Comunitatea din Taizé a împlinit 70 de ani

În anul 1940, un tânăr, pe nume Roger Schutz, cunoscut mai târziu ca Frčre Roger, pleca din Elveţia spre Franţa, ţara de origine a mamei sale. Avea 25 de ani. Crescuse într-o familie protestantă. De mai mulţi ani purta în inimă dorinţa de a crea o comunitate în care să se concretizeze, zi de zi, reconcilierea între creştini, în care "bunătatea inimii să fie trăită în mod concret şi iubirea să se afle în inimile tuturor".

Era 20 august 1940 când a ajuns în mica localitate Taizé, în Burgundia. Lumea era zguduită de război. Şi-a amintit de bunica sa, care a fost alături de cei care au suferit în Primul Război Mondial. A cumpărat o casă abandonată împreună cu anexele de lângă ea. Ajutat de sora lui mai mare, Genoveva, Roger a început să găzduiască şi să hrănească refugiaţii, printre care erau şi evrei. Vestea s-a răspândit şi adresa Taizé-ului era oferită celor care aveau nevoie de adăpost. În toamna anului 1942, cineva l-a avertizat că sunt în pericol şi trebuie să plece toţi cât mai repede. Până la sfârşitul războiului, Roger a stat la Geneva. Aici i s-au alăturat câţiva tineri care împărtăşeau aceleaşi idealuri. A revenit la Taizé în anul 1944, însoţit fiind de primii fraţi. Au început să se ocupe de copiii care-şi pierduseră părinţii în război. În acest sens i-a cerut surorii sale să revină în Taizé pentru a-l ajuta. Duminica, fraţii se ocupau de prizonierii germani, care erau închişi într-un lagăr din apropiere.

Alţi tineri s-au alăturat grupului iniţial şi, în ziua de Paşti a anului 1949, şapte dintre ei s-au angajat să trăiască pentru toată viaţa în celibat şi într-o viaţă comunitară în cea mai mare simplitate. În iarna anului 1952-1953, fondatorul a scris Regula Comunităţii din Taizé.

Mai apoi, unii dintre fraţi au deschis case în cartierele defavorizate din Asia, Africa, America de Sud şi de Nord. Acolo încearcă să aducă o rază de speranţă, slujindu-i pe cei foarte săraci: copii ai străzii, prizonieri, muribunzi, cei răniţi în suflet sau abandonaţi.

Iubirea, tinerii şi unitatea creştinilor sunt stâlpii de susţinere a Comunităţii din Taizé.

De la sfârşitul anului 1950, numărul tinerilor care se îndreptau spre Taizé a început să crească. Veneau să caute sens pentru viaţa lor. "Aş merge până la capătul lumii dacă aş putea - scria monahul elveţian - pentru a spune şi repeta încrederea mea în tinerele generaţii." Şi generaţii întregi de tineri, băieţi şi fete - catolici, ortodocşi, protestanţi -, au mers la Taizé pentru a trăi experienţa întâlnirii cu Dumnezeu prin Cristos. Astăzi, în perioadele de vară, peste 5.000 de persoane din 75 de ţări ajung la Taizé. Rugăciunea stă în centrul experienţei de credinţă. "Rugăciunea - spunea Frčre Roger - nu îndepărtează de preocupările lumii. Dimpotrivă, nu există nimic mai responsabil decât rugăciunea: cu cât se trăieşte o rugăciune umilă şi simplă, cu atât mai mult suntem purtaţi să iubim şi să o manifestăm în propria viaţă."

În decursul anilor, Comunitatea lui Frčre Roger a primit vizita Maicii Tereza de Calcutta, a arhiepiscopului de Canterbury, Ramesy, a lui Ioan Paul al II-lea. "Se vine la Taizé - afirma Karol Wojtyla - cum se vine la un izvor. Călătorul se opreşte, îşi potoleşte setea şi continuă drumul." Spre Taizé s-au îndreptat şi alţi responsabili ai Bisericilor: trei arhiepiscopi de Canterbury, mitropoliţi ortodocşi, 14 episcopi luterani din Suedia şi numeroşi pastori din lumea întreagă.

Astăzi, Comunitatea din Taizé reuneşte mai bine de 100 de fraţi, din diverse tradiţii creştine, provenind din circa 30 de ţări.

În seara zilei de 16 august 2005, în timpul rugăciunii, Frčre Roger era ucis la Taizé de o tânără româncă bolnavă.

La 70 de ani de la înfiinţarea Comunităţii şi la cinci ani după moartea lui Frčre Roger, fraţii din Taizé au dorit să-l comemoreze pe fondatorul lor prin rugăciune şi printr-un pelerinaj la cimitirul din sat în care odihneşte întru Domnul Frčre Roger. Au fost alături de ei peste 3.500 de pelerini. Un tânăr italian din oraşul Trento a intrat în Comunitate şi a primit haina albă pe care o poartă fraţii. Toţi s-au îndreptat apoi spre Biserica Reconcilierii, unde s-a desfăşurat a doua parte a rugăciunii în comun: s-a citit Evanghelia Învierii şi au fost aprinse mii de lumânări, simbol al speranţei Învierii.

Superiorul Comunităţii, Fratele Alois, a rostit o rugăciune în care, printre altele, spunea: "Dumnezeul iubirii, îţi mulţumim pentru viaţa dăruită fratelui nostru Roger, care ne-a lăsat în urmă cu cinci ani şi care ajunsese singur în acest mic sat Taizé, acum 70 de ani. El căuta cu ardoare să trăiască din încrederea ta şi să vestească bunătatea ta infinită pentru orice fiinţă umană".