mine - ar fi trebuit să fiu şi eu între dânşii, dar aveam alte gânduri - am rămas nemişcată în ritmul veşniciei, pierzând prilejul împărtăşirii.
Aşadar, când pierdem ce căutăm sau greşim drumul, suntem chemaţi să găsim alte lucruri. L-am găsit atunci pe Sfântul Mina, l-am adus şi îl aduc acum în dar unui părinte drag, ce-i poartă de la naştere ocrotirea, adăugând încă un an serbat odată cu hramul bisericii sale, situată pe una din străzile cunoscute ale Bucureştilor. Iarăşi şi iarăşi, la mulţi ani, părinte al Sfântului Mina!