Ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor asemenea

Pe cât este de scurt, acest verset conţine o învăţătură atât de înaltă şi desăvârşită pentru mântuirea sufletelor omeneşti. În această Evanghelie se cuprinde toată mântuirea omului, pe scurt, căci ea ne învaţă iubirea de vrăjmaşi. Nici un învăţător de lege de mai înainte n-a adus în lume o învăţătură aşa de desăvârşită pentru mântuirea oamenilor, ca cea cuprinsă în cuvântul Evangheliei, care zice: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri“. Această poruncă este dată de însăşi înţelepciunea şi cuvântul lui Dumnezeu, de Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru noi păcătoşii şi pentru a noastră mântuire.

Noi ne gândim că este cu neputinţă a se duce la îndeplinire cu lucrul învăţătura acestei Evanghelii, dar nu este aşa.

Bunul Mântuitor n-a spus niciodată vreo învăţătură care să nu poată fi împlinită de către oameni, căci El, fiind Dumnezeu desăvârşit, ştie adâncul neputinţei firii omeneşti.

Cum a început El să predice această învăţătură a iubirii de vrăjmaşi? Prin cuvintele: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor asemea“. Iată cât de mare adevăr şi cât de mare dreptate se găseşte aici.

Omule, vrei tu ca altul să-ţi fure lucrul tău, sau să te ocărască, sau să te necinstească, sau să se răzbune, sau să-ţi facă alt rău? Deci, dacă nu vrei, nu fă nici tu altuia! Eu nu vreau ca altul să mă vorbească de rău, deci nu trebuie să-l bârfesc nici eu. Eu nu vreau ca altul să mă duşmănească, deci nu trebuie să-l duşmănesc nici eu. Eu nu vreau ca altul să-mi fure din grădina mea sau din via mea, deci nu fur nici eu de la altul. Eu n-aş vrea ca cineva să-l batjocorească pe copilul meu în public; să nu fac nici eu aşa. Eu n-aş vrea niciodată, când mă duc undeva, să mă treacă cineva cu vederea, ci aş vrea să-mi zică bună ziua, să mă cinstească şi să-mi dea atenţie; deci să fac şi eu tot aşa!

Iată măsura dreaptă - ce voiesc să-mi facă altul, să-i fac şi eu lui, şi atunci se păstrează caldă toată dragostea de aproapele şi dreptatea lui Dumnezeu.

După ce a arătat Mântuitorul această dreptate şi această cumpănă a Evangheliei, a trecut la o altă învăţătură şi mai desăvârşită -adică să iubim, nu numai pe prieteni, ci pe fiecare om, fie chiar şi pe vrăjmaşi, căci auziţi ce zice: „dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce dar este vouă? Şi păcătoşii fac acelaşi lucru. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce dar este vouă? Că şi păcătoşii dau cu împrumut, ca să primească înapoi întocmai“, adică aceia dau împrumut, dar cu împrumut, ca să primească înapoi întocmai cât dau.

Se spune în continuare, la paragraful de mai sus al Evangheliei: „iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi ceva în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi răi“.

Acela ne-a spus să facem altora ceea ce vrem să ni se facă nouă, iar aici a spus ceva mai înalt. A spus nu numai atât, ci să faci bine celui care te urăşte, să iubeşti pe acela care te duşmăneşte. Şi apostolul ne învaţă în chip asemănător, sfătuindu-ne că nu se biruieşte răul cu rău, ci răul se biruieşte cu binele. Dar noi păcătoşii zicem: cum să binecuvintez sau să-l iubesc pe acela care mă ocărăşte şi mă bate şi mă vatămă şi pururea mă ponegreşte? Cum să-i fac eu bine aceluia? Deci, zicem că este cu neputinţă aceasta, că nu pot să-l mai iubesc pe acela care mi-a dat o palmă, sau m-a ocărât, sau mi-a luat ceva, sau m-a batjocorit, sau m-a vorbit de rău. Da, aşa este! Noi nu putem, pentru neputinţa noastră, dar să nu credeţi că lucrul este în orice fel cu neputinţă. Lucrul este cu putinţă prin Dumnezeu, Care ne stă pururea în ajutor, dacă noi ne silim. Cu puterea noastră nu putem face nimic bun, dar, cu puterea lui Dumnezeu, toate se pot. Căci zice Mântuitorul: „Toate sunt cu putinţă celor ce cred“. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8)