Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
13 Noi, 2024
Comunism şi liberalism
Cu câteva săptămâni în urmă, urmăream cu interes, la un post de televiziune, un dialog cu un cunoscut muzician, destul de în vârstă şi care avea parcă un dar al sincerităţii, mai ales când vorbea despre lucrurile bune şi mai puţin bune de la noi. Omul vorbea şi arăta ca trecut prin vremi. Trăise şi-n perioada interbelică, pe la sfârşitul ei (un sfârşit tulbure, cum se ştie), şi-n vremea comunismului. Se înţelegea că ar fi dorit să aibă parte de o lume împăcată, din toate punctele de vedere. Iar felul cum vorbea, deloc în formule retorice bine cunoscute, ci chiar cu multe tăceri şi izbucniri bruşte, muzicale, într-un fel, îl făcea simpatic.
Mă temeam însă în privinţa ziaristului care conducea dialogul. Tonul şi cuvintele lui nu-mi spuneau nimic bun. Ba, dimpotrivă. Avea cam 40-45 de ani, îşi făcuse cei şapte ani de acasă în comunism, la fel şi studiile. Vorbea cu un fel de lehamite despre greutăţile de astăzi, în stilul omului politic aflat în opoziţie. Avea formule gata pregătite, opinii, la fel, trebuia numai să le facă auzite încă o dată celor din jur. Mai mult, gândurile lui de om iritat fără nici o explicaţie temeinică, gânduri lustruite, care se întâlnesc pe la toate emisiunile tv sau radio, care trec de la un ziarist la altul, cum trec dintr-o mână în alta anumite lucruri comune, ei bine, aceste gânduri erau spuse pe un ton sigur, grav, ca de pe o scenă anume, cu mult deasupra celor din jur. Muzicianul în vârstă se lăsa cu modestie condus şi răspundea cu o sinceritate care contrasta cu cea a intervievatorului său. Discuţia a ajuns şi la sărbătorile Sfintelor Paşti. Bineînţeles, jurnalistul a reluat toate locurile comune cu privire la "îmbulzeala" de la biserici, descriind unele scene, redate de multe televiziuni, ca un activist de partid, pe vremuri. Lucrurile îmi erau clare în privinţa lui. A rămas, ca şi mulţi alţii, la un fel de morală a ordinii şi disciplinei de tip comunist, care nu poate fi uitată uşor, care umple uşor un gol imens spiritual. Pentru mine, însă, surpriza a constituit-o omul în vârstă, care văzuse destule, care trăia modest, uitat de lume, cu toate calităţile sale. N-am înţeles până la capăt de ce l-a confirmat pe jurnalist, adăugând chiar el unele detalii în acest sens. Am înţeles, indirect, că îmbrăţişa viziunea liberalismului de ieri şi de azi. Am mai înţeles că, pe undeva, liberalismul şi comunismul merg mână în mână. Însă urâţenia de ansamblu a acestei întâlniri, în care se discută, în acest fel, confirmându-se unul pe altul, despre biserică, nu pot s-o uit şi n-o pot înţelege.
.jpg)
