Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Calitate prin excelenţă
▲ Dumnezeu ne rupe uneori din firul cotidian al vieţii noastre şi ne arată resursele pe baza cărora ne putem construi identitatea ▲
Iaşul este din nou în centrul atenţiei. De data aceasta, în sens pozitiv. Evenimentele din ultimul timp ne fac să ne recâştigăm uşor statutul de Capitală Culturală. Şi, de ce nu, Spirituală. Trebuie să remarc, evident, că toate acestea se datorează, direct şi indirect, Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Daniel, Patriarhul ales al Bisericii Ortodoxe Române, şi lui Cristian Mungiu. Totul se reduce, de fapt, la ceea ce eu numesc „calitate prin excelenţă“. De foarte multe ori, am căutat să fac referire la ceea ce numeam „marketing cultural“ în loc de „brand-ul Iaşului“. Adică, mai clar, mai multă acţiune decât dezbateri sterile. Pentru mine este o bucurie să observ că există resurse de forţă care pot readuce Iaşul în prim-planul percepţiei românilor. Tot astăzi, începe şi un nou an şcolar. Dincolo de polemicile din cadrul ultimei dezbateri pe teme de educaţie, susţinute la întâlnirea de vineri, de către oficialităţi şi personalităţi ieşene, devine extrem de evident faptul că nu poţi fi puternic fără oameni de valoare. Selecţia valorii nu este un proces atât de complex pe cât pare la prima vedere. Trebuie doar să recunoaştem, simplu, excelenţa. Doar în acest mod regăsim resurse inepuizabile pentru imaginea Iaşului. Practic, Dumnezeu ne rupe uneori din firul cotidian al vieţii noastre şi ne arată resursele pe baza cărora ne putem construi identitatea. Calitatea oamenilor este un subiect pe care noi îl dezbatem furtunos, în foarte multe contexte. Recunoaşterea valorii şi evaluarea corectă a acesteia ne readuce, de fapt, într-o zonă care ar trebui să fie caracteristică Iaşului. Dacă dorim să ni se confirme valoarea şi greutatea Iaşului, trebuie să ne confruntăm cu o reală selecţie umană. Şi asta, în toate domeniile. De la învăţământ, trecând prin viaţa economică şi până în administraţie. Iar, la capitolul acesta, slavă Domnului!, Iaşul, dacă vrea, are de unde alege. Avem nevoie doar să fim selectivi. Acest proces de selecţie poate că ar fi un subiect pentru o dezbatere mai vastă... Şi asta pentru că o apreciere corectă a performanţei ne ajută să ştim să ne regăsim rădăcini solide pentru Iaşi. Evaluarea valorii umane este, însă, un punct critic pentru societatea românească. Valoarea se confundă deseori cu notorietatea, efectul fiind cel pe care îl resimţim cu toţii, şi anume prezenţa în prim-plan a unor oameni care devin, indirect, modele sociale sau formatori de opinie. Criza de modele sociale în România explică nemulţumirile noastre adresate dezvoltării, în ansamblu, a societăţii în care trăim. Modelele sociale nu presupun un efort deosebit pentru a fi identificate. Rămâne doar ca să înţelegem necesitatea ca acestea să fie promovate, un rol important şi imparţial aparţinând, evident, mass-mediei. Am un sfat direct: nu vă ascundeţi în spatele unor alte motivaţii sau interese atunci când trebuie să apreciaţi calitatea unor oameni. Iubirea aproapelui presupune să nu ne minţim pe noi înşine. Daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului şi veţi vedea că viaţa voastră este plină de lumină! Daţi-i Iaşului ceea ce este al Iaşului şi veţi vedea că strălucirea de altădată este acoperită de un foarte subţire strat de praf, iar calitatea prin excelenţă ne schimbă în bine!