Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Consilierul juridic: Noi clarificări legale privind unităţile de cult cu venituri reduse
Acest act normativ aduce precizările necesare în vederea acordării unui sprijin suplimentar în salarizare pentru personalul clerical ce activează în unităţi de cult cu venituri reduse
Anul 2008 a adus modificări importante ale Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, iniţial prin Legea nr. 132/2008, publicată în „Monitorul oficial“ al României, partea I, nr. 522/10 iulie 2008, iar, ulterior, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 155/2008, publicată în „Monitorul oficial“ al României, partea I, nr.778 din 20 noiembrie 2008. Trei au fost noutăţile majore aduse de aceste acte normative pentru a veni în sprijinul vieţii bisericeşti. Cea dintâi noutate, cronologic, a fost creşterea contribuţiei pentru personalul clerical din afara graniţelor ţării, de la 55.000 la 200.000 de euro pe lună. A doua noutate a fost introducerea principiului sprijinirii cu precădere a clericilor care activează în unităţi de cult cu venituri reduse, numărul acestora fiind stabilit la 30% din totalul preoţilor şi diaconilor care beneficiază de sprijin în salarizare în prezent. Cea de-a treia noutate, cronologic, dar poate că cea mai importantă, a constituit-o raportarea salariilor clericilor la salariile personalului didactic din învăţământul preuniversitar. Toate acestea au fost reflectate, la vremea apariţiei, în paginile „Ziarului Lumina“. Ceea ce dorim să semnalăm acum este publicarea în „Monitorul Oficial“ partea I nr. 843/15 decembrie 2008 a Hotărârii de Guvern nr. 1.617/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.070/1999. Pe lângă o seamă de prevederi ce privesc buna gestionare a banilor publici destinaţi sprijinului în salarizarea clerului, acest act normativ aduce precizările necesare referitoare la criteriile pe baza cărora centrele de cult pot formula propuneri către Ministerul Culturii şi Cultelor, în vederea acordării unui sprijin suplimentar în salarizare pentru personalul clerical ce activează în unităţi de cult cu venituri reduse. Reamintim că, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 155/2008, s-a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 2009, 30% dintre preoţii şi diaconii care beneficiază în prezent de contribuţie la salarizare vor primi un sprijin de la stat în valoare de 80% din salariul de bază al unui cadru didactic preuniversitar cu grad profesional, nivel de studii şi vechime egală. Restul de 70% dintre preoţi şi diaconi va beneficia de o contribuţie de 65% din salariul de bază al unui cadru didactic preuniversitar cu grad profesional, nivel de studii şi vechime egală. Pentru a beneficia de contribuţia de 80%, personalul clerical trebuie, în principiu, să slujească în unităţi de cult care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) credincioşii sunt în proporţie de minimum 40% persoane în vârstă de peste 65 de ani; b) au până la 200 de familii sau se află situate în zone izolate, greu accesibile; c) nu dispun de lăcaş de cult sau de casă parohială, iar personalul clerical nu deţine locuinţă proprietate personală în localitate; d) nu beneficiază de sprijin financiar pentru salarizarea personalului neclerical. Centrele eparhiale sunt cele care centralizează situaţiile şi fac propunerile motivate, însă Ministerul Culturii şi Cultelor apreciază asupra temeiniciei propunerilor şi aprobă listele de personal prin ordin al ministrului culturii şi cultelor. În încheiere, precizăm că şi acest act normativ este un rezultat al discuţiilor care au avut loc în cadrul lucrărilor Comisiei mixte Guvern-Patriarhie.