Civilizație

Suntem tentați să definim nivelul de civilizație prin negație, adică prin ceea ce nu se face dacă ești civilizat.

De exemplu, nu se face să vorbești urât. Sigur, ce-nseamnă vorbire urâtă poate fi perceput diferit de oameni diferiți. A făcut epocă vorba: „M-am certat cu el, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat!” Totuși, în linii mari cred că suntem de acord ce-nseamnă limbaj necivilizat - și cu atât mai mult un limbaj agresiv.

Vorbind despre agresivitate, este evident că agresivitatea fizică iese din orice discuție privind comportamentul civilizat. Indiferent de pretext. „M-a enervat!” nu se pune, nici altă scuză similară.

La fel, chiar dacă mai puțin grav, este evident necivilizat să arunci gunoaie pe stradă și tot necivilizat este să nu respecți regulile de circulație, deopotrivă ca pieton ori ca șofer. Nu e vorba aici doar de riscuri - inclusiv mortale - și de prevederile legale, ci și de chiar esența civilizației. Democrația, trebuie spus și repetat, nu înseamnă că face fiecare ce-i trece prin cap, iar libertatea - cucerită de români cu un preț atât de mare în Decembrie 1989 - e limitată de libertatea celorlalți, care nu pot fi obligați să suporte hachițele nimănui.

Dar nivelul de civilizație poate fi definit nu doar prin negație, prin contraexemple, ci și prin afirmație și, lucru deloc neglijabil - deși, mereu atrasă de scandaluri, o mare parte din presă neglijează asta -, prin exemple de aplaudat și de urmat.

Totul începe cu lucrurile cele mai simple, cum ar fi să saluți oamenii pe care-i cunoști, în bloc, pe stradă, în magazine, la serviciu și oriunde îi întâlnești. Ba chiar să saluți și necunoscuți, de pildă atunci când intri într-un spațiu în care se lucrează. Cât privește cine pe cine salută primul, există reguli, aproape uitate azi, dar deasupra lor se află bunăvoința. Mai tânărul îl salută pe mai vârstnic - și ce-o fi dacă, neștiind prea bine ce vârstă are un vecin, îl salut eu primul, cu „riscuł” să fie de fapt mai tânăr decât mine? Sigur n-o să-mi cadă rangul, cum zice o vorbă care ironizează mândria
excesivă.

Vestea bună este că lumea evoluează: vedem și auzim zilnic tot mai mulți oameni care salută vânzătorii din magazine, iar la sfârșit le mulțumesc, primind la rândul lor mulțumiri. S-a încetățenit formula „Cu drag!”, ba chiar - poate exagerând puţin - „Cu mare drag!”

Și ce mult contează un zâmbet! Ca și generozitatea, politețea este propria ei răsplată. Nu doar cel căruia i-ai zâmbit își simte sufletul încălzindu-se un pic, ci și tu, cel care ai adresat surâsul.

N-am pomenit întâmplător de generozitate. Bunătatea este o caracteristică fundamentală a creștinilor, dar și o normă de civilizație, căci opusul acesteia este legea junglei, fiecare pentru sine, scapă cine poate!

Omenie, blândețe, generozitate, mărinimie, bunăvoință, amabilitate, empatie, îndurare, milă - avem în frumoasa limbă română atâtea cuvinte care denumesc felul în care ar trebui să ne purtăm. Nu rămâne decât să le punem în practică, mai ales acum, în Postul Sfintelor Paşti, în drumul spre marea sărbătoare a Învierii.