Calea luminii şi calea întunericului

Varietatea opţiunilor în faţa cărora viaţa cotidiană ne aşază în fiecare moment ar putea fi sintetizată într-o singură propoziţie: „există două căi“. În viziunea primilor creştini, orice faptă, gând sau atitudine poate şi trebuie să fie judecată din prisma acestei dileme fundamentale.

În fragmentul următor, extras din „Epistola zisă a lui Barnaba“, al cărei autor din secolul I este încă necunoscut, se insistă asupra semnificaţiei „celor două căi“ pentru viaţa unui creştin. Această dualitate aparent ireconciliabilă nu impune însă şi o eradicare absolută a nuanţelor. Cu alte cuvinte, mesajul învăţăturii despre cele două căi, prezent şi în alte scrieri din primele secole ale creştinismului, nu reduce simplist evaluarea morală a faptelor din două perspective exclusive: bine sau rău.

El subliniază însă faptul că, dincolo de nuanţe sau justificări, orice faptă tinde să polarizeze spre un nucleu: acela de a crea sau a distruge, de a uni sau a dezbina, de a accepta sau a refuza comuniunea.

Când am primit iertarea păcatelor şi am nădăjduit în numele Domnului, ne-am înnoit, fiind zidiţi iarăşi dintru început. De aceea, în locuinţa inimii noastre locuieşte cu adevărat Dumnezeu. Cum? Prin cuvântul credinţei Lui, prin chemarea făgăduinţei Lui, prin înţelepciunea îndreptărilor şi prin poruncile învăţăturii; El Însuşi profeţeşte în noi, El Însuşi locuieşte în noi, cei care eram robiţi morţii. Deschizându-ne uşa templului - adică gura - şi dându-ne pocăinţă, ne duce în templul cel nestricăcios. Căci cel care voieşte să se mântuiască, nu se uită la om, ci la Cel Care locuieşte şi vorbeşte în el, minunându-se că până atunci niciodată n-a auzit cuvintele Celui ce vorbeşte prin gura lui şi că nici nu se gândea să le audă vreodată. Acesta este templul cel duhovnicesc, zidit de Domnul.

Calea luminii

Sunt două căi: a învăţăturii şi a stăpânirii, sau a luminii şi a întunericului; iar deosebirea între cele două căi este mare; pe una sunt rânduiţi îngerii luminaţi ai lui Dumnezeu, iar pe alta, îngerii satanei. Şi unul este Domn din veci şi până în veci, iar altul este stăpânitor al timpului de acum al fărădelegii.

Calea luminii este aceasta - dacă cineva vrea să meargă pe cale spre un loc hotărât, apoi să se grăbească prin faptele lui: să iubeşti pe Cel ce te-a făcut; să te temi de Cel ce te-a plăsmuit; să slăveşti pe Cel ce te-a izbăvit de moarte. Fii curat cu inima şi bogat cu duhul. Să nu te alături celor care merg pe calea morţii. Să urăşti tot ce nu-i plăcut lui Dumnezeu. Să urăşti orice făţărnicie. Să nu părăseşti poruncile Domnului. Să nu te înalţi pe tine însuţi, ci să fii smerit în toate. Să nu-ţi dai ţie însuţi slavă. Să nu iei hotărâre vicleană împotriva aproapelui tău. Să nu fii obraznic în sufletul tău. Să nu fii desfrânat, să nu săvârşeşti adulter. Să nu rosteşti cuvântul lui Dumnezeu înaintea celor necuraţi. Să nu te uiţi la faţa omului, când ai să mustri pe cineva pentru păcat. Să fii blând, să fii potolit, să tremuri de cuvintele pe care le auzi. Să nu porţi vrăjmăşie fratelui tău. Să nu te îndoieşti dacă un lucru va fi sau nu. „Să nu iei în deşert numele Domnului“. Să iubeşti pe aproapele tău mai mult decât sufletul tău. Să nu ucizi copil în pântecele mamei şi nici să-l ucizi după ce s-a născut. Să nu-ţi iei mâna ta de pe fiul tău sau de pe fiica ta, ci să-i înveţi din tinereţe frica de Domnul. Să nu pofteşti cele ale aproapelui tău. Să nu fii lacom, nici să-ţi lipeşti sufletul tău de cei mândri, ci să te întovărăşeşti cu cei smeriţi şi drepţi. Cele ce ţi se întâmplă, primeşte-le ca bune, ştiind că nimic nu se întâmplă fără Dumnezeu. Să nu fii cu două gânduri, nici cu două feluri de vorbe, că două feluri de vorbe sunt cursă a morţii. Să te supui stăpânilor ca chipului lui Dumnezeu, cu ruşine şi frică. Să nu porunceşti slugii tale sau slujnicii tale când eşti supărat, că şi ei nădăjduiesc în acelaşi Dumnezeu, ca nu cumva să nu se mai teamă de Dumnezeu, Care este şi peste tine şi peste ei; că Dumnezeu n-a venit să ne cheme după faţă, ci a venit la aceia pe care i-a pregătit Duhul. Să faci parte din toate ale tale semenului tău şi să nu zici că sunt ale tale; căci, dacă suntem părtaşi la cele nestricăcioase, cu atât mai mult la cele stricăcioase. Să nu fii guraliv, că limba este cursă a morţii. Pe cât poţi, caută să fii curat la suflet. Să nu fii la luat cu mâinile întinse, iar la dat cu ele strânse. Să iubeşti ca lumina ochilor tăi pe orice om care-ţi vorbeşte cuvântul Domnului. Să-ţi aduci aminte, ziua şi noaptea, de ziua judecăţii şi să cercetezi în fiecare zi, fie ostenindu-te prin cuvânt, mergând la rugăciune şi cugetând să-ţi mântuieşti, cu cuvânt de învăţătură, sufletul tău, fie lucrând cu mâinile tale pentru răscumpărarea păcatelor tale. Să nu şovăi a da, nici să murmuri când dai, că vei cunoaşte cine este bunul răsplătitor. Să păstrezi ceea ce ai primit, fără să adaugi şi fără să scoţi. Faptele celui rău să le urăşti pe vecie. Să judeci drept! Să nu faci dezbinare, ci să împaci, unind pe cei ce se ceartă. Să-ţi mărturiseşti păcatele. Să nu te duci la rugăciune cu cuget rău.

Calea întunericului

Calea întunericului este strâmbă şi plină de blestem, căci este întru totul calea morţii veşnice cu pedeapsă; pe ea se află cele ce pierd sufletele: închinarea la idoli, obrăznicia, mândria puterii, făţărnicia, inima vicleană, adulterul, uciderea, răpirea, îngâmfarea, călcarea legii, vicleşugul, răutatea, fermecătoria, magia, lăcomia, netemerea de Dumnezeu, prigonitorii celor buni, urâtorii adevărului, iubitorii minciunii, cei ce nu cunosc răsplata dreptăţii, cei care nu se lipesc de bine, cei care nu iau aminte la judecata dreaptă, la văduvă şi la orfan, cei care priveghează nu în frica de Dumnezeu, ci pentru rău, de care sunt departe blândeţea şi răbdarea, cei care iubesc cele deşarte, cei care umblă după mită şi nu miluiesc pe sărac, cei care nu suferă cu cel necăjit, cei gata spre bârfeală, cei care nu cunosc pe Creatorul lor, ucigaşii de copii, stricători ai făpturii lui Dumnezeu, cei care întorc spatele celui lipsit, cei care asupresc pe cel strâmtorat, apărători ai bogaţilor, judecători nelegiuiţi ai săracilor, plini de tot păcatul.

Bine este, deci, ca cel care a învăţat îndreptările Domnului, câte au fost scrise, să umble în ele; căci cel care le face pe acestea va fi slăvit în împărăţia lui Dumnezeu, iar cel care alege calea întunericului va pieri împreună cu faptele lui. Pentru aceasta este înviere, pentru aceasta este răsplată.

Vă rog pe voi care sunteţi în fruntea celorlalţi, primiţi-mi un sfat spus cu gând bun: Aveţi în jurul vostru oameni cărora să le faceţi bine? Nu-i lipsiţi de ajutorul vostru! Aproape este ziua în care vor pieri toate împreună cu cel viclean. Aproape este Domnul şi plata Lui.

Lăsaţi-vă învăţaţi de Dumnezeu!

Iarăşi şi iarăşi, vă rog: Fiţi vouă înşivă buni legiuitori, rămâneţi vouă înşivă credincioşi sfătuitori, scoateţi din voi orice făţărnicie. Iar Dumnezeu, Cel ce conduce toată lumea, să vă dea înţelepciune, pricepere, ştiinţă, cunoaşterea îndreptărilor Lui şi răbdare. Lăsaţi-vă învăţaţi de Dumnezeu, căutând să aflaţi ce cere Domnul de la noi şi împliniţi voia Sa, ca să fiţi găsiţi drepţi în ziua judecăţii.

Iar dacă cineva ţine minte binele, pomeniţi-mă şi pe mine, cugetând la cele ce am spus, pentru ca dorinţa şi privegherea mea să ducă la ceva bun. Vă rog, cerându-vă un har: atât timp cât sunteţi în acest trup, să nu vă depărtaţi de nici una dintre îndatoririle voastre, ci cercetaţi-le neîncetat şi împliniţi orice poruncă. Merită osteneala! De asta mai cu seamă m-am străduit să vă scriu cele ce am putut.

Fiţi sănătoşi, fii ai dragostei şi ai păcii. Domnul slavei şi al întregului har, cu duhul vostru. (Texte selectate din Epistola zisă a lui Barnaba, în vol. Scrierile Părinţilor Apostolici, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979).