„Când este vorba de suflet, trebuie să lucrezi cu legile lui Dumnezeu“

Prin Sfânta Taină a Spovedaniei omul îşi mărturiseşte păcatele, primind iertare pentru ele. Ea se face în particular, iar la sfârşit penitentul primeşte un canon, pe măsura gravităţii faptelor, dar şi a putinţei trupeşti şi sufleteşti. Se întâmplă ca aceste amănunte să fie omise de preoţi, ajungându-se doar la o simplă enumerare de păcate, aceştia nemaifiind doctori şi avocaţi ai sufletului, cum spune părintele Cleopa mai jos.

Preotul, în scaunul spovedaniei, este părinte, doctor şi judecător! Ca părinte, să-ţi fie milă de om, cum îi este milă lui Dumnezeu de noi, când greşim şi nu ne leapădă. Ca doctor, trebuie să cauţi doctoria potrivită din Sfintele Canoane; ca judecător să nu fii nici prea aspru, nici prea pogorâtor; să faci o echivalenţă între scumpătatea şi iconomia Sfintelor Canoane. Unde-i nevoie de pus praf, cum zice Sfântul Ioan Scărarul, să pui praf usturător şi brici şi bisturiu, dar unde-i nevoie de plasture cu untdelemn, acela să-l pui, adică cuvinte moi şi blânde. Că altul este împietrit şi la acela trebuie să fii oleacă mai aspru. Altul, săracul, îi necăjit şi nu trebuie să-l necăjim mai tare. Aceluia să-i vorbeşti cu cuvinte blânde: „Uite aşa, soro; uite aşa, frate; aşa să faci!“.

Să fixezi zile şi ore de spovedanie credincioşilor, mai ales în sărbători, când oamenii sunt acasă şi sunt liberi. Apoi, să le citeşti molitfa de spovedanie şi să-i spovedeşti câte unul pe rând, iar nu în bloc, cum îndrăznesc să facă unii preoţi, din comoditate, desfiinţând Taina Mărturisirii. Aceşti preoţi, care spovedesc în comun, care nu fac dezlegare pe capul fiecăruia prin punerea mâinilor, care nu dau canon la Spovedanie, care nu cercetează bine pe cei care se mărturisesc şi le dau Sfânta Împărtăşanie fără rânduială şi canon, trebuie să fie opriţi de la lucrarea celor sfinte, că necinstesc Trupul şi Sângele Domnului şi mare osândă îi aşteaptă, cum zice Sfântul Apostol Pavel şi toţi Sfinţii Părinţi.

Pe copii, pe cei cu viaţă curată, pe bătrâni şi pe văduve, care postesc toate posturile şi duc viaţă curată, să-i spovedeşti şi să-i împărtăşeşti de două ori în posturile mari, la început şi la sfârşit, după cum se pot şi ei pregăti şi-şi fac canonul rânduit. Iar pe cei ce nu vor să postească, care nu vin la biserică regulat, care înjură, fură, se îmbată, fumează, nu se împacă cu aproapele, care trăiesc în grele păcate trupeşti şi sufleteşti, care se spovedesc foarte rar, care nu ţin curăţenia tot postul, care fac avort şi se păzesc să nu aibă copii, precum şi celor ce nu ascultă de părinţi şi nu fac milostenie, li se dă canon după pravilă, se opresc de Sfânta Împărtăşanie şi li se dă numai Agheazmă mare la sfârşitul postului.

Să fiţi între scumpătate şi iconomie, adică între asprime şi blândeţe. Dacă vreţi să fiţi preoţi buni, folosiţi Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic din anul 680, care dă putere episcopului şi preotului să rânduiască canonul la spovedanie cum îl va lumina Dumnezeu, după caz, după putere şi cu dreaptă socoteală - calea de mijloc, calea împărătească. Iar unde nu ştie sau întâlneşte cazuri grele, să întrebe pe duhovnicul lui, sau preoţii bătrâni, sau mai bine episcopul locului. Precum atunci când avem un proces, mergem la cel mai bun avocat, iar când suntem bolnavi, mergem la cei mai buni doctori, tot aşa să facem şi în viaţa duhovnicească, să căutăm cei mai buni preoţi şi duhovnici.

Noi, preoţii, suntem avocaţii lui Hristos! Noi avem codul Duhului Sfânt. Canoanele Bisericii sunt cod al Duhului Sfânt. Noi nu lucrăm cu legi omeneşti, ci cu legile lui Dumnezeu umblăm. Ţinem cont de legile omeneşti; să ne supunem lor, să plătim dajdie, să cinstim autorităţile, să ne rugăm pentru ei. Aceasta-i datoria fiecărui creştin. Dar când este vorba de suflet, când vine la mărturisit sau îţi cere un sfat, trebuie să lucrezi cu codul Duhului Sfânt, cu legile lui Dumnezeu din Pidalion şi din toate pravilele bisericeşti. Cât de mare primejdie ar fi pentru un avocat să nu cunoască articolele legilor! Că în loc să-l scoată pe un om, poate să-l condamne. Aşa şi preotul, dacă nu cunoaşte canoanele. De aceea a spus Sfântul Ioan Gură de Aur că mare prăpastie şi mare primejdie este pentru preot să nu cunoască canoanele.

Preotule, adu-ţi aminte că totdeauna trebuie să faci o echivalenţă între canoanele Sfântului Ioan Pustnicul, care sunt cele mai pogorâtoare, şi ale Marelui Vasile, care sunt cele mai aspre. Deci, aşa cum caută doctorul diagnosticul la bolnavi, aşa caută să faci media între aceste canoane. (extrase din cuvântările părintelui Cleopa Ilie, adunate în cartea Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. I, ediţie îngrijită de arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 2001)