Nu-i convine nimănui atunci când pierde în viaţă. Când pici un examen, când faci o alegere greşită care îţi umple inima de durere, nu ai cum să jubilezi de bucurie. Înregistrezi ceea ce se cheamă un eşec sau o nereuşită.
Eşecuri întâlnim în viaţa fiecăruia, de ele nu scapă nimeni. Însă modul în care cineva priveşte eşecul, acesta depinde de alegerea omului.
Eşecul poate fi un mare dascăl. E impresionant ceea ce a spus cândva un misionar creştin în India din secolul al XIX-lea, William Ward: „Eşecul trebuie să ne fie dascăl, nu stăpân. El trebuie să ne provoace atingerea unor noi culmi de desăvârşire, iar nu să ne tragă către noi prăpastii de deznădejde. Eşecul este o amânare, nu o înfrângere, este un ocol vremelnic, nu o fundătură“.
Un mare campion de golf mărturisea: „N-am învăţat niciodată din partidele pe care le-am câştigat. Tot ce ştiu despre golf am învăţat din jocurile pe care le-am pierdut“.
Ca să progreseze, omul are nevoie de multe experienţe şi, adesea, de eşecuri. Progresul său trece prin eşec. Deci, nereuşita, atunci când nu l-a făcut pe om să renunţe la visurile sale, l-a ajutat pe acesta să crească. L-a ajutat să-şi dezvolte discernământul şi să se maturizeze. I-a arătat omului slăbiciunea. L-a învăţat că nu-şi este sieşi de ajuns.
I-a descoperit că obârşia puterii este în Hristos. De aceea, în momentul în care înregistrăm un eşec, ar fi mai bine ca în loc să cârtim sau blestemăm să ne întrebăm: „Ce nouă lecţie încearcă Dumnezeu să mă înveţe prin acest eşec?“ (Augustin Păunoiu)
.jpg)
