Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Ce sunt și la ce folosesc rețelele sociale
Un miliard de utilizatori TikTok, două miliarde pe Instagram, 2,934 miliarde pe Facebook, deci mai mult de o treime dintre pământeni. Nu e un fenomen care să poată fi ignorat.
Se vehiculează în rețelele sociale frivolități, aiureli, aberații, știri false? Cu siguranță. Așa cum se-ntâmplă, din păcate, și în presă, și - dacă e să fim sinceri - în discuțiile offline, între prieteni, colegi, vecini, rude. Diferența, e drept, ține de aria de răspândire, implicit de puterea de influențare a opiniei publice. Soluția - vaccinul, am putea spune - este în toate aceste cazuri discernământul. Iar discernământul presupune educație, cultură, inteligență și experiență.
Dar ar fi o mare nedreptate să reducem rețelele sociale doar la cele de mai sus. În primul rând, ele își onorează genul proxim: sunt, cu adevărat, sociale. Pentru mulți dintre cei care le folosesc sunt cea mai bună șansă de a socializa, de a-și spune părerile, de a discuta cu alți oameni.
În al doilea rând, sunt o sursă de ajutor în cele mai variate situații, de la a găsi un instalator sau o rețetă culinară până la a identifica școala cea mai potrivită pentru copiii tăi. Una e să întrebi cinci cunoscuți și alta să apelezi la sute ori chiar mii de prieteni online. Vei primi și sfaturi cu care nu ai ce face, unii îți vor răspunde în glumă, alții vor bate câmpii, dar, din experiență personală, n-a existat nici o întrebare la care să nu primesc măcar un răspuns util.
Reţelele sociale sunt instrumente și trebuie judecate ca atare. Cum e, de pildă, ciocanul. Cu care poți să bați cuie ori să-ți dai cu el în cap. Dar, mai important decât atât, nu există un Facebook, de pildă, decât exclusiv ca mijloc de comunicare plus un set de reguli, la care aderi sau nu, că doar nu te obligă cineva. În rest, fiecare navighează în Facebookul lui, alături de cei cu care are afinități. Se folosește, cu intenție peiorativă, termenul de „bule”. De parcă offline ar fi altfel! Nu-ți inviți oare în casă oamenii cu care ai ceva în comun și cu care îți face plăcere să stai de vorbă? Doar nu are cineva orgoliul să creadă că poate converti la părerile lui trei miliarde de oameni...
Dintre celelalte calități ale rețelelor sociale, în special ale Facebook, pe care îl cunosc cel mai bine, ar mai merita pomenite măcar câteva: 1. Îmbogăţirea relaţiilor personale. Câţi dintre noi se pot lăuda că au suficiente relaţii consistente, prieteni sau măcar cunoştinţe cu care pot discuta tot ceea ce îi interesează? 2. Bancul de probă al ideilor personale. Avem idei! Cine stă să te asculte şi eventual să-ţi spună - atenţie! - „S-a mai făcut!” sau „E imposibil” sau „N-ar folosi nimănui”? 3. Lanţul slăbiciunilor. Este una dintre funcţiile cele mai puternice ale FB, bazată pe structura lui arborescentă: dacă am 500 de prieteni, care are fiecare câte 500 de prieteni, înseamnă că am virtual 250.000 de prieteni! Or, dacă eu am o nevoie pe care o anunţ public şi măcar zece dintre prietenii mei o „rostogolesc”, pe nivelul trei pot spera să ajungă la o mie de oameni. 4. Cea mai simplă, mai rapidă şi mai bună cale de organizare. De la strângeri de fonduri pentru o cauză nobilă la spectacole, de la flashmoburi la petiții naționale. 5. Interactivitatea cu vocile publice. Nu numai că ştii în timp real ce gândesc, despre varii subiecte, oameni a căror părere o preţuiai demult ori ai ajuns acum s-o preţuieşti, dar mai şi intri în vorbă cu ei!
Frivolitate, uneori? Sigur. Dar nu numai atât.