Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
04 Mai, 2024
Condiţia creştinului
Sfântul Apostol Pavel în cea de-a doua epistolă către Timotei spune următoarele cuvinte: "Toţi care voiesc să trăiască cucernici în Hristos Iisus vor fi prigoniţi" (II Timotei 3, 12), arătând care este condiţia de a fi a creştinilor: aceea de prigoniţi. Aşadar, pentru a te numi creştin, şi nu doar cu numele, înseamnă să-ţi asumi condiţia de prigonit. Ca om al lui Dumnezeu, angajat pe calea sfinţeniei, trebuie să te aştepţi ca lumea de care te desprinzi să încerce să te împiedice să urci către Cer. De ce? Pentru că prin alegerea ta, creştine, de a-I urma lui Hristos, lumea se simte mustrată, ştiind bine, sau intuind măcar, că menirea omului este aceea de a-şi sfinţi viaţa şi de a ajunge casnic al lui Dumnezeu în Împărăţia Lui cea veşnică. Lucru care nu convine multora dintre noi, care nu suntem suficient de dispuşi să renunţăm la comodităţile noastre sau la plăcerile meschine, imediate şi efemere.
Omul duhovnicesc este şi trebuie să fie într-o permanentă opoziţie cu lumea, cu duhul lumii, cu tendinţele ei lipsite de perspectiva veşniciei. Creştinul ar trebui să fie prin excelenţă un om duhovnicesc, un om care aparţine lumii, dar care nu ajunge să se confunde cu ea. "Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte" (Ioan 15, 19). Să nu căutăm să ne facem dreptate, ci să ne obişnuim să răbdăm cu bucurie ura nedreaptă a lumii, dacă ne-am hotărât să-I urmăm lui Hristos. Biserica, în decursul istoriei, a suferit nenumărate prigoane, creştinii fiind supuşi de-a lungul timpului unei presiuni din partea lumii, şi asta pentru că Însuşi Capul Bisericii, Hristos, a fost prigonit şi continuă să fie prigonit. Atunci, pentru că oamenii au fost orbi şi nu au realizat că Hristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, şi astăzi - prin indiferenţa noastră, prin păcatele noastre care sunt efectul direct al lipsei unei relaţii cu Dumnezeu şi a consideraţiei pentru învăţătura Sa. "Pe Mine lumea mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele" (Ioan 7, 7). Să mărturisim nu prin vorbe, ci cu însăşi viaţa noastră că suntem vrednici să ne numim creştini, urâţi de lume, dar iubiţi de Dumnezeu.
