Celor căsătoriţi li se cere asemănare cu sfinţii care aveau soţie şi au crescut copii

Nu va fi vinovat de judecată numai pentru dezertare, ci şi pentru pierderea acelora care s-au revoltat din cauza lui

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi“, zice glasul dumnezeiesc, fie că se înţelege odihna de aici, fie cea de dincolo. Într-adevăr, aceasta în afara faptului că ne invită şi ne îndeamnă să îndepărtăm povara bogăţiei, împărţind-o celor care au nevoie, ne îndeamnă să îmbrăţişăm viaţa purtătoare de cruce a monahilor, după ce mai înainte am tăiat din rădăcină mulţimea păcatelor, pe care le facem din cauza bogăţiei, prin binefacere şi prin mărturisire. Aşadar, cel care a preferat supunerea lui Hristos şi se grăbeşte către viaţa în sărăcie şi fără plăceri este cu adevărat vrednic de admiraţie şi vrednic de fericire. Dar, vă rog să nu facă cineva aceasta fără să reflecteze, nici să nu încerce pentru sine viaţa uşoară şi mântuirea fără luptă; ci mai degrabă să se exerseze mai înainte, aşa încât să câştige răbdarea şi în suferinţele trupeşti, şi în cele sufleteşti, ca să nu se angajeze în lupte neprevăzute şi să nu se întoarcă ruşinat şi luat în râs la viaţa de la care se îndepărtase, fiindcă nu va putea să se împotrivească încercărilor ce vor veni împotriva lui şi se va întoarce la viaţă cu sufletul condamnat, iar pe mulţi îi va scandaliza, provocând tuturor bănuieli că modul de a lucra în Hristos este cu neputinţă. Iar toţi câţi citiţi Evangheliile ştiţi cât de primejdios este acest lucru, pentru că, privitor la acestea, spune glasul dumnezeiesc: „Mai bine i-ar fi lui să-şi atârne de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare decât să smintească pe unul dintre aceştia mai mici“.

Căci nu va fi vinovat de judecată numai pentru dezertare, ci şi pentru pierderea acelora care s-au revoltat din cauza lui, şi chiar dacă ar lăsa impresia că se convinge pe sine cu argumente absurde că, trăind în lume, înduplecă pe Dumnezeu cu acţiuni de binefacere, aceasta lui nu-i este cu putinţă; pentru că acela care nu poate să se împotrivească maşinaţiilor vrăjmaşului în viaţa care nu este asaltată uşor de păcat pentru motivul că este stăruitor cum va putea face ceva virtuos în viaţă cel care este expus la multe păcate şi este stăpânit de vrăjmaş? Chiar dacă cineva ar avea impresia că îşi îndreaptă viaţa proprie, nu va scăpa de acuzaţia de a fi părăsit pe Hristos, aşa cum sunt prezentaţi şi ucenicii în Evanghelie, despre care dumnezeiescul evanghelist scrie: „Mulţi dintre ucenici s-au retras şi nu mai umblau cu El“, spunând: „Este greu cuvântul Lui, cine poate să-l asculte?“. Căci pentru aceasta şi iubitorul de oameni Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărţit viaţa oamenilor în două, adică în viaţa căsătoriei şi cea a fecioriei, aşa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-şi ia în căsătorie femeie, cunoscând că i se va cere cuvânt pentru cumpătare, sfinţenie şi asemănare cu sfinţii care aveau soţie şi au crescut copii. Asemenea a fost în Vechiul Testament Avraam, care şi-a atras glorie prin preferinţa de a aduce jertfă lui Dumnezeu, fără compasiune, pe unicul său fiu şi avea deschise şi porţile locuinţei lui, fiind pregătit pentru primirea celor care urmau să-l viziteze. Căci n-a auzit: „Vinde-ţi averile tale şi dă-le săracilor“. Şi mai mari decât acestea a dovedit Iov şi mulţi alţii, ca David şi Samuel. Iar în Noul Testament asemenea au fost Petru şi toţi apostolii. Căci de la tot omul se vor cere roadele iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi se va judeca cu pedeapsă pentru înfrângerea acestor porunci şi a tuturor celorlalte. Precum şi Domnul arată în Evanghelii, spunând: „Cel care iubeşte pe tata ori pe mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine“, şi: „Cel care nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa, şi pe femeie, şi pe copii, şi chiar viaţa sa însăşi nu poate să fie ucenicul Meu“. (Sf. Vasile cel Mare, Asceticele)