Viața omului e urcuș, unul pe trepte, pășite una câte una, căutând înaltul, adică împlinirea, pârguirea ființei, înmulțirea talantului. Deși unii dintre semenii noștri, mai vanitoși poate, ori
04 Oct, 2024
Căldura din inima mamei
Poate cea mai mare din minunile pe care Dumnezeu le-a făcut și le săvârșește până astăzi este legată de faptul că a creat pe lume mamele. Dragostea din inima mamei seamănă cel mai mult cu iubirea pe care ne-o arată Dumnezeu. Ea atinge niște cote de dăruire neînchipuite pentru rațiunea noastră. Născătoarea de Dumnezeu este Maica Domnului Iisus Hristos, dar și Maica Bisericii, a tuturor ce i se arată fii vrednici prin credința în Fiul său. Maria este cea mai slăvită și binecuvântată între toate mamele care s-au născut și se vor naște vreodată pe pământ. Căldura inimii ei face de nepătruns întunericul și tristețea păcatului care ne împresoară.
Se povestește într-o fabulă că frigul a rămas surprins auzind cum o pasăre cânta în plină iarnă.
„Unde ai petrecut noaptea?” o întrebă frigul. „Într-un staul, unde boii au suflat de am putut să mă încălzesc și eu”, răspunse pasărea. În noaptea următoare, frigul s-a înăsprit atât de tare, încât boilor și asinilor le îngheța respirația. Iar frigul, care credea pasărea deja moartă, auzi, spre surprinderea sa, că aceasta continua să cânte.
„Bine, dar unde ai fost noaptea trecută?” întrebă din nou frigul. „Într-o peșteră, unde s-au adăpostit niște oameni și au aprins un foc.”
Dar în următoarea noapte peștera se transformă într-un adevărat congelator. Frigul rămase și mai mirat, când, a doua zi de dimineață, trilurile păsării sunau și mai zglobii.
„Încă nu ai murit de ger? Unde ți-ai mai găsit adăpost”, o întrebă cu răutate hainul frig.
„Lângă inima unei mame care-și strângea în brațe copilul.” „Acolo eu nu pot să pătrund”, se gândi frigul, declarându-se învins. (Adaptare după o pildă din volumul De vorbă cu Iisus, Editura Sapientia, 2014)
.jpg)
