Câteva consideraţii privind regimul juridic al personalului cultelor în România. Personalul clerical (II)

Vom continua prezentarea reglementărilor legale privind personalul clerical al cultelor recunoscute analizând drepturile, dar şi anumite obligaţii legale specifice acestuia.

Secretul spovedaniei

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor prevede în art. 23 alin. 3 că: „Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în considerarea statutului lor.“ Anterior acestui act normativ Codul de procedură civilă şi Codul de procedură fiscală (2003) au prevăzut pentru situaţii particulare din sfera lor de reglementare scutirea de a fi martori (respectiv de obligaţia de a da informaţii) pentru „slujitorii cultelor... şi alţi muncitori pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii.“ (art. 191 Cod pr. civ. şi art. 52 Cod pr. fisc.) Dar cum, în virtutea canoanelor, nimic nu îi poate elibera pe preoţi de a păzi secretul spovedaniei, legea ţine cont de această tradiţie canonică, căci „în afară de slujitorii cultelor, (ceilalţi) vor fi obligaţi să depună dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea interesată la păstrarea lui.“

Scutirea de serviciul militar

Este prevăzută în Legea nr. 446 din 11.11.2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, care prevede această scutire pentru „personalul hirotonit sau ordinat, care aparţine cultelor religioase recunoscute de lege, personalul consacrat oficial ca deservent al unui asemenea cult, precum şi călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin 2 ani.“ Considerentul este tot canonic, întrucât clericul care, fie şi din greşeală, a ucis pe cineva, nu mai poate îndeplini slujirea preoţească. Legea cultelor reia această prevedere într-o exprimare mai generică: „Personalul clerical şi cel asimilat, precum şi personalul monahal aparţinând cultelor recunoscute, este scutit de îndeplinirea serviciului militar.“ (art. 25)

Totodată, Legea nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor prevede în art. 18 că preoţii sunt, alături de alte categorii de persoane, scutiţi de obligaţia de a efectua serviciul de pază comunală.

Participarea la sistemul de asigurări sociale de stat

Personalul unei părţi a cultelor, care au optat pentru aceasta, este integrat în sistemul de asigurări sociale de stat. După ce regimul comunist obligase cultele să-şi constituie propriul sistem de asigurări sociale, după 1990 aceste sisteme separate de asigurări vor fi integrate, în parte, în sistemul asigurărilor sociale de stat. Prin Legea nr. 52/1993 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al personalului Bisericii Ortodoxe Române în sistemul asigurărilor sociale de stat patrimoniul Casei de Pensii şi Ajutoare a personalului Bisericii Ortodoxe Române şi al unităţilor subordonate a fost preluat de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, pe bază de protocol, fiind preluat, pe bază de transfer, şi personalul aferent.

Precedentul creat în cazul Bisericii Ortodoxe va fi urmat, în timp, de alte culte (armeano-gregorian, creştin de rit vechi, musulman, mozaic, greco-catolic), deşi încă mai există culte care nu au dorit integrarea sistemului propriu de pensii în cel de stat. Fenomenul de integrare în sistemul de stat a caselor de pensii nu este specific doar cultelor, ci şi altor categorii de personal ce beneficiaseră de o anumită autonomie în acest domeniu, precum, cineaştii, artiştii plastici, meşteşugarii.

Incompatibilităţi

Statutul de cleric antrenează după sine şi o serie de incompatibilităţi, unele canonice, altele provenind din perioada secolului al XIX-lea, când Statul urmărea diminuarea puterii Bisericii şi a clerului, iar altele provenind din specificul altor activităţi.

Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române prevede că: „Statutul de preot, diacon sau călugăr este incompatibil cu exercitarea oricăror activităţi personale (private) cu caracter economic, financiar şi comercial, care contravin moralei creştine şi intereselor Bisericii“ (art. 123 alin. 9). Sancţiunea pentru nerespectarea celor de mai sus, conform Regulamentului de disciplină, merge de la dojană până la caterisire. Asemănător reglementează şi Codurile canonice ale cultului catolic de ambe rituri.

Statul, la rândul său, a stabilit o întreagă serie de activităţi declarate incompatibile cu exercitarea altor activităţi salarizate, implicit cea de cleric, fără a exista o profesie pentru care Statul să excludă în mod expres pe clerici. Astfel, nu pot fi şi clerici judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi asistenţii judiciari, notarii, avocaţii, clericii, putând fi însă funcţionari publici. Dacă însă un cleric nu este remunerat de cult pentru aceasta, slujind onorific, textele legale mai sus menţionate nu îi mai sunt aplicabile.

Acestor incompatibilităţi li se adaugă o interdicţie expresă cuprinsă în art. 810 al Codului civil (1864), unde se prevede, după model francez, că preotul care a asistat un bolnav nu poate primi de la acesta nici un fel de bunuri, nici prin acte inter vivos, nici mortis causa.