Călători în căutarea Luminii

În zilele premergătoare Sfintelor Paşti am fost pelerin în cetatea Ierusalimului, împreună cu membrii delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române şi nenumăraţi creştini din lumea întreagă, estimaţi la aproximativ trei milioane de oameni. În cea de-a patra călătorie pe care am parcurs-o în Ţara Sfântă am găsit Sfânta Cetate şi locurile dimprejur mai aglomerate ca altă dată, pe de-o parte datorită coincidenţei prăznuirii sărbătorii Învierii la aceeaşi dată cu romano-catolicii, pe de altă parte din pricina unei evlavii crescânde şi a dorinţei multor credincioşi de a păşi "pe urmele paşilor Tăi, Iisuse".

Ierusalimul, în Sfânta şi Marea Vineri, purta pe deasupra zidurilor bătrânei Cetăţi o hlamidă mohorâtă şi tăcerea dinaintea bucuriei pascale...

Am refăcut per pedes apostolorum traseul de la poalele Muntelui Eleonului până la Biserica Naţiunilor, Ghetsimani, spre Biserica Învierii, Drumul Crucii, Via Dolorosa sau Drumul Durerii, pe care a păşit Domnul Hristos purtând Crucea până la capăt, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

Pe lângă procesiunile săvârşite de ortodocşi, romano-catolici, copţi, armeni etc., grupuri de credincioşi din toată lumea purtau Crucea Domnului pe acest traseu al rugăciunilor şi Sfintelor aduceri aminte. Din loc în loc făceau popasuri citind pasaje din Sfintele Evanghelii care vorbeau despre cele întâmplate în Ierusalim în acele zile din urmă cu două milenii.

În preajma Bisericii Sfântului Mormânt şi a Învierii Domnului era forfotă mare. Poliţia abia reuşea să ţină ordine în ziua în care credincioşi din toate colţurile lumii veneau să îngenuncheze la Piatra Ungerii şi să atingă Mormântul din care a răsărit Viaţa Veşnică. Deşi se observă o anumită neorânduială, zgomote şi o permanentă fluctuaţie, remarcăm de asemeni o evlavie a oamenilor care vin să-L întâlnească pe Cel ce a ridicat păcatele lumii şi S-a făcut mântuire celor ce cred în El. Evlavia s-a manifestat mai ales în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, când oamenii au privegheat aşteptând venirea Sfintei Lumini.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am călătorit şi la Betleem, la Mănăstirile Sfântul Sava şi Sfântul Teodosie, Betania, Muntele Eleon, Mica Galilee, Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan şi Ierihon. Efectiv zburam printre obiectivele propuse, iar la miezul nopţii trecuse parcă o săptămână şi nu o zi de când urmasem paşii făcuţi odinioară de Domnul.

Bucuria acestei călătorii s-a îngemănat de multe ori cu mari tristeţi. Am găsit porţile mănăstirilor ferecate, călugării ascunzându-se pur şi simplu în spatele zidurilor de "atacurile" şi atitudinile necreştinilor alături de care-şi duc zilele. Din acest punct de vedere, aceşti monahi sunt martiri ai veacului al XXI-lea şi propovăduitori ai iubirii lui Dumnezeu printre neamuri.

În dimineaţa zilei de 23 aprilie, în Sâmbăta cea Mare, am făcut o vizită la sediul Patriarhiei Cetăţii Sfinte, unde am fost primiţi de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului.

În ziua aceea mai erau prezente delegaţii din partea Patriarhiei Rusiei, a Greciei, Ciprului, Georgiei, Bulgariei ş.a.

Spaţiul restaurat şi îngrijit al Patriarhiei Ierusalimului mi-a adus aminte de bunul Patriarh Diodor, care a iniţiat ample lucrări de renovare ale Corpului oficial al Patriarhiei în preajma împlinirii a două milenii de creştinism (în anul 2000).

De la sediul Patriarhiei, prin grija unor ostenitori ai acestei instituţii, ai Consulatului şi Ambasadei României la Tel Aviv, am mers direct spre Rotonda Sfântului Mormânt. Mulţimile umpluseră toate cotloanele impozantului edificiu. Afară erau încă mulţi pelerini care doreau să intre şi nu mai aflaseră loc. Am rămas aproape de Sfântul Mormânt vreme de două-trei ceasuri. Era aşteptarea primirii Sfintei Lumini. Credincioşi din toată lumea, unii veniţi pentru prima dată, alţii revenind cu aceeaşi ardoare ca la început, se rugau în limba lor într-un spaţiu care îmbină în acele zile anumite culturi şi tradiţii, unele de-a dreptul străine de ortodoxie (la prima vedere), cum ar fi dansul credincioşilor arabi veniţi special de la Betleem.

Ei cer stăruitor coborârea Sfintei Lumini: "Doamne, dă-ne Lumină! Să vină Lumină! Trimite-ne din cer Lumină!" şi înconjoară de câteva ori Bisericuţa Sfântului Mormânt. După înconjurul făcut de ei, urmează Vohodul Vecerniei, care se face tot în jurul Bisericii Sfântului Mormânt. Se înconjoară de trei ori acest Altar, cântându-se "Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în Ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să te slăvim". A treia oară se cântă "Lumină lină", iar patriarhul binecuvântează la sfârşitul acestui imn pe clericii şi credincioşii prezenţi. Urmează un moment de aşteptare, de rugăciune, chiar de extaz am putea spune. Patriarhul dezbracă sacosul pe care-l poartă, rămânând doar în stihar şi epitrahil, fiind încins cu brâul şi purtând mânecuţele. După "controlul" făcut de autorităţi în Capela Îngerului, intră înlăuntrul Mormântului.

Încă din Ajun, din Vinerea cea Mare, Biserica Sfântului Mormânt şi Capela Îngerului sunt închise şi pecetluite. Sfântul Mormânt este păzit toată noaptea de soldaţii statului Israel; nimeni nu poate intra înăuntru. Înainte de a se pecetlui Sfântul Mormânt, se controlează întreaga zonă, pentru a nu exista surse de foc. Patriarhul intră în Sfântul Mormânt şi rămâne în rugăciune timp de 10-15 minute sau chiar mai mult, Sfânta Lumină întârziind uneori o jumătate de oră sau un ceas, potrivit mărturiilor celor prezenţi în diferiţi ani la acest eveniment. În miezul zilei se produce minunea: Sfânta Lumină vine ca un fulger luminos care se coboară din cupola bisericii, văzându-l mai întâi pe peretele din partea de nord a bisericii sau în alte moduri, de exemplu o ploaie de stele, apoi Patriarhul iese cu făcliile de lumânări, legate în mănunchi de câte 33, aprinse din interiorul Sfântului Mormânt, şi împarte lumina celor prezenţi.

Veniţi de luaţi lumină!, aceasta este chemarea Bisericii în ziua în care toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele dedesubt, când Dumnezeu a biruit moartea şi ne-a dăruit tuturor viaţă veşnică.

Să ne aducem aminte de cuvintele Mântuitorului: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (Ioan 8,12).