Cântările bisericeşti, pregătire pentru cântările din Ceruri

Muzica îl înalţă pe om către Dumnezeu. Ascultând armoniile mereu, ţărâna de care suntem cu toţii legaţi se desprinde de noi şi devenim mai buni, mai curaţi, mai aproape de Cer.

De demult, în vremea copilăriei, am auzit la Mănăstirea Neamţului, în ajunul praznicului Înălţării Domnului, hramul voievodalei lavre, cântări nepământene. Erau glasuri curate de tineri care "apucaseră plugul de coarne" şi căutau să înveţe tainele teologiei. Armonia cântărilor de strană în vechiul melos eclesial cu aceea a slujitorilor de pe podiumul special crea o atmosferă inefabilă.

Au trecut de la întâiul hram la care am fost părtaş mai bine de 30 de ani. Tinerii învăţăcei, preocupaţi de muzică, au mers la parohii, ducând cu ei zelul misionar şi dorul după veşnicie.

Mulţi dintre slujitorii de atunci, ieromonahi, preoţi şi diaconi s-au strămutat să cânte în Ceruri, după cum le era dorinţa arzătoare.

A rămas într-o cămară a sufletului bucuria acelor zile şi parcă nu se mai aud cântări ca acelea, negrăit de frumoase, izvorâte dintru adâncul inimii.

În alte unghere ale inimii păstrez alte aduceri aminte de la slujbe săvârşite în diverse locuri unde se preamăreşte numele lui Dumnezeu cel în Treime lăudat.

Un astfel de loc rămâne Catedrala mitropolitană din Iaşi, la altarul căreia am îngenuncheat şi eu, smerit şi nevrednic, aproape 20 de ani.

Când am ajuns în ctitoria marilor, sfinţilor mitropoliţi Veniamin Costache şi Iosif Naniescu, răsunau sub bolţile ei armonii celeste, prin osârdia unor monahi dăruiţi slujirii Bisericii, cu trăire şi râvnă sfântă. În ajunul duminicilor şi al marilor sărbători, la strana dreaptă psalmodia asprul arhimandrit şi eclesiarh Partenie Apetrei. Glasul lui urca spre înălţimile Taborului şi îndemna la elevaţie spirituală. Ucenicii mai tineri se apropiau cu sfială de strană şi rareori primeau binecuvântare pentru a cânta o stihiră sau un tropar întru bucuria Stăpânului din Ceruri.

Se intona ordonat, cu atenţie şi măiestrie. Uneori glăsuirile părinţilor te duceau înaintea Tronului Mielului, în acordurile neegalate ale îngerilor care slujeau împreună cu noi şi împreună slăveau bunătatea Celui fără de început şi fără de sfârşit...

Cineva mărturisea că la o Liturghie, arhimandritul Partenie Apetrei a cântat "Pe Tine Te Lăudăm", pe glasul al V-lea, compoziţie a lui Gheorghe Scufariu, protopsalt al Catedralei mitropolitane din Iaşi şi contemporan cu Dimitrie Suceveanu. Cântarea lui Partenie l-a făcut pe arhiereul care slujea să uite rugăciunile epiclezei. A fost nevoit să repete cântarea pentru prefacerea darurilor de pâine şi vin puse înainte pe Sfântul Prestol.

Aşa se întâmplă uneori. Cântarea îţi umple sufletul şi-l inundă într-o bucurie care nu poate fi reprodusă în cuvinte.

Aceasta este lumina pe care o putem agonisi în itinerarul vieţii noastre grăbite care cere, din păcate, atâtea priorităţi trecătoare...

Aceleaşi amintiri de neuitat sunt legate de corala Catedralei mitropolitane din Iaşi, continuatoarea celei fondate de Gavriil Musicescu, dirijorul apreciat de Sfântul Iosif Naniescu, şi el cântăreţ de renume, compozitor şi mai ales trăitor al Liturghiei.

Când primul dirijor al corului mixt din catedrala ieşeană a fost criticat în presa locală şi mai ales la colţurile străzilor pentru că a îngăduit femeilor să urce în cafas, mitropolitul Iosif Naniescu a intervenit fără rezerve: "Făţarnicilor, nu femeile au fost primele la mormântul Domnului, când bărbaţii erau încuiaţi în case de frica iudeilor? De ce n-ar avea şi ele dreptul să-i aducă lui Dumnezeu cântare de laudă?"

Continuând peste ani tradiţia strălucită a cântării corale mixte, în cafasul Catedralei mitropolitane din Iaşi răsunau în duminici şi sărbători glasuri minunate. Cum aş putea uita cântările "Iubite-voi Doamne" sau "Pe Tine Te lăudăm" acompaniate de cor, Liturghia după Musicescu, Cucu, Gh. Burada, Berezovschi, D. G. Kiriac, N. Lungu, G. Dima, Mandicevschi, Axioanele, concertele, cântările Eli, Eli, ori Acum se întinde condeiul răspunsului de Judecată din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos şi atâtea altele din tezaurul Sfintei Ortodoxii.

Îmi amintesc şi de primul concert de colinde desfăşurat în libertate, în Postul Crăciunului 1990, când catedrala şi curtea mitropoliei erau neîncăpătoare.

Cine a adus în mijlocul iernii atâta amar de lume la mitropolie dacă nu dragostea pentru cele sfinte, pentru frumoasa cântare, pentru eternitate...

Am învăţat odată cu trecerea anilor că mulţi oameni doresc să trăiască veşnic, nu vor ca viaţa lor să se sfârşească la mormânt. Din credinţa multora şi din dorul lor după veşnicie trebuie să învăţăm mereu...

În 1990, dirijorul corului Catedralei mitropolitane din Iaşi era profesorul Alexandru Verdeş, un om peste care trecuseră anii şi vremurile. Timp îndelungat, contrar dorinţei celor aflaţi vremelnic la putere, prin el, împreună cu ceilalţi corişti, tradiţia corală bisericească a înfruntat ideologia străină şi ostilă celor sfinte. În cafas, de dimineaţă aducea partiturile îngălbenite păstrate cu grijă într-un dulap din catedrală. Când începea Liturghia Cerul se cobora pe pământ, iar îngerii suiau şi coborau îndemnând la comuniune şi lucrare sfântă.

Când anii profesorului Alexandru Verdeş s-au adăugat şi puterile fizice au scăzut, Mirel Costel Relu Nechita a luat pe umeri greaua povară a dirijării corului pentru care a pus mult suflet, ajutat fiind de tinereţea şi vocaţia pentru armonia muzicală.

În şirul dirijorilor corului Catedralei mitropolitane din Iaşi sunt oameni cu daruri felurite, armonios împletite, mai întâi de toate maeştri ai cântării, compozitori, ţinută aparte, caractere puternice şi modele pentru semenii lor.

În spatele activităţii unui dirijor se ascund multe mâhniri şi frământări, griji şi neîmpliniri pe care ceilalţi oameni de multe ori nu le înţeleg. Pentru aceea plata lor multă este în Ceruri şi bucuria veşnică.

Nădăjduiesc mult că Dumnezeu, singurul cunoscător al inimilor, nu va trece cu vederea în ziua cea mare a Arătării Sale Privegherile şi Liturghiile pe care le-am săvârşit în Catedrala mitropolitană din Iaşi, umbriţi de darurile Duhului Sfânt şi de rugăciunile Sfintei Prea Cuvioasei şi Mult Milostivei Maicii noastre Parascheva.