Centenarul Marii Uniri, un examen pentru România

În mod sigur, centenarul este un recurs la memorie, la rememorarea faptelor înaintașilor și o cuvenită reverență față de jertfele lor de pe câmpurile de luptă ale Marelui Război, din temnițele austro-ungare și ulterior ale hidrei comuniste. Căci, din păcate, nu am știut a ne cinsti făuritorii Marii Uniri, eroii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, mulți dintre aceștia pierind la Sighet, Gherla, Aiud în anii ’50, când au fost condamnați pentru imaginare fapte. Acești martiri veritabili ai neamului încă așteaptă un gest simbolic de reabilitare, de dreptate postumă din partea institu­țiilor statului român.

Centenarul trebuie să fie un moment de reflecție profundă a societății românești care să împletească fericit o sumarizare a progreselor realizate de România în cei 100 de ani scurși de la Marea Unire cu nevoia de a privi spre viitor și a proiecta, de ce nu, următorii 100 de ani. Ar trebui cu siguranță făcut un bilanț al ultimei sute de ani la care să ne raportăm la ceea ce noi, ca popor, am făcut bine, la ce am greșit, la ce putem îndrepta, continua. Acest bilanț trebuie să înceapă de la programul amplu de reforme ale României Mari, iniţiat în vara anului 1917 cu promisiunile îndeplinite ale reformei agrare și acordării votului universal masculin, la rezoluția Unirii de la Alba Iulia, și să se termine cu bilanțul ultimelor trei decenii scurse de la Revoluția din 1989. Unde suntem, ce am reușit, ce nu am reușit și ce vom face pe viitor. Și poate dezbaterea privind proiecția viitorului este cea mai importantă. Ce fel de țară vrem să lăsăm moș­tenire urmașilor noștri? Cum va fi oare România următoarei sute de ani? Sigur, este greu de răspuns! Unul dintre marii istorici români contemporani remarca faptul că societatea noastră pare că este în derivă și din cauza lipsei unui proiect național, a unui ideal național care să conjuge energiile creatoare ale poporului român, risipite astăzi în dispute sterile.

Acum 100 de ani, generația Marii Uniri și-a avut idealul său național și a știut să-l împlinească, mulți români făcând jertfa supremă pe câmpurile de luptă ale Marelui Război. Mi se pare acum, la aproape 100 de ani de la Marea Unire, ca fiind propice o dezbatere care să implice, sine ira et studio, forțele creatoare ale României, instituțiile perene - Biserica, Academia, Universitatea - în gândirea unui nou proiect de țară, care să canalizeze forța și energiile acestei națiuni, pentru că înainte de toate centenarul trebuie să unească și nu să despartă poporul român.
Centenarul înseamnă principii, credințe și valori. Căci România s-a construit pe valori, principii și mai ales pe credință. De aceea, considerăm că marcarea centenarului trebuie să aibă următoarele dimensiuni: educativă, a modernizării, a patrimoniului și a memoriei instituționalizate, a elaborării unor lucrări științifice fundamentale pentru România, toate acestea unite sub umbrela durabilității și a impactului major în societatea românească.

Principala dimensiune a centenarului este aceea educativă, pentru că tânăra generație, societatea românească în ansamblu, trebuie să-și însușească valorile, atitudinile și convingerile patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri. De aceea, din această perspectivă credem că proiectarea și derularea unor programe educaționale de istorie, cultură și memorie a centenarului ar putea să reconcilieze tânăra generație cu istoria și să cultive valori și atitudini care să ducă mai departe spiritul gene­rației de la 1918.

Dimensiunea modernizării este esențială, căci fără o modernizare a țării, fără construirea unor obiective durabile, instituții moderne care să lucreze pentru cetățean, obiective culturale și sociale care să educe și să contribuie la bunăstarea generală, am rămâne o țară săracă, dar plină de resurse nevalorificate.

Conservarea patrimoniului Marelui Război și al Marii Uniri se constituie într-o importantă dimensiune și direcție a marcării centenarului. În Muzeul Unirii de la Alba Iulia plouă, alte zeci de case memoriale zac în paragină, monumentele eroilor sunt obosite de scurgerea timpului și au nevoie de o restaurare consistentă. Este nevoie ca fiecare comunitate să își onoreze eroii și jertfele lor, de aceea trebuie gândite și reîmprospătate tradițiile anuale de cinstire a memoriei înaintașilor.

Încă nu avem o istorie a Primului Război Mondial, a Marii Uniri, nu avem o enciclopedie a României și acestea sunt doar câteva exemple de mari lucrări științifice care definesc orice națiune europeană, iată de ce ar trebui ca aceste proiecte să fie realizate acum sub egida centenarului.

Dacă tot am vorbit de durabilitate, pare, la momentul actual, că singurul obiectiv important, al celei mai mari părți a societății românești, care se va realiza este Catedrala Mântuirii Neamului, preconizată a fi inaugurată în anul 2018, anul centenarului, iar acest fapt ne dovedește, ca un arc peste timp, rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în menținerea vie a flăcării spirituale a acestui neam, a unității noastre naționale.

De modul cum vom ști să marcăm centenarul Marii Uniri depinde și modul cum vom proiecta și imagina viitorul nostru ca națiune, cum vom construi România de mâine. Generațiile tinere, dar și cele care vor veni vor învăța de la noi, pe această cale, cum am cinstit memoria înainta­șilor și ce realizări durabile am împlinit pentru a aminti de jertfele acestora. În acest fel și ei, la rândul lor, vor duce mai departe năzuințele acestui neam.