„Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui”

Faptul că viața noastră ­este hristocentrică se arată chiar din cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). În continuare, încercăm să observăm cum se aplică în mod practic acest adevăr. Hristocentrism înseamnă pentru noi că nu este altă cale de dezlegare a legăturilor păcatului în afară de Domnul Hristos. Omul, condus de o imaginație sau de o anumită filosofie, caută de multe ori căi de eliberare acolo unde ele nu sunt. În definitiv, păcatul și existența în trupul morții acesteia nu se desfac decât prin acțiunea Atotputernicului Dumnezeu, Mântuitorul nostru. De aceea, suntem chemați la a căuta acele lucruri de o negrăită înălțime duhovnicească care ne scot din cadrele înguste ale existenței noastre pământești. De regulă, aceste lucrări necesare omului au caracterul de a fi în același timp omenești și dumne­zeiești. Postul, rugăciunea, evlavia și faptele dragostei sunt născute nu numai din puterea omenească, ci ele se plămădesc și cresc prin intervenția directă a lui Dumnezeu. În acest fel am spus în articolul trecut că ele se constituie în partea cea bună care nu se va lua de la noi prin moar­te. Ce este născut doar din ingeniozitate sau inspirație umană se sfâr­șește în trupul morții lumii acesteia; ceea ce este născut cu putere de sus devine o lumină în veș­nicie, îl în­so­țește pe om peste hotarul lumii acesteia. De aceea, rugăciunea, postul și faptele iubirii sunt lucrări cu caracter netrecător și marchează destinul veșnic al omului. O persoană care are aceste lucruri în ea nu trece pragul acestei vieți la fel ca ceilalți. Moartea, deși ca fenomen este același pentru toată lumea, ea diferă de la om la om. Psalmistul spune: „Cinstită este îna­in­tea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Ps. 115, 6). Moartea sfinților nu este același lucru cu moartea celor stăpâniți de păcate, care nu au lucrat în nici un fel poruncile lui Dumnezeu. Pentru cei din urmă ea este cu adevărat înfrico­șătoare și groaznică.

În rugăciune intuim starea sufletului nostru din Împărăția lui Dumnezeu. Sfântul Cuvios Sofronie Saharov mărturisește propria expe­riență avută în urma rugăciunii: „Câteodată, îmi trecea gândul că aş putea să nu mă mai întorc la viaţa trupească; rugăciunea săvârşită în timpul acesta, de acum, poate deveni o stare veşnică a sufletului. Vederea Luminii este strâns legată de harul care ne înviază şi a părăsi pământul într-o astfel de stare este o adevărată binecuvântare. Din viaţa Cuviosului Serafim de Sarov, aflăm că el a încetat din viaţă în timpul rugăciunii: sufletul lui a părăsit trupul încă viu; el ţinea în mână o lumânare aprinsă. «Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui» (Ps. 115, 6). Nu printr-o astfel de moarte trebuie să trecem cu toţii din această viaţă?” .

Hristocentrismul vieții umane arată, în definitiv, că nimeni nu este lepădat de la fața lui Dumnezeu, ci toți suntem chemați și ajutați să parcurgem același drum al devenirii și al creșterii spre unirea cu harul lui Dumnezeu. Dar de aici decurge și aspectul ascetic al vieții noastre, care nu poate fi tăgăduit. Acesta se bazează pe realitatea că tuturor ni s-au dat aceleași porunci și învăță­turi de urmat. Din prisma acestora, toți suntem egali și responsabili îna­intea lui Dumnezeu. „Nouă, tuturor, ni s-au dat aceleași porunci; de aici decurge faptul că toți oamenii sunt egali în ochii Domnului. Nimănui nu i s-a închis urcușul până la ultimele trepte, până la plinătatea creșterii în Hristos. În veacul ce va să fie, ierarhia pământească, socială și bisericească poate fi răsturnată de multe ori: «Dumnezeu le-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți, și pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari, pe cele nebăgate în seamă, ca să nimicească pe cele ce sunt» ­(1 Cor. 1, 26-28; 15, 24-28)”, spune Cuviosul Sofronie Saharov.