Caravaggio: Chemarea Sfântului Matei

Anul 2010 înseamnă şi 400 de ani de la moartea unuia dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi pictori: Michelangelo Merisi, numit Caravaggio. Pictorul a fost amintit prin numeroase expoziţii şi conferinţe. A fost o ocazie potrivită pentru mulţi să studieze şi să înţeleagă mesajul picturilor lui.

Caravaggio a avut o viaţă furtunoasă. S-a născut la 28 septembrie 1571. La o vârstă destul de fragedă devine orfan. Din anul 1584, timp de patru ani, face ucenicie în atelierul pictorului milanez Simone Peterzano. În anul 1592 ajunge la Roma, unde pictează pentru a-şi câştiga existenţa. Lucrează pentru diferiţi pictori, iar în anul 1596 ajunge sub protecţia cardinalului Del Monte. Din cauza spiritului său îndreptat spre răzbunare şi revoltă, în anul 1604 ajunge să i se intenteze proces, apoi să fie fugar în Malta, Sicilia, Napoli. Este rănit, arestat şi închis. Moare la 18 iulie 1610 în urma unei crize de malarie, în timp ce se îndrepta spre Roma sperând în graţiere.

În acelaşi timp a fost şi un spirit religios, căutător al sensului pentru viaţă, aplecat asupra ideilor timpului, preocupat de modul cum Isus Cristos îi întâlneşte pe oamenii păcătoşi.

Avea 28 de ani când a pictat "Chemarea Sfântului Matei" (1599). Este una dintre cele mai cunoscute picturi, reprezentând momentul în care Isus îl cheamă pe vameşul Matei să-l urmeze. Pictura, având dimensiunile 322x340 cm, se află acum la Roma, în Capela Contarelli, Biserica "San Luigi dei Francesi".

Matei, colector de taxe, numără banii când Isus împreună cu Petru intră şi îi cere să-l urmeze. Trebuie să aleagă între El şi "mamona".

"Chemarea Sfântului Matei" arată momentul în care doi oameni şi două lumi se confruntă: Cristos, într-o strălucire de lumină, intrând în camera colectorului de taxe, şi Matei, numărând cu atenţie monede în mijlocul unui grup.

O lumina oblică (care nu vine de la fereastra în formă de cruce) traversează compoziţia, iluminând părţi din ea, în timp ce lasă restul în umbră profundă. Lumina reliefează detaliile şi izolează figurile.

Scena nu se desfăşoară în afară, pe malul lacului, aşa cum spune Evanghelia, ci în interiorul unei clădiri întunecate din Roma secolului al XVI-lea. Personaje, cu hainele tipice epocii lui Caravaggio, sunt în jurul biroului de impozitare. Dintre cele cinci personaje din jurul mesei, primii doi sunt absorbiţi, concentraţi asupra banilor, altul se gândeşte, altul priveşte undeva în margine: ei nu realizează cine a intrat înăuntru. Este omenirea pe care Dumnezeu o cheamă la mântuire. Pentru unii însă, harul este ca şi cum n-ar exista.

Îmbrăcat bine, bogat, sigur de sine… mâna dreaptă tocmai a scăpat o monedă pe masă, Matei este singurul care întâlneşte privirea lui Cristos. Degetul întins de Cristos, care nu este condamnare, ci iertare şi încredere, devine degetul său, îndreptat spre inima sa. Este actul de a crede. Se simte nedemn. E ca şi cum ar spune: "Eu, tocmai eu?! Sigur e vorba de mine!". Chipul exprimă stupoare, dar în acelaşi timp frumuseţe şi libertate. Este viaţa cea nouă a celui care a văzut şi a recunoscut harul.

În dreapta este Cristos, cu aureolă. Petru îl însoţeşte. Spre deosebire de cei cinci, ei sunt îmbrăcaţi ca în Roma antică şi desculţi. Evanghelia vorbeşte persoanelor din timpul lui Isus, dar şi contemporanilor.

Privirea lui Cristos este fixată asupra lui Matei. Buzele semideschise: "Vino după mine", însoţesc gestul de chemare. Faţa lui este foarte frumoasă, tânără, primeşte lumină din sine însuşi, de la Tatăl care este întotdeauna cu El.

Petru face acelaşi gest pe care îl face Isus; în acelaşi timp îi ascunde şi îi substituie trupul. Referinţa la misterul Bisericii în timp este clară, în sensul ei de a fi "trupul lui Cristos", care repetă în istorie gesturile Lui.

Pictura trebuie privită şi citită în mod special astăzi, când arta a pierdut capacitatea de a comunica "ceea ce a fost la început, ceea ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi am atins cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul Vieţii" (1 Ioan 1,1).

"Chemarea Sfântului Matei" ne arată că Dumnezeu nu este o fiinţă îndepărtată, ci este Dumnezeul întrupat care continuă să îi întâlnească pe oameni în timpul scurt al vieţii lor. Dumnezeu este lumina care alungă întunericul. Intră şi în ascunzişurile cele mai întunecate. Este lumina harului care intră în lumea de astăzi.