Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Cătuşe interioare
De fiecare dată când văd o pasăre în colivie mi se face rău. Eu cred că păsările sunt visele copacilor: cum să încapi un vis după gratii, fie ele şi de aur?
Dacă reflexul meditaţiei asupra vieţii e condiţionat de fiecare asalt al cotidianului, ultimele zile nu au cum să nu fie şi o invitaţie la a contempla valoarea vitală a libertăţii. Există, ştim de la Fromm, o dimensiune negativă a libertăţii - libertatea faţă de ceva, şi una pozitivă - libertatea să faci ceva. Ce aflăm despre noi când căutăm să ne redobândim libertatea în accepţia ei negativă? Întâi, că ne-am înstrăinat de condiţia firească, aceea a libertăţii pozitive, externalizând ceea ce se cheamă locus al controlului. Când ne simţim firescul îngrădit din afară, poate ar ajuta să facem un efort de memorie şi totodată de resemnificare a trecutului în lumina a ceea ce suntem, ca să ne dăm seama unde vom fi pierdut firul propriei determinări. O fărâmă de insight ar urma inevitabil: câtă dependenţă de exterior, atâta... greutate în respiraţie. Nu e uşor să accepţi că-ţi vei fi croit un drum printre indicatoare luate de-a gata. Şi nici că drumul înapoi nu mai e posibil. Cum să facem ca un asemenea moment să nu ne zdrobească, cu o încărcătură emoţională prea mare? Cred că fiecare dintre noi traversează momente sau perioade de restrişte, când presiunea exterioară pare insuportabilă, când, în lipsa libertăţii "faţă de", însăşi supravieţuirea e în primejdie şi se instalează frica sau, escaladând, panica, spaima, groaza. Fugi sau luptă, aceasta ar fi comanda-reacţie. Ce faci când nu poţi fugi altfel decât în patologie sau în mirajul lipsei oricărei tensiuni? Lupţi, dacă însăşi viaţa din tine luptă. Ce resurse-ţi pui în joc? Tocmai acea libertate "să faci". Unde a face e înţeles în sensul cel mai larg, posibil de umplut cu orice verb, la alegere. Iar aici transpare importanţa unei anume atitudini: aceea de a conştientiza fiecărei clipe valoarea pe care o are în raport cu viaţa. Fiecare eveniment, fiecare stare, fiecare situaţie adaugă sau scade ceva vitalităţii noastre, înalţă sau coboară nivelul la care aceasta se manifestă, simplifică sau complică reţelele de configuraţii în care se exprimă, funcţie de felul cum trăim acest continuu, totuşi efemer, prezent. Dacă nu ne-am încătuşa inimile ataşându-ne de mizerii, am trăi Împărăţia cerurilor dinlăuntrul nostru, măcar ca promisiune, ceea ce ne-ar revela indestructibilul din miezul adevăratei libertăţi. Suntem liberi, niciodată nu am fost altfel. Totul e cum păstrăm viaţa acestui sâmbure al libertăţii. A trăi frumos, a trăi autentic, a lua în seamă concepte demodate precum păcatul, vina, reparaţia, iertarea... iată tot atâtea zone de vitalitate la care am avea de lucrat, dacă ne-ar interesa numai.