Când a picat netul

Întreaga familie era absorbită de îndeletnicirile zilnice, atât de frumoase, interesante și recreative, încât te determinau cumva să nu observi faptul că totul devenise o rutină. O nouă seară în familie. Una plăcută, fără îndoială. Abia se auzea câte un sunet stingher care se stingea rușinat în atmosfera teribil de liniștită (aș fi scris „apăsătoare”, dar este prea devreme să îmi dezvălui părerile personale). Doar luminile aprinse dădeau de bănuit, fără a induce vreo certitudine, că apartamentul era locuit. Din când în când, câte un membru al familiei făcea câțiva pași către bucătărie ori către baie, iar ceilalți tresăreau, parcă smulși cu brutalitate din activitățile desfășurate, ­tăcut, până atunci. Apoi reveneau la ceea ce făceau, nu înainte de a-i adresa o privire mustrătoare celui vinovat pentru întrerupere.

Tatăl parcurgea liniștit știrile, atent să nu îi scape nici un cuvânt. Desigur, toate site-urile ofereau ace­leași fraze, adăugând sau omi­țând, spre deliciul cititorului, câteva cuvinte neesențiale. Știrile po­zitive se refereau desigur la elementele vestimentare, extrava­gan­­țele culinare sau călătoriile scumpe, pe distanțe lungi, ale câtorva persoane, proaspăt scoase din anonimat de apariții la emisiunile TV. Cele negative se refe­reau… Mă rog, știm cu toții la ce se referă știrile negative din ultimul timp. Parcă sunt niște veșnice recla­me la calmante și indicații privind administrarea lor cu pumnul.

Mama era pe o „rețea de socializare”, continuând conversațiile și lecturile întrerupte odată cu plecarea (de) la serviciu. Atâtea imagini cu pisicuțe pufoase, atâtea glumițe ilustrate, îndemnuri ușor puerile, citate necunoscute atribuite unor autori cunoscuți! Atât de multe de văzut şi atât de puțin timp pentru toate! În plus, mai este dilema covârșitoare: dai „like” sau „love”, pentru a arăta cât de mult ți-a plăcut ceva, dar fără să jignești ori să măgulești persoana care a postat, adaugi câteva cuvinte admirative sau ignori postarea, delicat, pentru a nu încuraja interac­țiuni cu vreo cunoștință momentan indezirabilă? Desigur, mai sunt și subiectele la modă, acele perdele de fum pe care internauții cu pretenții le iubesc. Este oferit un subiect „în trend” și sunt așteptate opiniile. Este necesar, desigur, să citești cu atenție tot ce s-a scris, ca să nu te situezi împotriva curentului, apoi trebuie, dar neapărat, să alcătuiești un mic text, ușor tăios, ușor vehement, ușor ironic. Acel text va fi citit de multă lume, deci ortografia și corecta punctuație sunt opțio­nale, în timp ce invectivele și arțagul sunt obligatorii, altfel se pătează blazonul. Și, după ce termini comentariul respectiv, descoperi că ți-ai format o opinie oarecum solidă, privitoare la un subiect căruia nu i-ai acordat niciodată prea mare im­portanță, pentru că nu te pricepeai. Acum însă ai devenit expert…

Băiatul era în mijlocul unui joc. Unul „multiplayer, online”, ți-ar fi spus, ceea ce înseamnă că participă mai multe persoane, pe internet. Era un joc foarte la modă, care a costat destul de mult (atât aplicația propriu-zisă, cât și achiziționarea a noi și noi piese pentru computer, necesare măcar pentru minima funcțio­nare). Părinții l-au cumpărat fără să comenteze, deoarece toți colegii fiului lor își transferaseră aproape întreaga lor existență în acel mediu virtual. Doar despre asta vorbeau şi doar asta făceau. Până și noaptea visau noi modalități de a câștiga. „Amicii de pe net” sunt cei mai interesanți. Poți să le vorbești despre școală, despre părinți, despre atâtea lucruri pe care nu le vor utiliza împotriva ta...

Fata, având căștile (fără fir, ultimul și cel mai costisitor răcnet) pe urechi, se uita la clipuri video și conversa pe o aplicație de mesagerie „ultracunoscută”. Discuta cu prietenele și neprietenele (știm cu toții cum sunt relațiile volatile dintre adolescente), despre muzică, filme, petreceri, întâlniri… Despre orice și despre nimic, în egală măsură. Și erau atât de multe de spus...

Totul era, așadar, firesc, liniștit și plăcut. Nimic nu prevestea dezastrul care avea să urmeze. Dacă ar fi fost un film, secundele s-ar fi scurs sonor, realmente, cu bătăi de gong și alte efecte speciale, demne de o producție „horror”. Căci, deodată, liniștea și bucuria sinceră a membrilor familiei mai sus-menționați s-au transformat în groază.

„A picat netul!” - s-a auzit strigătul unuia dintre ei. Sau poate, în cor, au strigat cu toții. Știrile s-au topit într-un mesaj („page not found” - pagina nu a fost găsită). Rețeaua socială a amuțit într-un mesaj asemănător și un îndemn de a verifica (oare cum?) conexiunea. Jocul a înțepenit și, fără îndoială, personajul a murit, pierzându-se puncte importante și prestigiu în fața „amicilor de pe net”. Desigur, se putea juca și „offline” (local, pe calculator), dar ce farmec mai avea? Mesajele au rămas netransmise și muzica s-a întrerupt, exact la partea cea mai frumoasă. Desigur, se puteau utiliza și datele mobile, dar părinții au ales un plan tarifar cu „doar câțiva giga de net” (din zgârcenie?), limită atinsă deja de câteva zile, pentru că internetul este absolut necesar, se pare, pe drum, la școală etc.

Într-adevăr, „picase netul”, iar familia s-a aflat în fața unei întrebări și a unei perspective înfricoșătoare: Ce să facă? Cum să își petreacă seara? Împreună? Tatăl și-a amintit că avea, în servietă, un ziar. Un exemplar tipărit, din alte vremuri, când te puteai ascunde în spatele paginilor înalte, evitând contactul vizual cu persoanele din jur. Mama a descoperit, uitată, în sertarul noptierei, o carte (de dragoste sau spionaj, cine mai știe?) pe care o citea, înainte ca numele ei să fie asociat unui cont, ­­
on-line. Fiul a început să caute jocul acela cu baterii și taste pe care i-l făcuseră părinții cadou când era foarte mic pentru a-i distrage atenția de la activitățile sâcâitoare specifice unui copil (conversații, întrebări, invitații la joacă…). Iar fata a luat un pix și a început să scrie, din nou, în jurnalul pe care îl abandonase cu mult timp în urmă, expunându-și indignarea și furia încă din primele cuvinte: „Dragă jurnalule, azi a picat netul!!!”.

Poate că defecțiunea a fost remediată rapid şi personajele au rămas absorbite de noile îndeletniciri, ­nemaibăgând în seamă revenirea ­internetului? Ori poate că au găsit o soluție de a-și petrece timpul împreună, așa cum se întâmpla înainte de acti­vitățile on-line? Nu se ştie.

Îmi vin în minte niște cuvinte străvechi: „Cel iscusit vede nenorocirea și se ascunde, cei simpli trec mai departe și suferă” (Pildele lui Solomon 22, 3). Astfel, îndrăznesc să vă invit pe toți: haideți să „scoatem internetul din priză” măcar câteva ore din zi pentru a ne redescoperi pe noi înșine și pe cei din jur! Să explorăm lumea reală! Haideți să vedem din nou că viața e frumoasă și fru­moși suntem și noi toți atunci când dedicăm timp, atenție și înțelegere celor din jur! Putem trăi momente minunate chiar și (sau mai ales) „când a picat netul”...