Caterisirea bunului-simţ, via internet

În ultima perioadă asistăm la o invazie de materiale, reviste, bannare incitante flickăind pe siteuri, iar mai nou pe bloguri cu trafic mare, în care proverbialul bun-simţ al românului nu prea se mai regăseşte. Toată această lume pestriţă, caracterizată de tot felul de texte, mesaje, apeluri electronice care te invită să devii creştin adevărat, ortodox, dacă se poate un ortodox cât mai pur, se află într-o continuă dezvoltare, dar mai ales într-o continuă luptă contra răului. De unde porneşte acest tip de atitudine? Din dorinţa exercitării darului libertăţii, din dorinţa trăirii în adevăr, din dorinţa asumării căii bătătorite cu spini a Crucii lui Hristos sau din dorinţa de a fi adevăraţi ostaşi ai lui Hristos. Totuşi rămâne întrebarea de ce editorii, moderatorii sau coordonatorii acestor noi canale de misiune aleg un mod de comunicare, care te trimite cu gândul mai mult la viziunea tabloidizată a societăţii care te invită mereu să fii cel mai bun, să fii no.1, te trimite cu gândul la război şi la o pace falsă, şi de ce nu se înarmează cu duhul păcii lui Hristos care ne face pe toţi invulnerabili în faţa răutăţilor, nedreptăţilor, greşelilor şi ispitelor diavoleşti şi omeneşti? Rămâne întrebarea: de ce în faţa oricăror subiecte, crize sau confruntări morale, primul pas care se face este acela al arătării cu degetul, al împărţirii brutale în drepţi şi păcătoşi? Fără îndoială, această împărţire este propusă de cei care se simt drepţi şi fără de prihană.

Toate aceste grupuri născute ieri, ortodoxe până la sânge în titulatura lor, te invită să devii ortodox, să înveţi adevărul (mai totdeauna cu preţul criticii celorlalţi), toate şi toţi emit comunicate de ultimă oră, salvează ce se mai poate din umanitatea căzută. Într-un final toate "salvează Biserica". Conform teologiei pauline a unităţii, funcţionalităţii şi disfuncţionalităţii mădularelor aceluiaşi trup, toţi caută un răspuns şi o rezolvare a diverselor probleme sau crize existente. E greu să descrii într-un articol toate aspectele pe care le comportă aceste situaţii. Cum soluţii primim din belşug, îmi propun doar să semnalez câteva atitudini şi reacţii ale unor "ortodocşi fermi" care fac tot ce le stă în putinţă să prindă cu orice prilej un loc în înghesuiala din boxa acuzatorilor.

Unii foarte hotărâţi, alţii curioşi intră pe diverse forumuri (care într-un fel sau altul ascund destul de bine identitatea) pentru a participa la discuţii, promovate cu afişe şi anunţuri, care de multe ori dezbat acelaşi caz. Tot felul de sloganuri sentimentale despre neam, credinţă, comuniune, trădare, apostazie, caterisire, Hristos...

Dacă zarva, precipitaţia, broşurile şi vociferările de acest gen sunt ortodoxe sau "foarte ortodoxe", nu ştiu. Un lucru sigur îl ştiu. O astfel de atmosferă nu are şanse mari să câştige de partea dreaptei credinţe, niciodată, un copil, un tânăr sau chiar un matur care nu a auzit până la acest tip de întâlnire misionară sau mediatic-creştină, de Hristos, de Maica Domnului, de Sfinţi, de Ortodoxie.

Întâlnim discursuri încrâncenate, conferenţiari care încearcă să discearnă situaţia, să cântărească fapta, să evalueze situaţia, să stabilească adevărul şi să decidă în consecinţă. Este firesc, de altfel, să avem o opinie şi o poziţie faţă de o anumită situaţie, dar să nu uităm că din aventura judecării nu se iese uşor cu faţa curată. Judecările facile, aplicate altora, indică fără urmă de dubiu că ceva nu este tocmai în regulă în viaţa noastră. Abolirea bunului simţ, al delimitării competenţei şi chemării fiecăruia, poate duce la zdruncinarea oricărui demers de construire a unei "ortodoxii pure". Toţi participăm la acest tip de spectacol şi privim la fapte şi evenimente până uităm aproape, că personajele din serialele cotidiene nu sunt actori, ci oameni ca şi noi şi măcar pentru a nu omorî elementara omenie trebuie să vorbim, măcar în principiu, despre posibila pocăinţă a păcătoşilor. În orice împrejurare, spuneam, avem tot dreptul să ne exprimăm bucuria sau părerea de rău, dar analiza trebuie să aparţină persoanelor competente. Ceilalţi au dreptul la opinii, dar şi obligaţia rugăciunii pentru îndreptarea a tot răul şi ajutorul de la Dumnezeu. Aşa ne învaţă părinţii şi marii duhovnici.

Felul în care sunt abordate unele subiecte, situaţii delicate şi dificile din România de astăzi relevă faptul că societatea noastră funcţionează uneori fără elementara porţie de bun-simţ, cu care trebuia să se fi hrănit oricine până în toamna celor şapte ani de acasă. Orice demers misionar trebuie să ţină seama de ţinta precisă: inimile celorlalţi, care ascultă numai limbajul sincer. Cât despre iubirea celor care-şi spun cu dinţii strânşi creştin-ortodocşi şi au apucături de inchizitori, aceştia se aseamănă celor care L-au întâmpinat pe Hristos cu chiote şi ovaţii şi, după doar câteva zile, L-au îmbrâncit pe Cruce pe Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa.