Ce e de făcut pe timp de criză?

Ipocrizia nu este o invenţie a modernităţii, întotdeauna oamenii au fost ipocriţi şi au avut standarde duble, dar moraliştii actualei crize sunt într-o situaţie destul de inconfortabilă

Suntem în plină criză financiară. După ce am scăpat ca prin minune de sfârşitul lumii prezis cu prea multă afectare de cei care se aşteptau ca acceleratorul de particule din Geneva să genereze câteva găuri negre, iată că acceleratorul s-a defectat. Adevărata ameninţare însă vine din partea găurii negre care s-a căscat în economia americană şi care se va extinde rapid în toată lumea.

Nimeni nu ştie exact ce e de făcut. Există un plan al guvernului american care este însă disputat în congresul american, există reacţii ale guvernelor europene, Rusia tot închide şi deschide bursele, bursele asiatice se clatină şi ele, toată lumea aşteaptă ca marele colos american să găsească el o soluţie la problema pe care a creat-o. Ba chiar mai mult, există voci în Uniunea Europeană care cer imperativ Statelor Unite să rezolve problema, pentru că poartă în întregime responsabilitatea pentru apariţia ei.

Lumea globalizată are pericole globale, şi dacă dezastrul ecologic este prea îndepărtat pentru a fi perceput de toţi ca iminent, actuala criză financiară va lovi rapid în viaţa de zi cu zi a multora dintre locuitorii planetei. Dar aşa cum pericolele, câştigurile şi pierderile sunt globale, aşa sunt şi responsabilităţile. Degeaba guvernele europene critică politica Statelor Unite, de fapt şi ele au beneficiat de piaţa financiară americană. Nu numai lăcomia americană a dus aici, ci şi lăcomia europeană care în loc să investească mai prudent în propria creştere economică s-a lăsat atrasă de mirajul randamentelor fabuloase de pe piaţa americană şi a investit acolo unde în public critica şi dezaproba.

Ipocrizia nu este o invenţie a modernităţii, întodeauna oamenii au fost ipocriţi şi au avut standarde duble, dar moraliştii actualei crize sunt într-o situaţie destul de inconfortabilă. Pe de-o parte critică capitalismul deşănţat al marilor corporaţii şi aviditatea de câştig de pe pieţele de capital, pe de altă parte susţin standarde de viaţă din ce în ce mai ridicate care necesită din ce în ce mai mulţi bani. Situaţia seamănă cu cea în care cineva fură şi are brusc mulţi bani, de care beneficiază cei de la care hoţul cumpără diverse servicii. Dar în loc ca aceştia să nu mai accepte banii de furat, ei critică hoţul, dar îi încasează banii fără remuşcări.

Mare parte din bunăstarea extraordinară de care beneficiem acum se datorează şi capacităţii sistemului american de a genera profit şi de a atrage investiţii. Pentru că pieţele mergeau aşa de bine, mulţi oameni au avut acces la case, maşini şi standarde de viaţă ridicate. Niciodată nu s-a câştigat aşa de mult atât de repede, pe o scară atât de mare. În termeni reali, sărăcia a scăzut, chiar dacă prăpastia dintre cei din vârf şi cei de jos a crescut. Din ce în ce mai mulţi oameni au putut avea acces la bunuri şi servicii altădată inaccesibile. Lucrul acesta a fost posibil şi datorită faptului că atunci când te simţi bogat cheltuieşti mai mult decât atunci când te simţi sărac, iar când tu cheltuieşti mai mult, mai mulţi oameni beneficiază de banii tăi.

Deşi vieţile noastre de zi cu zi par foarte îndepărtate de pieţele financiare americane, totuşi într-o oarecare măsură şi datorită lor s-a putut dezvolta economia noastră. Cumva am beneficiat şi noi de ceea ce s-a întâmplat acolo. Sigur, mult mai puţin, iar ceea ce au câştigat ei este mult mai mult decât am câştigat noi, dar să nu ne amăgim. Banii aceia au ajuns şi la noi. Nu putem spune că suntem în totalitate inocenţi. De fapt asta e marea capcană a sistemului economic capitalist modern, aşa cum este el promovat de marile corporaţii şi de statele dezvoltate. Odată ce ai intrat în el, devii părtaş la întregul său mecanism. Ai nevoie de mult discernământ pentru a putea separa ceea ce este toxic de ceea ce este corect. Pentru că sistemul se bazează pe dorinţa ta de câştig şi nu pe prudenţa sau competenţa ta.

De aceea, fiecare dintre noi suntem o parte a soluţiei, şi a aştepta mereu ca altcineva să îşi asume întreaga responsabilitate este o eroare care va perpetua condiţiile de apariţie a unei situaţii tensionate asemănătoare.