Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Când o minciună este luată ca adevăr...

Când o minciună este luată ca adevăr...

Un articol de: Cornel Cadar - 25 Sep, 2008

Metoda este cunoscută. O minciună repetată de mai multe ori ajunge să fie luată ca adevăr. Cu cât cei care o promovează au mai multă putere, iar ceilalţi nu au mijloace să se informeze, minciuna ajunge să fie crezută mai mult.

Defăimarea, discreditarea, minciuna făceau parte şi din arsenalul comuniştilor. Pentru cei care nu erau plăcuţi regimului se folosea metoda compromiterii. Aşa s-a întâmplat cu fruntaşi ai satelor, numiţi de ei chiaburi, cu oameni de cultură, cu preoţi şi credincioşi. Presa şi radioul din vremea aceea reluau minciuna şi o răspândeau. Uneori, în acest demers, era folosită şi şcoala. Cei mici erau puşi să repete în cor: „N. este chiabur şi noi îl urâm“, iar printre colegii lor erau chiar copiii acestuia.

Eugenio Pacelli, Pius al XII-lea, a fost ales papă în anul 1939. Mai înainte fusese nunţiu la München şi Berlin. La 9 octombrie 1958 a trecut la cele veşnice. El a condus Biserica Catolică într-o perioadă tulbure. A încurajat eforturile pentru pace, mai ales în anii celui de-al Doilea Război Mondial. La 24 decembrie 1939 a dat lumii un program de pace elaborat în cinci puncte. I-a chemat pe catolici la solidaritate cu cei în suferinţă. Prima enciclică a lui a fost împrăştiată de aviaţia britanică şi forţele aeriene franceze deasupra Germaniei în 88.000 de copii, fiind împotriva nazismului. A salvat numeroşi oameni, printre ei mulţi evrei. În acest sens, a trimis o scrisoare episcopilor îndemnându-i să deschidă mănăstirile pentru a-i primi pe evreii refugiaţii. La 29 noiembrie 1945, 80 de delegaţi ai lagărelor de concentrare germane au venit la Vatican să-i mulţumească pentru generozitatea demonstrată faţă de ei, cei persecutaţi. Pius al XII-lea a protestat şi în faţa valului de persecuţie a creştinilor din lagărul comunist. La el a făcut referinţă Stalin, atunci când a întrebat: „Câte divizii are papa?“.

După anul 1963 s-a schimbat opinia comună asupra acestui pontificat, o transformare la 180 de grade. Piesa de teatru „Vicarul“, de Rolf Hochhuth, sugera faptul că Pius al XII-lea l-a sprijinit pe Hitler. A fost tradusă în 20 de limbi şi a condus la multe cărţi şi articole, unele acuzându-l şi altele apărându-l pe pontif. Începea atunci „una dintre formele de demolare a persoanei, probabil cea mai reuşită din secolul al XX-lea“.

Recent, s-a încheiat la Roma un Simpozion dedicat lui Pius al XII-lea şi acţiunii sale din anii persecuţiei împotriva evreilor de către nazi-fascim.

În cele trei zile ale simpozionului (14-17 septembrie), promovat de Fundaţia necatolică „Pave the Way“ (un organism pentru dialog dintre religiile din lume, cu sediul la New York), au fost analizate evenimentele şi pusă în lumină o vastă documentaţie bazată pe arhive şi pe declaraţii ale martorilor. Toate dezmint acuzaţiile aduse lui Pius al XII-lea de indiferenţă şi antisemitism. Documentele inedite sunt puse la dispoziţia istoricilor.

Gary Krupp, evreu american, preşedintele Fundaţiei „Pave the Way“ care a organizat simpozionul, a declarat că Pius al XII-lea „a salvat în lume mai mulţi evrei decât oricine altcineva în istorie“.

Documentele au fost trimise şi la muzeul Yad Vashem, la Ierusalim, unde este o fotografie a lui Pius al XII-lea şi mesaje care vor să arate că papa n-a făcut nimic pentru salvarea evreilor. Printre documente se află şi un interviu cu cel mai renumit istoriograf evreu, un britanic, sir Martin Gilbert, considerat chiar de evrei cel mai competent istoriograf al Holocaustului. În interviul prezentat la simpozion, acesta spune că fiecare frază de la Yad Vashem este o falsificare a istoriei.

Anul trecut, într-un articol publicat în revista „National Review“, Mihai Pacepa (ofiţerul de informaţii care a fugit în anul 1978; cartea sa „Orizonturi roşii“ a fost republicată în 27 de ţări) relata cum în februarie 1960 a fost un plan „Seat-12“ din partea KGB-ului de a-l discredita pe Pius al XII-lea. El spune cum KGB-ul a dorit să îl descrie ca pe un antisemit care a încurajat Holocaustul. Sub motivul că România era gata să restabilească relaţiile rupte cu Sfântul Scaun, s-a cerut accesul la arhive pentru a găsi baze istorice care ar fi ajutat guvernul român să justifice în mod public schimbarea atitudinii. Împreună cu alţi trei ofiţeri sub acoperire, Mihai Pacepa a reuşit, între anii 1960 şi 1962, după cum declară, „să sustragă sute de documente legate în vreun fel de papa Pius al XII-lea din Arhivele Vaticanului şi din Biblioteca Apostolică. Totul a fost trimis imediat la KGB prin curier special. În realitate, nici un material incriminator împotriva pontifului nu s-a ivit în toate acele documente fotografiate pe ascuns“.

Documentele au slujit pentru a produce piesa de teatru prin care era atacat papa. Piesa a fost pusă în scenă la Berlin (Germania), în anul 1963. Mai târziu, în anul 2002, Costa Gavras a adaptat piesa pentru filmul său „Omen“, pe al cărui poster apărea o zvastică deasupra unei cruci.

Pentru români, Pius al XII-lea rămâne important pentru scrisoarea de încurajare „Veritatem facientis“ din 27 martie 1952. Închisorile erau atunci pline cu mii de creştini: episcopi, preoţi şi laici. Papa scrie: „În ochii noştri şi ai tuturor celor care pot cunoaşte adevărul şi îşi pot face auzit în mod liber glasul, voi reînnoiţi măreţia Bisericii primare; de aceea, noi, care nutrim faţă de poporul vostru sentimente părinteşti şi îi înconjurăm cu o iubire deosebită pe «cei prigoniţi pentru dreptate» (Matei 5,10), dorim să sărutăm lanţurile celor care, întemniţaţi pe nedrept, plâng şi se întristează“.