Comunicare şi comuniune

Societatea este preocupată de modul în care membrii ei interacţionează. Mai mult, comunicarea a fost ridicată la rang de ştiinţă. Cercetările au decriptat faţetele limbajului verbal, dar mai ales ale celui nonverbal. Am putea concluziona că înregistrăm un progres în stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor umane. Cunoaştem mai multe despre cuvânt şi gesturi.

Cu toate acestea, paradoxal, a apărut un vid profund şi îngrijorător în comunicarea umană. Nu mai avem timp de alţii sau nu mai avem nevoie de cei de lângă noi. Conceptul modern al omului puternic este construit pe omul singur, independent, care îşi consumă existenţa prin puterile proprii. Şi astfel comunicarea, înţeleasă ca mijloc de colportare a informaţiei, este folosită în consolidarea propriei suveranităţi. Un om puternic este un om informat. Un om puternic este un om cu stabilitate financiară. Mass-media, fără să îşi propună, a conturat chipul omului solitar, care, consumând ştiri, nu mai are nevoie de dialogul uman. Prin intermediul canalelor de comunicare în masă el are acces la un stadiu înalt de informare, la ştiri care tratează mai mult decât universul său restrâns. Nu ştiu dacă presa este principalul mobil al diminuării dialogului real dintre persoane, dar cu singuranţă este una dintre cauze.

De curând a apărut o ştire care exemplifică izolarea umană în postmodernismul comunicării. În oraşul Lille din Franţa a fost descoperit recent cadavrul unei persoane care a murit acum 15 ani. Se afla în patul din casa al cărui proprietar era cetăţeanul respectiv. Timp de 15 ani nimeni dintre vecini nu a remarcat că proprietarul casei nu a mai apărut în public. Impozitele erau plătite în avans, consumul la energie era inexistent, deci nici autorităţile nu au fost interesate de acea persoană.

Apărăm foarte mult viaţa privată şi dreptul nostru de a fi singurii stăpâni ai drumului prin această lume. Dar de ce nu salvgardăm şi dreptul nostru de a nu fi singuri? Când l-a creat pe Adam, Dumnezeu a constatat că "nu este bine să fie omul singur" (Facere 2, 18). Fiecare dintre noi avem momentele noastre de singurătate, dar "binele nostru" este rezultatul dialogului cu cel de lângă noi. A nu fi însingurat este concluzia pe care Însuşi Dumnezeu a enunţat-o atunci când l-a privit pe primul om. Şi imediat Creatorul a făcut-o pe Eva, "ajutor potrivit pentru el" (Facere 2, 18). Singurătatea umană nu poate fi vindecată decât de o persoană umană. Nimic altceva din toată creaţia nu poate umple vidul pustietăţii.

Dialogul interuman este infinit în derularea lui pentru că este purtat de persoane create pentru veşnicie. Comunicarea mediatică este finită şi limitată pentru că este mijlocită de o tehnică care nu are atributul perenităţii. Presa a apărut ca o nevoie firească de informare. Dar ea va rămâne la acest nivel. Nu poate suplini o prezenţă umană, chiar dacă luptă să fie "cel mai loial prieten" al consumatorului ei. Este important să conştientizăm acest aspect şi să nu identificăm realitatea din jurul nostru cu virtualitatea propusă nouă. La pelerinajele din luna octombrie am constatat cât de important este ca oamenii să se adune pentru un scop sfânt. Au stat peste 15 ore împreună pentru a se închina sfinţilor şi în acest timp poţi observa firescul dialogului uman care se înfiripă între ei. Puţini oameni din presă au reuşit să surprindă esenţialul acestui pelerinaj. Tehnica rămâne rece, iar cei ce-şi privesc semenii doar prin intermediul ei rămân tot reci.