Cercetaţi cu responsabilitate anturajul în care vă lăsaţi sufletul să pătrundă!

Să fim convinşi că adunarea celor răi este în stare să ne aducă mari vătămări. Să ne ferim de ea, mai presus de orice, indiferent de participanţi; a fost pierzania multor oameni de seamă. De pildă, Solomon şi Samson. Şi nici poporul iudeilor n-a pierit în alt chip. Nici fiarele sălbatice nu sunt în stare să rănească precum răutatea oamenilor. Primejdia lor e vădită, căci cei răi îşi strecoară veninul în fiecare zi, pe nebăgate de seamă şi fără zgomot, năruind puţin câte puţin tăria virtuţii.

Când vă pregătiţi să vă stabiliţi undeva, cercetaţi cu de-amănuntul cum este clima, dacă-i nesănătoasă, dacă-i potrivită, dacă nu-i prea uscată; dar când e vorba să ţineţi socoteală de sufletul vostru, nu cercetaţi anturajul în care vreţi să-l lăsaţi să pătrundă, ci îl părăsiţi nepăsării şi întâmplării.

Cum, vă rog, vi s-ar putea ierta o asemenea nepăsare? După a voastră părere, ce i-a făcut minunaţi şi vrednici de admirare pe cei ce locuiesc în pustie? Nu oare depărtarea de vălmăşag şi de piaţă publică, şi aşezarea lor departe de tumultul treburilor acestei lumi? Iată pe cei cu care se cade să fiţi asemănători, căutând pustia chiar în mijlocul oraşului.

Şi cum asta? Ferindu-vă de răi, căutând compania celor buni. În felul acesta, vă veţi bucura de o întemeiere mai trainică decât chiar a celor ce trăiesc în pustie, de vreme ce, nu numai că vă veţi feri de cei ce vă pot vătăma, dar veţi avea legături cu cei ce vă pot fi de folos. De fugiţi de cei răi, căutând a afla pe cei buni, veţi avea îndoită prisosinţă: virtutea se va mări în voi, în vreme ce stricăciunea va pieri.

Cei ce clădeau turnul lui Babel se înţelegeau bine, pentru răul lor; şi tot ei se despărţiră pe urmă, împotriva lor înşişi, dar spre binele lor. Unirea tovarăşilor lui Core era rea, dezunirea lor fu bună. Rea - înţelegerea lui Iuda cu Iudeii. E cu putinţă, aşadar, ca dezunirea să fie un bine, iar unirea un rău. De aceea, este zis: „Dacă ochiul tău te supără, scoate-l; iar de te supără piciorul tău, taie-l!“. Aşa este şi cu prieteniile şi cu anturajul - se aleg pentru un scop religios-moral înalt. Se cade să zicem, aşadar, că înţelegerea nu-i totdeauna şi în toate împrejurările folositoare - după cum ruperea nu-i totdeauna vătămătoare.

Zic acestea ca să fugim de răi şi să ne lipim de cei buni. Tăiem din trupul nostru părţile atinse de cangrenă şi care nu se mai pot tămădui, temându-ne ca nu cumva stricăciunea să treacă şi la cele sănătoase. Le tăiem nu fiindcă le dispreţuim, ci ca să păstrăm pe celelalte. Cu atât mai mult se impune responsabilitatea cu referire la anturaj. De ne este cu putinţă, să îndreptăm lucrurile cu delicateţe, cu înţelepciune, dar şi cu fermitate. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)