Contravaloarea Voroneţului în brânză şi mămăligă

▲ Cum ar fi fost dacă Ştefan cel Mare ar fi calculat de câtă mămăligă cu brânză ar fi beneficiat bătrânii săraci ai Moldovei, din contravaloarea Mănăstirii de la Voroneţ? ▲

Cineva mi-a adresat o întrebare. Nu-l cunosc pe respectivul. Nu ne-am întâlnit niciodată. Întrebarea era scrisă pe un fluturaş, lipit pe geamul unui tramvai: „Sus Catedrala sau Jos Catedrala ? Aceasta-i întrebarea!“

Nu m-am supărat pentru întrebare. Şi asta nu pentru că nu mă supăr niciodată, ci pentru că sunt de părere că nu-i totuna dacă te superi imediat sau te superi ceva mai tarziu. E indicat să aştepţi puţin, fiindcă poate nici nu mai e nevoie să te superi...

Ştim din Evanghelie că o femeie oarecare vine, la un moment dat, să spele picioarele Mântuitorului cu un vas plin de mir de nard, foarte valoros (făcea 300 de dinari). Pe atunci, o zi de muncă echivala cu 1 dinar. Deci valoarea mirului era echivalentă cu 300 de zile lucrate. Jertfa ei însemna, aşadar, un an de muncă, dar o făcea cu bucurie, pentru că era menită lui Dumnezeu.

Apropierea de Iisus schimbă balanţa zeciuielii şi asta din iniţiativa donatorului. Spiritul contabil al lui Iuda a făcut însă transferul în moneda necesară pentru hrana săracilor. El, Iuda, era atent, ţinea cheltuielile sub control, cum s-ar zice. Nu admitea risipa.

Săraci au existat în toate vremurile, există şi în zilele noastre şi vor exista întotdeauna (chiar dacă nu sună deloc bine într-un an electoral).

Tabloul femeii darnice ni-l arată pe omul care trăieşte momente când nu mai ţine cont de valoarea materială a unor gesturi, uită să calculeze. Probabil pentru că atunci iubeşte, şi-atât. Mântuitorul, care a săturat în chip minunat mulţimile, recomandă ca exemplu de trăire şi judecată pe femeia credincioasă... şi risipitoare. Şi-i promite că se va şti şi se va vorbi în toate vremurile de fapta ei.

Fiecare victorie a lui Ştefan cel Mare era însoţită de costuri serioase: vieţi omeneşti, energie şi mijloace cheltuite. Într-o astfel de stare grea, de după o izbândă, el alege serbarea triumfului cu noi cheltuieli. Şi aşa se punea temelia unei mănăstiri. Nici domnitorul nu mai ţinea cont de cheltuieli, uita şi el să numere.

Cum ar fi fost dacă Ştefan cel Mare ar fi calculat de câtă mămăligă cu brânză ar fi beneficiat bătrânii săraci ai Moldovei, din contravaloarea Mănăstirii de la Voroneţ? Cum ar fi fost azi? Greu de suportat pentru pensiunile care oferă pachetul „all inclusive“, nu? Mai nimic de vizitat prin nordul ţării...

Şi am auzit că Ştefan s-a purtat aşa „ciudat“ de vreo patruzeci de ori! Da, vrednicii noştri domnitori au alergat şi ei cu vasul de mir nepreţuit la picioarele Domnului şi iată că pomenirea lor se face până azi, dupa cum a vestit Iisus şi acelei femei.

Matematica este regina ştiintelor, dar ce ne-am face fără momentele când uităm să numărăm, să calculăm?

Demult, o mamă avea opt copii, pe care îi hrănea şi-i îmbrăca din sudoarea feţei sale. Cineva a întrebat-o: „Cum reuşeşti, cum te descurci să îngrijeşti şi să hrăneşti opt copii?“ Şi mama, uitându-se cu drag la ei, a răspuns: „Îi iubesc din adâncul inimii mele“. Altcineva a întrebat-o: „Câţi copii zici că îmbraci şi hrăneşti?“ Şi ea răspunse: „Domnule, dacă-i iubesc, nu-i mai număr!“.

Cred că voi scrie şi eu un fluturaş şi-l voi păstra în buzunar, în caz că mai nimeresc acel tramvai, să-i lipesc prietenului necunoscut un răspuns: „Nu-i aceasta-i întrebarea!“.