Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Chibzuinţa, virtutea omului duhovnicesc

Chibzuinţa, virtutea omului duhovnicesc

Un articol de: Mihai Gojgar - 28 Dec, 2009

În a treia zi de Crăciun, care coincide anul acesta nu doar cu praznicul Sfântului Arhidiacon Ştefan, ci şi cu Duminica de după Naşterea Domnului, suntem în plină perioadă de bucurie, răstimp deschis de Naşterea Fiului lui Dumnezeu în Peşterea din Bethleem şi încheiat cu sărbătoarea dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. În toate bisericile se citeşte, în cadrul Sfintei Liturghii, un fragment din Evanghelia după Matei (cap. 2, versetele 13-23), cunoscut sub numele de Fuga în Egipt. În cele 11 paragrafe ni se relatează plecarea Sfintei Familii din Iudeea tocmai în Egipt, de frica regelui Irod, cel care, auzind că în ţara condusă de el S-a născut un Fiu de împărat, a crezut că un posibil uzurpator de tron se născuse. De ce în Egipt şi nu în altă zonă? „Ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“ (v. 15). Nu a fost uşor pentru Dreptul Iosif să accepte că logodnica sa, Sfânta Fecioară Maria, este însărcinată, şi nici că trebuie să-şi părăsească ţara. Şi totuşi a primit totul cu smerenie, cu bunăvoinţă. Duhul Sfânt l-a luminat şi l-a făcut să înţeleagă că este un instrument din planul de mântuire al lumii şi că are şansa implicării în această operă de izbăvire. Desigur, într-o perioadă de plină desfătare duhovnicească şi trupească, este greu să ai în vedere altceva decât fericitul eveniment al Naşterii Domnului. Credem însă că Evanghelia de astăzi ne sugerează, ne invită să reflectăm asupra unei calităţi despre care nu s-a vorbit foarte mult, hulită poate de unii, ignorată de alţii, dar atât de folositoare pentru mulţi: prudenţa. Să fii circumspect, să fii grijuliu este, de multe ori, un lucru ce denotă teama, lipsa de încredere, sigur, doar în ochii unora. Pentru o mulţime de persoane, chibzuinţa este salvatoare: ea îi face să îşi calculeze paşii în viaţă, îi fereşte de greşeli, îi scapă de primejdii. „Chibzuinţa se naşte din raţiune şi stă la mijloc între abilitate şi prea multa ticluire şi între nechibzuinţă. Cea dintâi atrage chibzuinţa spre vicleşug şi spre vătămarea sufletului celui ce-o are şi al celor pe care-i poate. Iar cealaltă face mintea nesimţitoare şi deşartă şi nu o lasă să se îngrijească nici de lucrurile dumnezeieşti, nici de ceva din cele de folos sufletului sau aproapelui“ (Sf. Petru Damaschin). De ce vorbim de prudenţă şi chibzuinţă? Pentru că ni se pare că Sfânta Familie, Dreptul Iosif şi Dumnezeu ne dau o pildă în sensul acesta. Puteau foarte bine să rămână în Ţara Sfântă. Sigur, Dumnezeu putea să facă o minune şi să scape pe Fiul Său din mâna lui Irod. Şi totuşi, preferă să Îl trimită în Egipt, într-un drum lung, extrem de solicitant pentru toţi, pentru venerabilul Iosif, pentru lăuza Sfânta Fecioară şi pentru Pruncul ceresc. Ce mult ne-ar folosi nouă să urmăm acest exemplu! Cât de bine ar fi să nu Îl mai ispitim pe Dumnezeu punându-L sau chiar rugându-l să ne scoată dintr-o încurcătură în care am intrat voit. Trebuie să fim dominaţi de echilibru, nici prea îndrăzneţi, „tupeişti“, dar nici fricoşi, complexaţi. Împăratul francez Napoleon Bonaparte spunea că „Arta de a fi când foarte îndrăzneţ, când foarte prudent este arta de a reuşi“. Şi lucrul acesta trebuie avut în vedere în lupta cu păcatul, mai ales. Niciodată nu trebuie să spunem înainte de o primă încercare a unui viciu (ţigări, alcool tare etc.) că „mă pot lăsa oricând. Am controlul asupra mea“. Este o formă de aroganţă care denotă o crasă nesăbuinţă. Să ştim drumul nostru în viaţă, să ştim ce putem realiza, să cunoaştem cu ce ne putem confrunta, să stăpânim armele duhovniceşti dăruite de Dumnezeu şi să avem încredere în El. „Înţelepciunea omului chibzuit este de a-şi înţelege calea lui; iar nebunia celor neînţelepţi este înşelăciune“ (Pildele lui Solomon 14, 8).