Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Călugărul neexperimentat şi lecţia demonului

Călugărul neexperimentat şi lecţia demonului

Data: 03 Octombrie 2014

Linia care separă binele de rău trece exact prin centrul inimii omului, spunea Fiodor Mihailovici Dostoievski. Purtăm cu noi pretutindeni unde mergem o moştenire de patimi şi de virtuţi pe care le sporim sau le împuţinăm în funcţie de cine ascultăm în viaţă, de poruncile lui Dumnezeu sau de şoaptele murdare ale nefârtatului. Nimeni nu poate scăpa de patimi atât timp cât nu le nimiceşte prin rugăciune, prin post şi, în general, prin alipirea de Dumnezeu. Asumarea minusurilor noastre este deci obligatorie. Cine crede altfel se amăgeşte.

Un frate nemulţumit atât de faptul că nu propăşea duhovniceşte, cât şi de traiul greu pe care-l ducea într-un schit sărac şi depărtat de lume s-a hotărât să plece la o mănăstire mai bogată, aflată la oraş. S-a dus deci la stareţ şi i-a spus că va părăsi negreşit chinovia: „Părinte, nu pot să mă desăvârşesc aici. Trebuie să-mi caut alt loc“. Stareţul i-a zis că este vorba de o ispită comună, dar nici lacrimile bătrânului, nici rugăminţile celorlalţi fraţi întru nevoinţă n-au putut cu nici un chip să-l întoarcă din drumul său pe fratele neexperimentat.

Aflat în chilie, şi-a făcut bagajul, s-a încălţat cu sandalele şi a dat să plece. Când acolo, lângă pat, diavolul se pregătea şi el de călătorie. „Ce faci?“, l-a întrebat tulburat călugărul. „Trebuie să plec la mănăstirea din oraş pentru că acolo se cade să te întâmpin astăzi.“ Călugărul a rămas total descumpănit. Diavolul, adică patimile lui îl urmau oriunde s-ar fi dus. Înfricoşat de cuvintele demonului, călugărul a rămas în nevoinţă aspră la mănăstirea unde se afla şi a devenit monah iscusit în cele ale Duhului. (Augustin Păunoiu)