De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Cine are dreptate?
Până la un punct, relativitatea și cuantica, cele două mari teorii ale fizicii moderne, au obiecte de aplicare diferite - simplificând: macrouniversul cosmic, respetiv microuniversul atomic -, deci n-ar fi nevoie să se pună de acord. Numai că lucrurile nu sunt atât de simple și de tranșante.
Mecanica cuantică susține că universul urmează reguli necunoscute, iar particulele și energia se comportă în moduri ciudate și incerte. În plus, ea presupune că spațiul este static. Dar relativitatea afirmă că acest lucru este total greșit: spațiul este dinamic, se poate curba, întinde și comprima! Îl putem vedea curbându-se în jurul obiectelor grele, precum găurile negre sau Soarele.
De altfel, se observă că galaxiile se îndepărteză de noi din ce în ce mai repede. Dând ceasul înapoi, ar reieși că a fost cândva mai dens. Așa a apărut teoria Big Bang: un punct de densitate infinită, numit singularitate, care a explodat și de-atunci totul se expandează. Relativitatea nu poate preciza însă cum ar fi așa ceva posibil și cu atât mai puțin ce-a fost înainte!
N-a fost nimic, spune cuantica, pentru simplul motiv că universul a existat dintotdeauna. Probabil că relativitatea și cuantica se vor împăca doar atunci când vor accepta că universul a fost creat...



.jpg)