Concursul „Nicolae Labiş“

„Bătrânul“ Concurs Naţional de Poezie „Nicolae Labiş“ de la Suceava şi Mălini a ajuns la cea de a XXXIX-a ediţie, care s-a desfăşurat în perioada 5-7 octombrie 2007, în excelenta organizare a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava (director: Pavel Blaj, director de program: Carmen Veronica Steiciuc), de sub egida Consiliului Judeţean Suceava, la care s-au raliat Societatea Scriitorilor Bucovineni, Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, Complexul Muzeal Bucovina, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera“, Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ din Suceava şi Primăria Mălini. Un prestigios juriu, în frunte cu acad. Eugen Simion (membri profesorii universitari Mircea A. Diaconu, Andrei Grigor, Adrian Dinu Rachieru şi Vasile Spiridon), a avut de ales din 45 de tineri competitori din România şi din Republica Moldova, pentru a acorda în final Marele Premiu „Nicolae Labiş“ Cătălinei Cadinoiu din Bucureşti, Premiul I Alexandrei Ioana Lăţescu (Suceava), Premiul al II-lea lui Adrian Diniş (Bucureşti), Premiul al III-lea lui Andrei Pupeză (Săveni, Botoşani), iar altora premii ale unor reviste literare din ţară. O parte dintre câştigători, juriul şi scriitorii invitaţi au avut ocazia să asiste la lansări de carţe (în Suceava), la festivitatea de premiere, recitalul laureaţilor şi un program artistic (la Mălini - de unde nu a lipsit părintele consilier Gh. Brădăţanu), după care au avut ocazia să viziteze Mănăstirea Slatina. S-a lansat şi ultimul număr din publicaţia „Caiete Mălinene“ (redactor Carmen Veronica Steiciuc), care cuprinde creaţii de-ale premianţilor ultimelor două ediţii ale concursului. Pentru uzul nostru, alegem câteva poeme:

Cătălina Cadinoiu (Bucureşti)

Inima ta nelocuită

Mă tem de tine ca de-un vis profund,/ de-acea cădere nesfârşită-n gol./ Ea spune îngrozită dând nas în nas cu ziua:/ „Am visat o cădere în gol!“,/ dar ea se teme de legi şi de apocalipsă./ Ochii tăi nu sfârşesc în mine niciodată/ deşi din mine niciodată nu ies./

Îţi aminteşti de nebunul Fane/ când ţi-a intrat în casă într-o zi,/ s-a întins în pat,/ înainte s-a închinat la icoană,/ apoi ţi-a mâncat strugurii din tavă?/ Tu n-ai zis nimic./ De ce mi-e frică să te întreb/ ce faci în casa mea cu muşcate roşii la geam/ aşa cum ţie îţi era frică să-l întrebi pe nebunul Fane?/ Acum că tot ai venit/ hai să locuim în inima mea,/ iar inima ta să o ţinem pentru oaspeţi.

Rai apropiat

Mi-ai spus cândva:/ „Ai intrat încălţată în inima mea“./ Bat clopotele de utrenie sub picioare/ am tălpile goale/ dar mă-ncalţ în clopot./ O să-mi spui/ „ai intrat încălţată în clopot“./ Îţi ascult inima/ citeşte timid din mine ca un elev de-a-ntâia din abecedar/ inima ta: copil frumos,/ copilul din tablou, pe scaun stând, cu cartea-n mână, în costum de marinar,/ inima ta: copil frumos, copil de cărturar./ Am intrat încălţată în inima ta în clopot/ se-adună deja femeile şi sfinţii la tine în altar,/ te miros a busuioc/ şi ţi se-aude Crezul prin piele, ştiai?/ şi plouă pe acoperişul bisericii tale în ropot./ Ah, ştiu că-mi mulţumeşti, ţi-am dat un rai/ eu, inima ta de clopot./

Georgiana Bebeşelea (Câmpulung - Argeş)

Marea cu plânset

Marea e aproape cer,/ căci ea răspunde chemărilor cu buze lipite./ Glasuri arămii/ trezesc pupilele în vis,/ timpul e lăsat să plece de lângă ţărm, / împovărat de bucurie,/ în galbene unduiri asimetrice,/ în nisip ud frământat./ Marea e acest capriciu între cer ascuţit şi pământ, / o contorsionare de iluzii, de pietre, de nori,/ o credinţă înfometată./ Pe acorduri de pian aşezată,/ peste scoici,/ marea mea înalţă fiecare atingere.

Cosmin Pincu (Oraviţa - Caraş-Severin)

***

Ca limba de aspidă mă frige drumul care/ S-a-nvrednicit, de-o vreme, a creşte între noi,/ Pierdut îmi e cuvântul şi fără de chemare/ Căci nu mai naşte-aievea poeme pentru doi./ În mine creşte-o lume bazată pe iluzii/ Şi-n care tu, perfectă, nu ai nici duh nici chip,/ Aş vrea să-ţi spun că noaptea e tristă-n Andaluzii/ Iar fetele sunt, toate, la degetul tău mic./ Dar, fiindcă mă-mpresoară balade fără noimă/ Ca foile de corturi tocmite de mauri/ Îţi scriu că melopeea e mută şi, apoi, mă/ Întorc la tine-n plete, un zâmbet să îmi furi.