Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Condiţii favorizante

Condiţii favorizante

Un articol de: Sorin Lavric - 26 Mar, 2010

Tot încerc să-mi explic sugestibilitatea de care sufăr. Căci ştiu prea bine că am momente când sunt cu mult mai impresionabil decât de obicei. În aceste cazuri, şansa de a-mi fi insinuate convingeri nefireşti creşte. Se produce o creştere a receptivităţii graţie căreia devin un medium predispus să mă încarc cu emoţiile altora. Iată de pildă două amintiri. Prima provine din liceu: o colegă mi-a trecut unghiile peste pielea antebraţului într-un gest de atingere în fugă, ca atunci când vrei să înlături nişte scame de pe haină. Gestul a durat câteva secunde şi mi-l amintesc şi azi. Senzaţia aceea tactilă mi-a provocat o tresărire interioară a cărei intensitate a fost răvăşitoare: un efect disproporţionat de mare în comparaţie cu gestul care îl produsese. Asta m-a făcut să înţeleg că teoria hazardului nu e vorbă în vânt: bătaia aripilor unui fluture poate provoca o furtună. A doua amintire: scâncetul unui cîine cu coloana fracturată care s-a chinuit până în zori până să moară. Scâncetul acela m-a făcut să sufăr mai mult decît câinele. Ambele amintiri mi-au indus o stare de sporită vulnerabilitate. Un fel de slăbiciune fizică, însoţită de o atenţie difuză, de semitrezie, asemănătoare cu stările crepusculare ale conştiinţei. Eram treaz şi totuşi nu eram, şi tocmai de aceea puteam percepe amănunte pe lângă care, în alte împrejurări, aş fi trecut indiferent.

Amândouă întâmplările au în comun trei trăsături. Prima: ambele au avut un grad mare de surpriză. Ceva neaşteptat s-a ivit dându-mi peste cap orizontul de aşteptare. Imprevizibilitatea a născut vulnerabilitatea psihică. Am lăsat garda jos şi impresiile au venit peste mine tăvălug. Un tonus mental de expectativă hipnotică, un fel de aşteptare nedefinită a ceva care nu ştiam când se va termina. A doua trăsătură a fost întârzierea cu care am reacţionat. Efectul a apărut mai târziu, ca o reverberaţie a amintirii. A fost ca în bolile infecţioase: cu cât perioada de incubaţie e mai lungă, cu atât simptomele vor fi mai grave. Deşi lovit, am plecat teafăr pe propriile picioare ca să mă prăbuşesc mai târziu, cînd nu mă vedea nimeni. A treia trăsătură e terenul premorbid. Trebuie să ai o sensibilitate patologică ca să poţi reacţiona ca un balon înţepat la întîlnirea cu vârful minuscul al unui ac. De pe urma unor asemenea experienţe de impresionabilitate patologică m-am ales cu mult mai mult decât am căpătat din lectura unor cărţi celebre. Educaţia unui om se face prin astfel de episoade de sugestibilitate extremă: atunci ţi se întipăresc în memorie nuanţe ce depăşesc putinţa lexicului de a le exprima.

Şi mai e un detaliu: sunt sugestionabil atunci când sunt bolnav sau obosit, sufletul fiind atunci mai vulnerabil, mai predispus la influenţe nedorite. E ca şi cum o fisură, ivindu-se, ar da posibilitatea insinuării unor înrâuriri nebănuite. La fel se întâmplă în cazul îndrăgostirii: sunt mai uşor de influenţat de cei cărora le purtăm o simpatie deosebită. Prin urmare, boala şi iubirea sunt condiţii favorizante în apariţia unei stări de spirit de tip impresionabil.