„Cool“-ul internaţionalist

În zilele noastre din preajma Crăciunului, un cunoscut poet şi prozator a publicat o tabletă în care ironiza cumva solemnitatea sau bucuria creştinilor, care se adună în jurul bradului. Ironia lui se extindea bezmetică asupra întregii culturi populare a Crăciunului.

Rămânând în plan cultural, mi-am închipuit discursul lui asemănător cu al lui Mefistofel din "Faust" al lui Goethe. Pe de o parte, el încearcă să-l convingă pe Faust, în cazul nostru pe omul de ştiinţă (sociologi, istorici, psihologi etc.), omul de ştiinţă neîncrezător şi nefericit, iar pe de altă parte, viza gloata, omul obişnuit care abia aşteaptă să scape din strânsoarea normei ca să-şi urle fericirea cumva naturală. Nici una dintre cele două părţi, ca şi Mefistofel, nu are acces la minunea credinţei. Iar nefericirea lor îi nelinişteşte tot mai mult.

Reducând lucrurile şi extinzând privirea, constat că această poziţie mefistofelică devine canon. Şi încă unul din ce în ce mai prizat. Înclinaţia pe care o stârneşte ar fi aceea de-a fi la modă, de-a fi "cool". Tinerii învăţăcei, dar şi culturnicii mai în vârstă vor să prindă din aer (aerul îmbâcsit de internet) ce-i "cool" în cultura mare. Ironia şi neliniştea îi duc astfel pe căi nebănuite. În felul acesta, parcă se înrădăcinează la noi o cultură a "cool"-ului internaţionalist. Dacă pe vremea comunismului se cultiva solemnitatea rece a unei culturi masificate, a normelor care ţin burduf sufletul, astăzi simţim zarva celor care redescoperă revolta, anarhia, senzualitatea exacerbată. Zarva lor vrea să amintească întru câtva de cea din Renaştere, a celor care redescopereau păgânismul antic. Aceasta a fost şi calea prin care a crescut prestigiul lui Faust şi Mefistofel în istorie. Însă acum parcă moda "cool"-ului internaţionalist vrea să impună mai mult atitudini de gloată, gloată care a fost cobaiul atâtor tehnologii sociale.