Cât de mult doare un cuvânt?

De multe ori, atunci când vorbim cu cei din jurul nostru greșim. Așa cum scrie și într-una din rugăciunile Ceaslovului, greșim cu vorba, cu fapta, cu gândul. Dar pentru acest lucru, pentru păcatul săvârșit atunci când vorbim necugetat, ne acordăm foarte ușor iertare, consolându-ne astfel: „Am spus și eu un cuvânt. Doar nu am dat cu parul”. Justificarea nu este deloc îndreptățită. Cuvântul e nemuritor. Omul care l-a rostit poate să moară și moare cândva, dar cuvântul lui rămâne în continuare în inima și mintea adresantului. Prin cuvânt, omul vorbește și după moarte. Cât de mult doare un cuvânt? Răspunsul îl veți afla în pilda următoare.
Există o zicală: „Pietrele și bâtele pot să-mi rupă oasele, dar rănit nu voi mai fi de vorbele de ocară”. Aceasta nu reprezintă realitatea, ci mai degrabă un deziderat. De fapt, după ce rănile fizice se vindecă, durerea trupului se estompează, însă pregnantă rămâne suferința lăuntrică provocată de cuvintele pline de răutate.
În timpul uneia dintre întâlnirile organizate pentru cateheză cu adulții din Occident, un preot i-a rugat pe cei prezenți să ridice mâna și să spună dacă își aduc aminte de vreo experiență din copilărie care i-a marcat negativ. Cu toții au ridicat mâna, dar nici unul dintre ei nu a povestit îmbrâncelile sau micile bătăi avute cu colegii de școală, ci cuvintele urâte aruncate asupra lor de profesori sau uneori chiar de părinți atunci când ultimii erau necăjiți de odraslele lor.