Căldura!

Despre căldură se poate vorbi şi s-a vorbit şi de bine şi de rău, după împrejurări, dar şi după dispoziţie. Umblând prin arhiva sinonimelor, constatăm că, mai întâi, spre deosebire de numele care se referă la frig, mult mai puţine, pentru conceptul de temperatură ridicată găsim numeroşi termeni, care deosebesc şi nuanţează nu numai intensităţi, ci şi sentimente sau resentimente.

Iată numai câteva astfel de posibilităţi ale vocabularului, folosite şi în primele zile ale lui iulie-cuptor din acest an: arşiţă, dogoreală, fierbinţeală, pârjol, pojar, zăduf, zăpuşeală, dintre numele cu circulaţie mai însemnată, la care mai putem adăuga termeni populari sau regionali cum sunt arsură şi arsoare, vipie, cocăt (de la verbul a coace!), friptoare, pripeală, zăpuc! Strict livresc este torpoare, pe care îl întâlnim atât în cărţi de ştiinţă, cât şi la scriitori rafinaţi, după cum caniculă a fost monopolizat în ultimul timp de buletinele meteo.

Mai sunt şi alţi termeni, dar nu ne-am propus să preluăm toată lista de prin dicţionare şi să epuizăm astfel spaţiul rubricii noastre; de interes este faptul că, dacă majoritatea cuvintelor enumerate mai sus se referă la neplăcerea produsă, mai ales în timpul verii, de fierbinţeala aerului şi a pământului (sau asfaltului!), numele de bază pentru a exprima starea sau gradul de încălzire a unui corp, dar mai ales pentru a descrie trăirile, afecţiunea, ardoarea, cuvântul căldură, poate fi asociat cu cele mai variate şi sensibile percepţii sau trăiri. Ne bucură primele zile călduroase ale primăverii, ca şi ultimele de acelaşi fel dintr-o toamnă târzie, dar să nu uităm nici neplăcerea căldurii (prea) uscate sau ale celei umede. Aşadar, de preferat este măsura lucrurilor, pentru care cronicarul Nicolae Costin găsea o fericită expresie: "Vara nu sunt năduşale mari, ci cuvioase călduri". Apoi, chiar dacă termenul de bază are şi sensuri ce exprimă brutalitatea patimii fizice, la Eminescu aflăm sublimarea, prin context, a referirii la combustia corporală, în portretul tinerei creionat în poemul Călin - file din poveste: "De a vârstei ei căldură, Fragii sânului se coc".

Deosebit de sensibile sunt asocierile lexicale în care referirea este la nobleţea trăirilor sufleteşti; enunţul "Să vie căldura Dumnezeirii Lui în minţile voastre" apare în Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (secolul al XVI-lea), iar starea de spirit care a dus la realizarea unei Cazanii, de la 1742, este prezentată în următoarele cuvinte: "Cu multă dorire, din călduros suflet, am pus de s-au tălmăcit" (Dicţionarul Academiei).

În sfârşit, câteva cuvinte şi despre numele popular al lunii iulie, pe care îl găsim scris în calendar. În mediul în care a luat naştere această metaforă, cerealele de pe câmp sunt numite deja pâine, pâinea albă. Or, în ciuda disconfortului inerent (uneori exagerat, mai ales după gusturile fătucilor de pe la televiziuni, afişându-şi lehamitea şi vestimentar), în luna iulie căldura soarelui face ca fructele şi plantele să ajungă la maturitate, să se coacă, natural, pentru a fi bune de mâncat sau pentru a da seminţe. Aşadar, punctul de plecare al denumirii iulie - cuptor este o analogie: sub bolta cerului alburiu, de vară, pe vatra pământului încălzit de soare, se petrece acelaşi proces ca şi în amenajarea domestică de la ţară, de pe vremuri, în care se puneau alimente spre a le face bune de mâncat.

Prin urmare, să nu ne supărăm prea tare pe iulie - cuptor: el asigură hrana pentru multe vieţuitoare, în primul rând chiar şi pentru oamenii care nu au ca supremă resursă importul! Căci, la urma urmelor, trebuie să alegem binele de rău: din cauza ameninţătoarei încălziri globale, nu va dispărea starea de bine ce şi-a găsit numele în expresia a încălzi la sân cu sensul primar, de dinaintea deturnării din cauza nerecunoştinţei.