Calea către odihnă

Viața monahală este asociată cu nevoința, cu lucrarea ascetică și cu dificultățile continue ale luptei cu patimile. Probabil odihna este cuvântul pe care l-am asocia cel mai puțin cu experiența părinților deșertului sau, în general, cu monahismul asumat serios și radical. Totuși, de la avva Sisoe ne-a rămas următorul cuvânt: „Disprețuiește-te, voia ta arunc-o la spate, fii fără grijă de cele lumești și-ți vei găsi odihna”. Înțelegem de aici că există un fel de odihnă pe care o caută monahii și pentru dobândirea căreia fac eforturi constante. Dar despre ce odihnă este vorba?

Adesea părinții vorbesc despre căutarea liniștii, a păcii inimii sau a netulburării. Odihna despre care vorbește avva Sisoe poate fi încadrată în acest tip de virtuți, care se dobândesc cu foarte mare efort. Este odihna pe care o dobândești în clipa în care reușești să faci pace cu sinele și să nu te mai lași luptat de patimi. Iar ca să ajungi în acest punct, să dobândești odihnă, avva Sisoe propune o cale, care începe de la a te disprețui pe sine. Gândul acesta apare în mai multe locuri la părinții ascetici. Să te disprețuiești înseamnă să mergi împotriva ta, să te muți pe tine din centrul lumii tale interioare, pentru ca să poți face loc altora și mai ales lui Dumnezeu. Ne putem întreba cine este acest sine care trebuie disprețuit pentru a ajunge la odihnă. Este sinele superficial al patimilor și al dorințelor, pe care foarte adesea îl luăm mai în serios decât sinele profund care Îl caută pe Dumnezeu. Avem, în felul acesta, o tensiune neîncetată în noi înșine, care este obositoare și care poate să înceteze în clipa în care începem să nu mai luăm atât de în serios dorințele și pornirile noastre. În momentul în care nu ne mai situăm noi în centrul lumii noastre și operăm o mutare de accent.

În afară de a te ignora în ansam­blu pe tine, avva Sisoe mai propune încă un pas și mai specific. Bătrânul zice să îți arunci la spate voia proprie. Adică să faci ascultare. Iar aceasta este una dintre cele mai grele nevoințe, dar și mai importante, pentru că are o con­tri­buție masivă la ruperea barierei pe care mândria o pune între noi și Dumnezeu.

Al treilea sfat al avvei Sisoe vizează desprinderea de grijile lu­mești. De fapt și grijile lumești se nasc tot din preocuparea cu sinele, din faptul că ne punem pe noi în centru și nu ne întemeiem nădejdea în Dumnezeu.

Așadar, ceea ce propune avva Sisoe e o cale prin care, dacă ne vom muta atenția de pe noi înșine, dacă ne vom disprețui voința și ne vom elibera de grijile lumești, vom dobândi odihna. Însă calea către odihnă presupune un semnificativ efort ascetic.