Calea rătăcită

În ajunul Paştilor, întrebată de o reporteră care sunt ouăle roşii „tradiţionale“, ale locului, o femeie din Bucovina i-a arătat acesteia un ou cu numeroase motive geometrice divers colorate şi cu mare meşteşug aglomerate pe suprafaţa obiectului muncii ei. Ce urma să fie scos spre vânzare. Nu este nevoie să insist; ouăle (destul de puţin) roşii de acest fel sunt suficient de cunoscute cititorilor, de când, de vreo patru-cinci decenii, s-a ivit un curent al virtuozităţii picturale pe ouă obişnuite, dar şi pe cele de vrabie sau de alte păsăruici, ba şi de struţ (!), ca să reflecte, nu-i aşa, pentru amatorii de senzaţional, practici pascale de-ale autohtonilor (?).

Evident, vorbind cu o femeie simplă, nici nu a fost potrivit neologismul „tradiţional“; dacă interesul s-ar fi îndreptat înspre specificul local, potrivită ar fi fost o formulare de tipul „ouăle roşii obişnuite pe aici, din vechime“ sau cam aşa ceva. Apoi, dacă preocuparea ar fi fost etnografică, interlocutoarea trebuia să fie o femeie care face ouă roşii pentru cei din casă şi care se sfinţesc în noaptea de Înviere şi se „ciocnesc“ de Paşti, nu o profesionistă din zona artizanatului comercial, ceea ce înseamnă cu totul altceva; onorabil, dar altceva.

Doar pe unele canale de televiziune şi la anumite emisiuni marca decorativă a momentului a constituit-o o farfurie cu ouă roşii pur şi simplu, monocrome, căci moda recentă se extinde după un gust câteodată îndoielnic şi în pofida unui minim simţ critic; să nu ajungem ca, de Paşti, să ni se prezinte doar ouă de ciocolată ornamentale! Confuzia la care m-am referit mi-a adus în memorie ouăle roşii ale copilăriei, chiar din Bucovina. Dar am vrut să retrăiesc acele momente şi să revăd imagini mai vechi apelând la consemnări ale etnografilor, printre care şi cele ale lui Artur Gorovei, ce a publicat un „studiu de folklor“ intitulat Ouăle de Paşti. Deja în 1937, autorul semnala intruziunea modei, pe care o denumea „corupţie“: „s-au introdus şi la sate motive ornamentale necunoscute mai înainte de săteni“; apăruseră deja „pictori de ouă“, care desenau, de exemplu, câte o păsărică „din pliscul căreia iese scris cuvântul «cucu!» şi altfel de ornamente bizare“.

Originar, ouăle de Paşti erau doar roşii (şi se numeau chiar „merişoare“), iar primele reprezentări figurative aveau o simbolică simplă, cu trimitere la sărbătoarea Învierii, cum este, de exemplu, „Crucea (şi Floarea) Paştelui“ (fig. 1), dar mai ales la mediul înconjurător, zonă din care cea mai impresionantă reprezentare este aceea a căii lactee, numită „calea rătăcită“, „drumul rătăcit“ sau chiar „cărarea pierdută“ (fig. 3 şi 4). Şi, tot de pe cer, apărea steaua (fig. 4). Predominante erau reprezentările vegetale (flori, frunze, spice de cereale) şi cele din lumea vieţuitoarelor (albina, fluturele, barza, dar şi broasca sau melcul). Numeroase erau, apoi, transpunerile de unelte din gospodăria ţăranului: fierul plugului, grebla, grapa, furca, vârtelinţa, de asemenea, stilizate cu imaginaţie şi cu un admirabil simţ artistic.

Desigur, se poate face legătura între ornamentele geometrice „în brâie“, de pe ouăle de Paşti de la Ciocăneşti - Suceava, de exemplu, şi motivele cele mai simple de pe ţesăturile şi cusăturile ţărăneşti, în translaţii ce se află la baza sofisticatelor motive recente; dar, exacerbată, această tendinţă a dus la ştergerea legăturii cu vechea tradiţie de autentică artă populară: calea tradiţiei ouălor „încondeiate“, „închistrite“ s-a cam rătăcit. Dacă noile produse de virtuozitate tehnică, cu efect de uluială asupra privitorului (dar care nu pot evita monotonia), reprezintă doar podoabe de păstrat ca bibelouri în vitrine, expresia sentimentului religios, ilustrarea trăirilor, la venirea primăverii, a ţăranilor din aceste locuri, într-o adevărată cronică pascală pictată, le găsim doar în imaginile şi coloritul ouălor roşii de pe vremuri, o temă asupra căreia vrem să ne oprim în articolul de săptămâna viitoare.