Cimitirul din Spoon River şi cimitirul Optinei

Din câteva linii de retuş, un pictor poate reface un tablou. Din câteva rânduri, un scriitor poate încerca să refacă atmosfera unui oraş în umbra căruia a trăit, dar fără să-l salveze. Rămâne însă un martor a ceea ce a văzut într-un loc anume şi într-un timp anume.

O astfel de carte mărturie ne propune Edgar Lee Masters. În Antologia orăşelului Spoon River ne este prezentată, gradat, în funcţie de treapta morală pe care se află fiecare membru, o mică societate care pune în discuţie valorile spirituale. În ce mod a fost "răscumpărată vremea" în Spoon River? Căci, iată, a venit vremea somnului, când toţi "îşi dorm somnul pe deal": "Unde sunt Elmer, Herman, Bert, Tom şi Charley,/ Cel cu voinţă slabă, cel cu braţ tare, clovnul, beţivul, luptătorul?/ Toţi, toţi îşi dorm somnul pe deal" (Dealul). Fiecare a avut parte de un sfârşit propriu, şi înainte de a prezenta faptele şi viaţa orăşenilor, autorul scoate în evidenţă felul în care au murit: "Unul a răposat dintr-o boală,/ Altul mistuit de flăcări în mină,/ Celălalt zurbagiu şi spintecat cu şişuâ/ Altul a murit în temniţă,/ Unul trudind pentru copii şi muiere, căzu de pe un pod/ şi toţi, toţi dorm pe deal" (Dealul). Atât sufletele curate, cât şi sufletele celor care s-au preocupat mai puţin de practicarea virtuţilor sunt acolo: "Unde sunt Ella, Kate, Mag, Lizzie şi Edith,/ Inima gingaşă, sufletul curat, cea gălăgioasă, cea trufaşă, cea fericită?/ Toate, toate îşi dorm somnul pe deal" (Dealul). Falimentul moral însoţeşte falimentul economic. Falimentul spiritual al unui orăşel ca Spoon River nu interesează doar pe locuitorii săi, ci prin cartea de faţă, unică de altfel în repertoriul autorului, problema aceasta de viaţă şi de moarte, o problemă la limită, devine problema noastră, a tuturor. Un nume, Hott Putt, prins în susul paginii ca un fluture într-un insectar, ne aminteşte de propria vulnerabilitate: "Zac aici alături de mormântul/ Bătrânului Bill Piersol,/ Care s-a-navuţit făcând negustorie cu indienii şi care/ După aceea a dat faliment/ şi-a ieşit din încurcătură mai bogat ca oricând./ Eu însumi sătul de trudă şi sărăcie/ şi băgând de seamă cum bătrânul Hill şi alţii se-mbogăţeau,/ Am jefuit într-o noapte un călător în apropiere de crângul lui Proctor./ Ucigându-l fără voie pe când îl prădam/ Lucru pentru care am fost judecat şi spânzurat./ Acesta a fost felul meu de a da faliment./ Acum, noi, care am dat fiecare faliment în felul nostru,/ Dormim paşnic unul lângă altul" (Hott Putt).

Iată însă, apropiată ca stil literar şi tematică, dar diferită din punctul de vedere al conţinutului, descrierea cimitirului Optinei, făcută de Cuviosul Nifon.

Referinţele la stareţul ieromonah Ambrozie sunt încrustate pe pereţii paraclisului: "Stareţul ieroschimonah Ambrozie. S-a născut la 21 noiembrie 1812. A intrat în schitul Optina în anul 1833. Prin grija lui a fost întemeiat schitul de maici cu hramul icoanei Maicii Domnului din Kazan, unde el a şi murit la 10 octombrie 1891, la ceasurile 11.30 ziua, având vârsta de 79 de ani." Aceasta este inscripţia de pe mormântul stareţului: "Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii."

Un alt monah pe care-l aminteşte stareţul Nifon este ieromonahul Macarie. Transcrie pentru noi inscripţiile de pe pereţii paraclisului, referitoare la acest monah: "La 7 septembrie anul 1866 în schitul Sfântului Ioan Înaintemergătorul al mănăstirii Optina s-a săvârşit stareţul ieroschimonah Macarie, născut la 20 noiembrie 1788. Provenea din familia nobiliară Ivanov din gubernia Orlov. În monahism a petrecut 49 de ani. Cu fapta şi cu cuvântul a învăţat în chip deosebit două virtuţi: smerenia şi dragostea." Pe mormântul său sunt scrise cuvintele: "Părinţi şi fraţi şi toţi cunoscuţii, care priviţi mormântul meu, aduceţi-vă aminte de dragostea mea şi rugaţi-vă pentru mine către Domnul, să capăt din belşug mila lui Dumnezeu."

Privind şi meditând la cuvintele de pe morminte, şi dintr-un cimitir, şi dintr-altul, am dori să tragem o concluzie. Şi o găsim exprimată cel mai potrivit în fraza de pe monumentul stareţului ieroschimonah Leonid: "Cine este omul care să trăiască şi să nu vadă moartea? Dar fericiţi sunt cei ce trăiesc întru Domnul, căci se vor odihni de ostenelile lor." Mai reţinem un gând de pe un mormânt sfânt: "Vor vedea sfârşitul înţeleptului, dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el."