Ce ar fi dacă n-ar fi fost…?

"Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…", aşa începe orice poveste cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, cu moşi înţelepţi şi babe hâtre, cu zmei şi balauri înfricoşători, deşi lumea întruchipată în basmele populare nu este nici pe de parte o lume reală, pe cât se vrea a se crede că este. Desigur, pentru credibilitatea mesajului poveştii, pentru că fiecare poveste are un tâlc al ei, fantasticul se poate substitui adevărului, cu condiţia de a fi un fantastic veritabil. Suntem cu toţii atraşi de basme şi poveşti, proprii mai ales vârstei copilăriei, tocmai pentru veridicitatea fantasticului din ele, aflat într-o competiţie acerbă cu realitatea vieţii. Ca un basm, ca o poveste de demult se tinde să fie acceptat evenimentul crucial al vieţuirii omului pe acest pământ: Naşterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Omul, incapabil de a înţelege şi de a pătrunde tainele lui Dumnezeu, creează mituri, aşa precum neînţelegând lumea fabuloasă a basmelor o priveşte pe aceasta ca pe o realitate. Incredibil! Ceea ce este evident basm, omul încearcă să-l privească ca pe o realitate a vieţii sale pentru a putea să-l înţeleagă, iar ceea ce este evident o realitate, pe care chiar istoria o consemnează, dar care în mod copleşitor este peste puterea sa de înţelegere, atunci această realitate supraomenească, dumnezeiască, omul încearcă să o transforme în mit. "Ce ar fi dacă n-ar fi fost…?" Cum ar arăta lumea dacă nu S-ar fi născut Hristos? Ce importanţă are acest eveniment în istoria omenirii, în viaţa mea, în viaţa ta…? Dacă Hristos nu S-ar fi născut, viaţa noastră s-ar fi sfârşit în întunericul şi singurătatea chinuitoare a iadului, pentru că nu ar mai fi existat Învierea Mântuitorului şi nici deschiderea porţilor Raiului, închise pentru neascultarea protopărinţilor noştri. Dacă Dumnezeu, prin întruparea Fiului Său, nu S-ar fi pogorât din slava Sa pentru a se face intim firii omeneşti, deci şi mie şi ţie… nu am fi avut niciodată acces la Bucurie, la Fericire. Iar în lumina mângâietoare a Duhului Sfânt nu am fi avut niciodată privilegiul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi totodată pe omul de lângă noi şi mai ales să descoperim cât de mult însemnăm noi pentru Dumnezeu, cât de mult ne iubeşte, încât, pentru mântuirea sufletelor noastre, a fiecăruia în parte, L-a adus ca jertfă pe Însuşi Fiul Său. Dacă Hristos nu S-ar fi născut, zadarnică ar fi credinţa noastră şi searbădă ne va fi viaţa, fără candoarea copilăriei luminate de strălucirea minunată a Nopţii de Crăciun, o Noapte de poveste prin excelenţă.