Ce minuni ar face azi Hristos?

Imaginaţi-vă că sunteţi contemporan cu Mântuitorul. Imaginaţi-vă că faceţi parte chiar din alaiul care-l însoţea pe Hristos în momentul când apare cortegiul funerar ce conducea la groapă pe singurul fiu al unei văduve amărâte din satul Nain (Luca 7, 11-16). Nu sunteţi deplin lămurit care e treaba cu acest Iisus din Nazaret, dar nu-i nici o ruşine, pentru că, în acel moment, nici cei mai apropiaţi dintre apostoli nu prea ştiau ce să creadă despre învăţătorul lor.

Iisus se opreşte şi, fiind mai în spate, până să vă daţi seama ce se întâmplă, dintr-odată îl vedeţi pe fiul văduvei că se ridică din coşciug, lăsându-i cu gura căscată pe toţi cei de faţă. Ce simţiţi? Că vi s-au înmuiat genunchii? Că vă plesnesc tâmplele? Că nu mai aveţi aer? Vă vine să vă întindeţi, pentru câteva clipe, pe locul tocmai lăsat liber de tânărul redat vieţii?

În Evanghelii este consemnat un număr considerabil de minuni dar, chiar şi aşa, probabil foarte mic în comparaţie cu numărul real al minunilor săvârşite de Hristos. Asta o spunem bănuind, pentru că n-avem de unde şti sigur.

De asemenea, e de remarcat discreţia şi inopinatul minunilor Sale: fără pregătiri, fără captarea preliminară a atenţiei asistenţei, fără surle, fără trâmbiţe, fără explicaţii ulterioare. Interesant e şi că, oricât de formidabile ar putea fi considerate minunile Mântuitorului, ele au, parcă, şi ceva din firescul (inexplicabil) al oricărui gest izvorât din iubire - desigur, la scară dumnezeiască.

Revenind, dacă aţi fi fost de faţă atunci când Iisus l-a înviat pe tânărul din Nain, probabil că L-aţi fi crezut pe cuvânt, dacă s-ar fi recomandat ca Fiul lui Dumnezeu. Dar, povestind mai departe, ce credeţi, aţi fi reuşit să-i convingeţi şi pe alţii, să vă faceţi un misionar al Lui?

Întorcând telescopul, vă propun un alt exerciţiu. Să îndrăznim să ne imaginăm că Hristos nu s-ar fi întrupat acum 2.000 de ani, ci chiar în zilele noastre. Să îndrăznim să ne imaginăm că, în linii mari, activitatea Sa ar fi fost asemănătoare cu cea pe care o cunoaştem din Evanghelii: propovăduire, minuni etc. Vă puteţi închipui ce fel de minuni i-ar impresiona pe contemporanii noştri, încât să afirme ca Natanael oarecând: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 49)?

Obosiţi de „minunile ştiinţei“ şi plictisiţi de „minunile mass-mediei“, ce minuni ar mai putea face azi Hristos, încât să taie respiraţia contemporanilor noştri? Scăderea preţului petrolului, rezolvarea crizei financiare, salvarea băncilor de la faliment, rezolvarea încălzirii globale? Puţin probabil că s-ar deda Hristos la asemenea „minuni“, pentru că s-ar asemăna tocmai cu eroul pe care-l poftea şi societatea evreiască de acum 2.000 de ani...

Şi-apoi, trebuie să remarcăm că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut persoană şi, mai ales prin minuni, S-a adresat direct persoanelor. Dar dacă formulăm întrebarea la singular: oare ce minune ar trebui să facă Hristos cu mine ori lângă mine, încât îndoiala să fie măturată pentru totdeauna din sufletul meu?

Am adresat această întrebare mai multor persoane, însă nu am primit decât două răspunsuri care mi se par vrednice a vi le reproduce şi dumneavoastră. Cineva mi-a mărturisit: „aş vrea să-mi întinerească părinţii“, iar altcineva a spus că ar aştepta de la Hristos „ceva, o răsucire în sufletul oamenilor, să fie mai atenţi cu cei din jur, să ierte şi să iubească mai mult“.

Ce vreau să mai spun în final e că noi nu suntem cu nimic dezavantajaţi de faptul că Hristos - din motive pe care le putem bănui, dar niciodată şti cu siguranţă - S-a întrupat şi a făcut minuni mari acum 2.000 de ani, şi nu în zilele noastre. Ne plângem că nu e simplu să fii credincios, dar nu ne punem întrebarea ce ne lipseşte, în definitiv, pentru a fi creştini adevăraţi.

Apoi, nu trebuie să uităm că, dincolo de minunile „contextuale“, relatate în Evanghelii, Hristos a făcut o minune care într-adevăr ne interesează şi ne priveşte pe toţi: Învierea. E tocmai ceea ce are nevoie mai mare sufletul acestei epoci ca lumea să arate într-adevăr altfel.