Când alergi la Biserică, nu te refugiezi într-un loc, ci într-o învăţătură

Citirea dumnezeieştilor Scripturi este mult mai plină de desfătare decât pajiştea şi paradisul. Căci acolo sunt flori care se ofilesc, aici, în Scripturi, înţelesurile prind aripi; acolo zefirul suflărilor, aici adierea Duhului Sfânt; acolo buruienile căţărătoare, aici purtarea de grijă a lui Dumnezeu protectoare; acolo greierii care cântă, glăsuiesc, acolo târâitul şarpelui, aici folosul citirii. Paradisul se găseşte într-un loc, Scripturile au cuprins lumea întreagă. Paradisul a slujit timpurile rânduite, în timp ce Scripturile, şi în timpul iernii şi în timpul verii, au frunzele înverzite şi dau rodul lor. Aşadar, să iei aminte la citirea Scripturilor, căci dacă iei seama la aceasta, pleacă de la tine mâhnirea şi se înfiripează înlăuntrul tău desfătarea, dispare răutatea, prinde rădăcini virtutea şi nu ajungi să pătimeşti în vâltoarea lucrurilor învârtoşate. Marea se învolburează, dar tu pluteşti senin pe ape, căci ai cârmaci citirea Scripturilor, iar ispita lucrurilor nu smuceşte odgonul (frânghia care ţine cârma), şi că nu mint - stau mărturie lucrurile acestea. Biserica a fost asediată înainte cu puţine zile, tabăra a fost pusă şi focul din ochi se dezlănţuie şi măslinul nu l-a uscat. Săbiile n-au lipsit, dar nimeni n-a fost rănit. Porţile împărăteşti se află în zbucium, dar Biserica, în siguranţă, cu toate că războiul a izbucnit de aici.

Cel ce a cerut să se refugieze în acest loc şi s-a arătat n-a fost dat mâniei acelora. Ce ne pasă, căci avem garanţie sigură cuvintele: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui pe dânsa“. Şi când zic „Biserică,“ nu mă refer doar la loc, ci la felul de a vieţui, nu la ziduri, ci la poruncile Bisericii. Când alergi la Biserică, nu te refugiezi într-un loc, ci într-o învăţătură, căci aceasta nu înseamnă ziduri şi etaje, ci credinţă şi viaţă.

Nu spune că cel care a trădat a fost părăsit de Biserică; dacă el n-ar fi lăsat Biserica, nici n-ar fi părăsit-o. Nu zi şi că s-a lepădat, şi că a fost şi părăsit. Nu Biserica l-a părăsit, ci acesta a părăsit Biserica. Nu pe dinăuntru a fost părăsit, ci pe dinafară. Aşadar, de ce ai părăsit Biserica?

Vrei să te mântuieşti? Eşti dator să întreţii jertfelnicul! Aici nu sunt ziduri, ci pronia ocrotitoare a lui Dumnezeu. Ai fost păcătos? N-a fost trimis Dumnezeu la tine? Căci El n-a venit să-i cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă; desfrânata a fost mântuită pentru că I-a îmbrăţişat picioarele. Acestea ţi le spun, ca niciodată, venind la Biserică, să nu te îndoieşti. Rămâi în Biserică şi nu vei fi alungat din ea. Dar, dacă pleci, nu Biserica este pricina. Dacă ai fi fost înăuntru, lupul n-ar fi intrat, însă, dacă ieşi afară, devii un vânat, nu din pricina strungii acesteia, ci din cauza micimii tale sufleteşti. Biserica n-are egal şi nu-mi spune despre ziduri şi arme, căci zidurile se învechesc în timp, Biserica, însă, niciodată nu îmbătrâneşte. Barbarii distrug doar zidurile bisericii, şi nici demonii nu pot mai mult. Şi despre faptul că nu înşeală cuvintele dau mărturie faptele. Câţi n-au războit Biserica şi, războind-o, au pierit?

Căci aceasta s-a arătat mai presus de ceruri, asemenea înălţimi are, şi, războită fiind, biruieşte, vânată, se înalţă la suprafaţă, primeşte răni, dar nu cade sub lovituri, este zbuciumată, dar nu se cufundă în valuri, strâmtorată, dar nu suferă naufragiu, se luptă, dar nu este învinsă, lovită, dar nu înfrântă. Dar de ce a fost îngăduit războiul? Ca să se arate mai strălucitoare răsplata.

Chiar dacă tot universul te batjocoreşte, tu pe tine însuţi să nu te batjocoreşti, nici pe altul.

Trădarea este doar în conştiinţă. Să nu te lepezi de aceasta, şi nimeni nu te leapădă. Am fost ţinut departe, dar am văzut lucrurile, mai ales cuvintele mele devenite fapte, omilia mea propovăduită, cuvintele mele grăite public, înfăptuite în lucruri. Care omilie? Cea pe care am spus-o întotdeauna.

„Vântul a suflat şi a spulberat frunzele, fructul s-a uscat şi floarea s-a veştejit. Noaptea a plecat şi a apărut ziua. Umbra s-a cercetat şi a apărut noaptea. Au fost ridicate până la ceruri şi coborâte până la cele mai de jos. Căci valurile de sus s-au împrăştiat în picături printre lucrurile omeneşti.“

Cum? Despre învăţătură vorbeau cele întâmplate. Şi am zis către mine însumi: Deci, se vor înţelepţi din acestea? Nu vor trece două zile şi cele întâmplate vor fi date uitării? Căci învăţăturile erau rostite de curând. Din nou voi spune, din nou voi grăi. Căci, chiar dacă nu vor auzi toţi, cel puţin jumătate vor asculta, dacă nu jumătate, măcar un sfert, zece, cinci, chiar unul, şi dacă nu este nici unul, am plată neîmpărţită. „Iarba s-a uscat şi floarea s-a veştejit, însă cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac“.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre rai şi Scriptură)