La păcat se ajunge de obicei dintr-o ispită, adică dintr-un gând fără formă care ni se prezintă minţii noastre şi este îndemnător spre păcat. Noi cerem de la Dumnezeu să nu ajungem în ispită: „şi nu ne duce pe noi în ispită“, înţelegând prin aceasta ispitele cele care ar fi îndemnătoare spre păcat şi care pot duce la păcat. Dar ispita nu totdeauna duce la păcat, de aceea ispita nu este păcat. Ispita în limba noastră ar putea fi numită şi „încercare“, examen. A ispiti pe cineva nu înseamnă numai a-i arăta nişte lucruri care l-ar momi spre rele, ci înseamnă şi a-l cerceta. În acest înţeles este noţiunea „ispitire canonică“, adică cineva care urmează să fie episcop este cercetat să se vadă dacă este potrivit pentru rostul de episcop, i se face o ispitire, o cercetare. Ispita poate duce sau la păcat, sau la virtute, după ceea ce îşi alege omul. Dacă omul îşi alege păcatul, ispita îl duce la păcat, iar dacă îşi alege virtutea, ispita îl întăreşte în virtute, adică în faptă bună, în deprinderea bună, potrivnică păcatului. Păcatul repetat se face în sufletul omului, deprindere păcătoasă, şi atunci, de obicei, ispita vine din această deprindere.
Mulţi dintre oameni ştiu că diavolul este ispititor, el aduce ispite, aduce gânduri îndemnătoare la păcat, gânduri fără formă îndemnătoare la păcat şi de aceea spun că sunt ispitiţi de diavolul. Ştim din Sfânta Scriptură că şi Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu făcut om, a fost ispitit de diavolul spre păcat. Şi El a înlăturat păcatul şi a întărit binele, n-a vrut să se supună ispitei păcatului, ispitei spre păcat. Din acestea înţelegem că ispita de fapt nu este totdeauna pricină de păcat sau numai în anumite condiţii este pricină spre păcat. Păcatul, odată împlinit, aduce răutate, înmulţeşte răutatea, după chipul păcatului pe care l-ai făcut. Şi apoi deprinderea în păcat este ea însăşi pricină de alte păcate.
Un părinte din Pateric, stând de vorbă cu un frate, a aflat de la fratele acela părerea lui că îl ispiteşte diavolul. Şi a zis către părintele: „Ce să fac, părinte, că mă ispitesc dracii?“ Şi părintele i-a răspuns aşa: „Frate, pe tine te ispitesc dracii? Nu se poate! Că dracii îi ispitesc pe aceia mari, ca Moise şi ca Ilie, iar pe noi ne ispitesc patimile noastre, şi patimile noastre ne sunt draci“.
Se spune de asemenea despre un frate că era foarte luptat în latura sexuală, spre desfrânare, şi s-a dus la un părinte să se roage pentru el, ca să scape de asuprirea aceasta, căci era o asuprire. Şi părintele s-a rugat pentru el şi tot nu s-a liniştit fratele. Şi atunci s-a dus la părintele şi l-a rugat să se roage şi mai departe pentru el. Şi părintele s-a rugat şi s-a arătat vrăjmaşul mântuirii, diavolul, şi i-a spus: „Eu m-am depărtat de la el de când te-ai rugat întâi, dar el are dracul lui, şi anume: lăcomia pântecelui şi somnul mult“.
.jpg)
