Cel care se desprinde de Biserică se va rătăci repede

Pavel, cu toate că avea de adus multe şi mari învinuiri corintenilor, totuşi nu i-a învinuit mai întâi de altceva, ci de dezbinările dintre ei. Putea să-i învinuiască de desfrânare, de mândrie, de judecăţile lor la tribunalele păgâne, de ospeţele de la capiştile idoleşti; de aceea că femeile nu-şi acopereau capetele, iar bărbaţii şi-l acopereau, de dispreţuirea săracilor, de îngâmfarea lor din pricina harismelor date, de învierea trupurilor. Pavel putea să-i mustre pentru toate aceste păcate; totuşi, le lasă la o parte, şi-i mustră mai întâi pentru certurile şi dezbinările dintre ei. Păcatul acesta vrea să-l îndrepte mai întâi.

Şi, dacă socotiţi că nu vă plictisesc, am să vă arăt chiar prin cuvintele lui Pavel că, deşi putea să-i învinuiască de acele păcate, totuşi n-a căutat să îndrepte alt păcat înaintea acestuia. Că trăiau în desfrânare, ascultă ce zice: „Îndeobşte se aude că la voi este desfrânare“. Că se mândreau şi se socoteau mari, ascultă: „Unii s-au semeţit, ca şi cum n-aş mai veni la voi“. Că se judecau la tribunalele păgâne: „Îndrăzneşte cineva dintre voi, care are vreo pâră împotriva altuia, să fie judecat înaintea celor necredincioşi?“. Că mâncau cele jertfite idolilor: „Nu puteţi fi părtaşi la masa Domnului şi la masa demonilor“. Că femeile nu-şi acopereau capetele, ci bărbaţii, ascultă cum îi mustră, zicând: „Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte având ceva pe cap, îşi ruşinează capul lui; iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul neacoperit, îşi ruşinează capul ei“. Că îi dispreţuiau pe săraci, a arătat-o şi pe aceea, spunând: „Unul este flămând, în timp ce altul se îmbată“; şi iarăşi: „Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi ruşinaţi pe cei lipsiţi?“. Că toţi umblau după harisme mari şi nimeni nu le primea pe cele mici, spune: „Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci?“. Că se îndoiau de Înviere, spune: „Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Cu ce trup vin?“.

Cu toate că avea, deci, de adus atâtea învinuiri, totuşi de nimic nu i-a mustrat mai înainte de a le vorbi despre dezbinarea şi despre certurile dintre ei, ci, chiar de la începutul epistolei, grăieşte aşa: „Vă rog însă, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie între voi dezbinări“. Ştia, ştia bine Pavel că acesta era lucrul cel mai grabnic. Desfrânatul, îngâmfatul sau altul, care are un alt păcat, venind des la biserică şi ascultând mereu învăţătura, se izbăveşte de păcatul lui şi-şi recapătă sănătatea; dar cel care se desprinde de Biserică, cel care se depărtează, încetul cu încetul, de învăţătura Părinţilor, cel care fuge de spitalul cel duhovnicesc, chiar dacă i se pare că e sănătos, va cădea totuşi iute în boală. Pavel a lucrat ca un doctor iscusit care mai întâi stinge febra bolnavului şi apoi vindecă rănile şi abcesele: a spulberat mai întâi dezbinarea şi apoi a vindecat rănile fiecărui mădular. De aceea, înaintea tuturor, vorbeşte de aceasta: să nu se răzvrătească unii împotriva altora, să nu spună că unii sunt ai unui dascăl, iar alţii ai altuia, să nu taie în multe părţi trupul lui Hristos.

Cuvintele acestea nu le-a spus numai corintenilor, ci şi celor de acum, care suferă de aceeaşi boală ca şi corintenii. Pe ei aş dori să-i întreb: Ce sunt Paştile? Ce este postul cel de patruzeci de zile? Ce înseamnă altele, cu mult mai multe, în legătură cu acest subiect? Punându-le aceste întrebări, veţi cunoaşte bine ambiţia lor deşartă! N-au să poată spune pricina faptelor pe care le săvârşesc, deşi se socotesc mai înţelepţi decât toţi oamenii, dar nici nu întreabă pe alţii, faptă ce merită cea mai grea osândă. Nu ştiu nici ei, nici nu-i ascultă pe cei rânduiţi să-i înveţe, ci, încrezându-se (doar) în părerile lor, printr-o obişnuinţă neghioabă, se aruncă în prăpastie. (Sf. Ioan Gură de Aur „Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei“ Ed. IBMBOR – 2007)